Studiu biblic al capitolelor 21-26 din Evanghelia după Matei, verset cu verset - EZBB

Studiul biblic al capitolelor 21-26 din Evanghelia după Matei acoperă ultima săptămână a slujirii pământești a lui Isus, începând cu Intrarea triumfală în Ierusalim, continuând cu confruntările intense din Templu cu liderii religioși, Discursul de pe Muntele Măslinilor și încheindu-se cu Cina cea de Taină și trădarea. Acesta îl prezintă pe Isus ca fiind Regele profețit, adevărata autoritate și Mielul de Paște. Pildele lui Isus: Fecioarele înțelepte și cele nechibzuite, Slujitorii și talanții, Cine este Hristosul? Condamnarea lui Isus. Matei 21 – Ce spune Isus despre Ierusalim. Matei 22:1-14 Nunta împărătească. Matei 22:15-22 Dreptul lui Cezar (plata impozitului). Matei 22:23-40 Învierea și învățătura. Matei 22:41-46 Cine este Hristosul? Matei 23 – Argumente împotriva cărturarilor. Matei 24 – Sfârșitul timpurilor: Discursul despre lucrurile de pe urmă. Matei 25 – Fecioarele înțelepte și cele nechibzuite (virgens). Matei 25:14-30 Slujitorii și talanții. Matei 25:31-46 Judecata asupra omului. Matei 26 – Trădarea, arestarea și condamnarea lui Isus

  1-10      11-20      21      22      23      24      25      26      27-28  

Matei 21 - Ierusalim

Versetele 1-11: Isus a săvârșit multe minuni, iar mulțimea este în extaz. Ei așteaptă un Mesia care să-i elibereze de sub stăpânirea forțelor de ocupație, romanii. Cu toate acestea, ei nu au ajuns încă la concluzia că Mesia este Mântuitorul de păcat. Conștiința păcatului încă lipsește. Intrarea în Ierusalim stârnește entuziasmul mulțimii și furia membrilor Sinedriului. Toate acestea pentru împlinirea Planului lui Dumnezeu Tatăl, care duce la răstignirea lui Isus. Mai târziu, mulțimea, dezamăgită pentru că Mântuitorul nu îi eliberează de sub jugul romanilor, strigă: „Răstignește-L!”
Din modul în care sunt întinse hainele și ramurile copacilor, putem observa probabil întinderea covorului roșu pentru rege, așa cum se obișnuiește astăzi.
Observați ce spune mulțimea în versetul 11: „Acesta este Profetul, Isus din Nazaret.” Nici o recunoaștere a lui Isus ca Mesia, nici o cunoaștere a nașterii lui Isus în Betleem.

Lecție spirituală: Mulți îl acceptă pe Isus Hristos spontan și cu entuziasm, cu mari speranțe. Apoi vin dezamăgirile și atacurile lui Satan. Mulți rămân să trăiască în lume și nu ajung la o viață sub conducerea Duhului Sfânt, având ca rezultat negarea credinței în Isus Hristos și pierderea veșnică.

Versetele 12-13 Isus a intrat în Cetatea Sfântă a Ierusalimului și a pătruns acum în Casa Sfântă a Tatălui Său: templul. Ceea ce a găsit Isus nu era un loc sfânt de închinare, ci o profanare, și anume o piață unde negustorii obțineau profituri uriașe. Era perioada Paștelui, iar mulți evrei din diverse țări și chiar din Israel veneau la Ierusalim pentru sărbătoarea Paștelui. Evreii care locuiau în Israel adesea nu se oboseau să aducă o jertfă (un miel fără cusur) și să o transporte în călătoria lor spre Ierusalim, existând riscul ca aceasta să nu fie acceptată de preoți. Așa că o cumpărau de la piața din templu. Există oare o colaborare între preoți și negustori? Jertfele (mielul și porumbeii) erau vândute cu profituri uriașe. Un porumbel, atât de ieftin încât servea ca jertfă de substituție pentru un miel destinat celor săraci, era vândut la un preț ridicat. Ce legătură avea asta cu sfințenia! Piața înregistra profituri uriașe. De asemenea, și casele de schimb valutar (schimbătorii) realizau profituri uriașe. Totul trebuia plătit în monedă israeliană, iar banii străini ai evreilor care locuiau în afara Israelului trebuiau schimbați. Pe bună dreptate, Isus s-a mâniat și i-a alungat pe toți acești exploatatori din templu.
Poate vă întrebați de ce paznicii templului nu au intervenit să-L oprească pe Isus. Amintiți-vă însă că Isus a intrat triumfător în Ierusalim, iar evreii înșiși detestau această exploatare. Probabil că teama de mulțime i-a împiedicat pe paznicii templului să intervină.
Isus spune pe bună dreptate, citând din Isaia 56:7: „Căci casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate popoarele”, iar voi ați făcut-o un loc al hoților.

Ce contrast! Pe de o parte, Isus îi alungă pe hoți din templu, iar pe de altă parte, natura Sa divină se manifestă, iar orbii și șchiopii, care se aflau și ei în templu, sunt vindecați. Isus este adevăratul Mântuitor, adevăratul închinător al lui Dumnezeu. El nu tolerează păcatul; niciun hoț nu intră în Împărăția lui Dumnezeu, care jefuiește Sfântul Templu de sfințenia sa. Pe de altă parte, păcătoșii care se pocăiesc cu adevărat de păcatele lor sunt bineveniți și primesc vindecare.

Versetul 15 Marele preot și cărturarii, în ciuda diferențelor de opinie, se unesc și se întorc împreună împotriva lui Isus.
1. Isus le ia profiturile prin alungarea negustorilor din piață.
2. Isus Își arată autoritatea prin vindecarea orbilor și a șchiopilor.
3. În ochii lor, Isus comite o blasfemie permițând să fie numit „fiul lui David” (Mesia), și asta chiar în interiorul templului, casa lui Dumnezeu.
Ce ipocrizie! Preoții cei mai de seamă și cărturarii privesc templul, casa lui Dumnezeu, ca pe un loc al jertfei. Jertfa ar trebui să înlăture păcatul. Jertfa a fost cumpărată cu mulți bani de pe piață (o piață nu are ce căuta în Templu). De parcă banii ar putea cumpăra eliberarea de pedeapsa PĂCATULUI! În ciuda vindecărilor, ei refuză să recunoască că Dumnezeu, prin Isus, lucrează aici. Ei sunt adevărații orbi și șchiopi, care sunt orbi față de lucrările lui Isus și față de faptul că Isus este adevăratul Miel pentru eliberarea de păcate.

Versetul 16 Isus le-a răspuns: „Copiii mici și pruncii Îl laudă pe Dumnezeu.” Copiii și pruncii sunt încă fără rețineri și Îl cinstesc pe Dumnezeu. Marele preot și cărturarii, care ar trebui să aibă o cunoaștere aprofundată a Scripturilor (Vechiul Testament), comit blasfemie prin faptul că permit existența unei piețe în interiorul templului. O piață unde se obțineau profituri uriașe. Ei sunt cei care dezonorează templul.

Versetul 17: Isus părăsește Ierusalimul, indignat, și se întoarce la Betania, unde își petrece noaptea înainte de începerea crucificării sale iminente. Un rămas-bun de la prietenii și cunoștințele Sale?

Versetul 18: Isus se întoarce la Ierusalim. Nu știm de ce îi era foame, dar acest lucru arată natura Sa umană.

Versetul 19: Primele smochine mici apăreau la sfârșitul lunii martie (uneori înainte ca frunzele să înmugurească) și se coceau în mai sau iunie. Smochinele mari apăreau abia între august și octombrie. Paștele era în aprilie. Prin urmare, pe smochin nu putea să se afle încă smochine coapte. Isus a văzut de departe că acest smochin era plin de frunze și, prin urmare, ar fi trebuit să se aștepte smochine coapte. Cu toate acestea, acest smochin nu avea smochine. Isus mustră smochinul prin cuvintele: „Niciodată nu va mai crește rod din tine.” Ne putem minuna de această afirmație a lui Isus. Are oare un pom vreo răspundere? Omul nu cunoaște natura; știm însă că și natura este blestemată de Cădere. Numai Isus, cu natura Sa divină, poate judeca. Pomul se usucă.
Dar există o idee spirituală mai profundă: marele preot și cărturarii sunt plini de religie exterioară (plini de frunze), dar închinarea lor față de Dumnezeu este falsă (fără smochine: fără o cunoaștere profundă a păcatului, fără o închinare adevărată față de Dumnezeu). Și în vremurile noastre există multă aparență, atât în rândul predicatorilor al căror scop este propria lor glorie. La fel și în cazul credinciosului individual care merge cu credincioșie la biserică, dar în timpul săptămânii trăiește în lume și nu aduce niciun rod spiritual. În viața sa nu se văd roadele Duhului Sfânt, dar uneori duce o viață religioasă (plină de frunze, fără rod). Ca urmare, smochinul se usucă, Duhul Sfânt se stinge și nu mai există acces la nuntă (Matei 25) și la Cer. Credinciosul moare ca smochinul.

Versetul 20 Chiar și ucenicii lui Isus sunt uimiți. Cum se face că se usucă atât de repede? Adesea, un necredincios îl acceptă pe Isus ca Mântuitor, dar în curând cade rapid înapoi în poftele și bogățiile lumii, iar viața sa spirituală se ofilește repede.

Versetele 21-22 Isus a răspuns că credința poate muta munții. Acest munte se referă la Muntele Măslinilor, iar marea la Marea Moartă. O diferență de altitudine de aproximativ 4000 ft. Condiția pentru imposibil este să nu ai nicio îndoială în inima ta și trebuie să fie voia lui Dumnezeu. Promisiunea este că vei primi ceea ce ceri. Adesea apare îndoiala cu privire la puterea lui Dumnezeu sau la faptul că nu știm dacă este voia Lui.

Versetul 23 Isus își continuă lucrarea; El îi învață pe oameni în templu. Marele preot și bătrânii sunt invidioși pe urmașii Lui din rândul poporului. Și pun întrebarea: „Cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine ți-a dat această autoritate?” Aceste lucruri se pot referi la intrarea în Ierusalim, cu permisiunea de a fi numit Fiul lui David, curățarea templului și vindecarea bolnavilor, dar și la învățătura și interpretarea Scripturii de către El în templu. Marele preot și bătrânii vor să-L pună pe Isus în fața poporului. Dacă El neagă puterea Sa, Isus își pierde credibilitatea în rândul poporului evreu. Dacă ar răspunde că este de la Dumnezeu, atunci ar fi o blasfemie.

Versetul 24 Isus, însă, le vede viclenia și răspunde cu o întrebare înapoi. Adesea, necredincioșii pun întrebări viclene unui credincios. Nu pentru că ar fi cu adevărat interesați de viața creștină, ci doar pentru a-l face pe credincios să pară neverosimil și ridicol. Fii cu băgare de seamă și lasă-L pe Duhul Sfânt să te călăuzească spre o întrebare potrivită, care să-ți reducă la tăcere adversarii.

Versetele 25-26: Isus vede dincolo de inimile lor rele. Și le adresează întrebarea: „De la cine este botezul lui Ioan?” Oamenii îl consideră pe Ioan Botezătorul un profet care a propovăduit Împărăția lui Dumnezeu, și anume recunoașterea faptului că sunt păcătoși și pocăința de păcate. Marele preot și bătrânii au eșuat complet în acest sens.
Dacă este din Cer, atunci de ce nu recunosc marele preot și bătrânii chemarea la pocăință și autoritatea lui Isus?

Versetul 27 Marele preot și bătrânii se tem de popor. Pentru că, dacă ar fi răspuns că predica lui Ioan Botezătorul nu era de la Dumnezeu, și-ar fi subminat propria autoritate. Răspunsul lor este neutru: „Nu știm”. Ei încearcă să găsească o cale de ieșire. Cum este posibil ca preoții cei mai de seamă și bătrânii, care ar trebui să aibă o cunoaștere excelentă a Scripturii, să nu știe? Cât de des vedem astăzi că întrebările puse de necredincioși nu primesc răspunsuri în domeniul lor de specialitate? Mulți dintre cei specializați se bazează adesea pe presupuneri, care nu au niciun temei, ci sunt doar presupuneri.
Isus răspunde: „Atunci nici eu nu vă spun, cu ce autoritate fac aceste lucruri.” Foarte bine. Faraon a văzut cele zece plăgi; cu toate acestea, nu a vrut să recunoască autoritatea dată de Dumnezeu lui Moise ca fiind de la Dumnezeu. Faraon a persistat în necredința sa, la fel ca și conducătorii săi. Din păcate, vedem mulți necredincioși care continuă să caute în yoga, în religiile orientale și în propria lor putere și mântuire: „Trăiesc bine, închinându-mă la sculpturi de piatră făcute de mine”. Respingând creația lui Dumnezeu, crezând în Big Bang. Amintiți-vă doar că veți experimenta adevărul după moartea voastră, iar atunci va fi prea târziu, și pentru respingerea lui Isus, va trebui să suportați voi înșivă consecințele, ceea ce va duce la pedeapsa lui Dumnezeu asupra păcatelor voastre, Lacul de Foc.

Versetele 28-30 Nu poruncește oare Biblia ca „da”-ul nostru să fie „da”, iar „nu”-ul nostru să fie „nu” (Matei 5:37)? De asemenea, în prezent vedem această parabolă pusă în practică, atât la copii, cât și la adulți. Cineva întreabă ceva și primește ca răspuns o confirmare: „Da”. Uneori din politețe sau pentru că nu au curajul să spună „nu”, să refuze. Dar nu fac ceea ce spun. Altul are curajul să spună „nu”, dar mai târziu se răzgândește (poate se gândește la asta) și face ceea ce a refuzat.

Versetele 31-32 La întrebarea cine a împlinit voia se răspunde logic cu: „cel care a făcut ceea ce i s-a cerut”. „Cel care a mințit nu a fost cel logic.
Acum urmează un răspuns remarcabil al lui Isus: vameșii și prostituatele vor intra în Împărăția lui Dumnezeu înaintea voastră. Cei mai disprețuiți oameni de către evrei și de popor, vameșii (extorcătorii) și prostituatele (oamenii inferiori și păcătoșii), intră în Împărăția lui Dumnezeu. De ce? Pentru că recunosc că sunt păcătoși și au nevoie de iertarea păcatelor. Gândiți-vă la Matei, vameșul, și la Maria Magdalena, prostituata. Acest lucru contrastează puternic cu marele preot, cărturarii și bătrânii, care se lăudau singuri și nu doreau să simtă niciun remușcare. Pastorii, preoții și Papa se pot lăuda cu viața lor religioasă și cu cunoașterea Scripturii, a Bibliei; totuși, fără pocăință pentru păcate și fără credință în Isus Hristos ca Mântuitor, ei nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu, în Rai. Numai cel care îl recunoaște pe Isus Hristos ca Mântuitor și se recunoaște ca păcătos ajunge, după moarte, în Rai.
Ioan Botezătorul (și Isus) au propovăduit Împărăția lui Dumnezeu, pocăința profundă de păcate și renunțarea la viața lumească pentru a începe o viață nouă spre cinstea și slava lui Dumnezeu, trăind o viață sub călăuzirea Duhului Sfânt și arătând în mod clar roadele Duhului Sfânt în viața de zi cu zi pe pământ.

Versetul 33: Amenajarea unei vii era un proces costisitor și care necesita multă muncă. În primul rând, se plantau gardul viu și butucii de viță de vie. Apoi se construia presa de struguri, care consta dintr-o piatră prevăzută cu un canal de scurgere pentru vin. Strugurii erau de obicei presați cu picioarele, iar sucul se scurgea într-un rezervor situat mai jos. Turnul servea vii ca protecție împotriva hoților și a animalelor sălbatice, precum vulpile. Turnul servea, de asemenea, ca depozit pentru vin (sticle). După această investiție făcută de proprietar, podgoria era închiriată unor arendași, care trebuiau să împartă o parte din recoltă cu proprietarul.
În Vechiul Testament, stăpânul casei este Dumnezeu (Iahve). Arendașii sunt marele preot, cărturarii, fariseii și bătrânii.
În prezent: Isus Hristos este stăpânul casei podgoriei. El a împlinit aceasta prin moartea Sa pe cruce pe pământ și acum se află în ceruri. Arendașii (evangheliștii, pastorii, misionarii etc.) sunt credincioșii, care sunt acum responsabili de îngrijirea viei (vestirea Evangheliei) și de recoltă (îngrijirea și creșterea credinciosului).

Versetele 34-35 Proprietarul cere o parte din veniturile obținute din fructe. Cu toate acestea, arendașii doresc profitul integral. Ei îi bat și îi ucid pe reprezentanții proprietarului. Au uitat de investiția pe care proprietarul a făcut-o în vie. Vechiul Testament: Dumnezeu a trimis profeți și regi ca ambasadori ai Săi. Cu toate acestea, poporul israelian și cel evreu nu au dorit să știe nimic și i-au maltratat pe profeți; da, chiar și profeții au fost uciși. Prezent: Necredincioșii nu doresc să audă nimic despre Evanghelie; credincioșilor li se interzice să predice Evanghelia, sunt uciși de islamiști, iar mulți sunt arși pe rug; ei interpretează greșit Biblia și Evanghelia mântuirii, iar păcatul este dezvăluit.

Versetele 36-37 Proprietarul este răbdător; el nu intervine și nu vine cu o armată pentru a-i pedepsi pe acești arendași răi. Dumnezeu este răbdător cu poporul Său și a continuat să trimită profeți pentru a-l învăța. În cele din urmă, proprietarul și-a trimis fiul. După secole de trimitere a profeților, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, Isus, pe pământ. Isus a propovăduit Evanghelia și a învățat poporul; cu toate acestea, marele preot, cărturarii, fariseii și bătrânii nu vor să știe nimic despre Isus și Îl consideră o amenințare la adresa proprietății și puterii lor asupra poporului evreu.

Versetul 38 Arendașii îl văd pe fiu, moștenitorul. Acum profită de ocazie pentru a deveni proprietarii viei și îl ucid pe fiu. Conducătorii Israelului privesc cu ochi blânzi minunile pe care le face Isus și cât de mare este numărul urmașilor lui Isus printre oameni. Ei spun: „Să-L omorâm pe Isus, și atunci ne vom recăpăta autoritatea asupra poporului.”

Versetul 39 Arendașii îl apucă pe fiu și îl aruncă în afara viei, unde îl ucid. Preoții cei mai de seamă L-au răstignit pe Isus în afara orașului Ierusalim. Fiul lui Dumnezeu a fost alungat din oraș și atârnat pe cruce.

Versetele 40-41 Isus întreabă mulțimea (și probabil că erau prezenți și preoții cei mai de seamă și cărturarii): „Ce ar trebui să se facă cu acești arendași?” Răspunsul corect: arendașii răi merită o moarte cruntă. Cât de bună a fost reacția regelui David când profetul Natan i-a spus pilda, iar apoi s-a dovedit că regele David era cel rău? Este posibil ca marele preot și cărturarii să nu fi fost conștienți inițial de faptul că arendașii răi îi reflectau pe ei înșiși.
Isus urmează învățăturile rabinilor, care foloseau metoda întrebărilor și răspunsurilor în educația elevilor lor pentru a le menține atenția asupra lecției. De aceea, acest mod de educație al lui Isus nu este atât de surprinzător.

Versetul 42: Isus face referire la Psalmul 118:22-23. Piatra respinsă la zidirea templului este folosită mai târziu ca piatră de colț. Isus este piatra de colț, temelia Templului lui Dumnezeu (1 Cor. 3:10-23) și Mântuitorul. Omul nu poate zidi pe nicio altă temelie; Isus este singura cale spre Cer.

Versetul 43 Via, adică poporul lui Israel, era destinată Împărăției lui Dumnezeu. În fața lui Pilat, (o parte din) popor a strigat: „Să moară!” (= Isus); acolo, preoții și poporul L-au respins pe Isus. Drept urmare, Împărăția lui Dumnezeu a fost luată de la poporul evreu și israelian și dată unui alt popor, Biserica. Dar Biserica și fiecare credincios în parte să fie conștienți că accesul lor la Împărăția lui Dumnezeu și la Rai poate fi retras. În Biserică, fiecare credincios este chemat să ducă o viață sfântă sub călăuzirea Duhului Sfânt, iar roadele Duhului Sfânt ar trebui să fie vizibile în viața de zi cu zi a Bisericii și a credinciosului. Cât de trist este astăzi, din păcate. Duhule, să ne examinăm cu seriozitate starea noastră ca Biserică și ca credincioși.

Versetele 44-46 Cei care ignoră acest mesaj vor cădea. Vor fi pierduți pentru toată veșnicia și vor fi pedepsiți de Dumnezeu, Stăpânul Cerului și al pământului. După ce au auzit această ultimă hotărâre, marele preot și fariseii își dau seama că ei sunt acei arendași. Ochii lor rămân închiși, la fel ca ai lui Faraon. Ei încă intenționează să-L omoare pe Isus. Nu ajung să înțeleagă că, ucigându-L pe Fiul (lui Dumnezeu), ei înșiși vor fi zdrobiți. Dar nu îndrăznesc să pună mâna imediat pe Isus, de teamă față de mulțime.

Înapoi la meniu

---

Nunta regală — Matei 22:1-14

În versetul 1, Isus continuă să vorbească prin pilde. Discursul prin pilde se adresează imaginației oamenilor, deoarece acestea conțin exemple din viața de zi cu zi. Dar trebuie să fii deschis față de ele și să nu fii arogant, respingând exemplul.

Versetul 2 Împărăția Cerurilor (a lui Dumnezeu) este destinată celor care se pocăiesc cu adevărat de păcatele lor și de modul lor greșit de viață. Îl putem vedea pe Rege ca fiind Dumnezeu, Tatăl, iar pe Fiu ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos. Tatăl a pregătit pentru Fiul Său o nuntă privată cu mireasa: Biserica.

La început, poporul iudeu a fost invitat la ospățul de nuntă al lui Dumnezeu. Dumnezeu și-a trimis slujitorii (profeți precum Moise, Ilie, Ieremia, Samuel etc.) către poporul evreu pentru a-l converti la Dumnezeu. Cu toate acestea, ei au respins prima invitație.

A doua invitație a fost adresată tot poporului evreu, cu un mesaj mai ferm: „Iată, am pregătit cina cu boi și viței grași; totul este gata.” Acești alți slujitori, pe care îi putem compara cu Ioan Botezătorul, au fost urmați de Însuși Isus, care a arătat tot felul de minuni pentru a-Și întări cuvintele, și apoi de ucenicii Săi, care, după înălțarea lui Hristos, s-au îndreptat mai întâi către poporul evreu pentru a-l converti. Dar ucenicii Săi au fost uciși, persecutați și omorâți.

Versetul 5 Acești oameni foarte nevoiași erau mai interesați de bogăția materială decât de cea spirituală. Dar nu-i putem acuza pe acești oameni. Cum nu este așa și cu omul de astăzi? Petreceri sălbatice, materialism, sex și droguri la marile festivaluri de rock care atrag mii de tineri, închinarea la Satana și respingerea poruncilor lui Dumnezeu. Mulți creștini trăiesc în lume, nu citesc și nu studiază Biblia, se bucură de lucrurile lumești și nu duc o viață călăuzită de Duhul Sfânt.

Versetul 7 După 4000 de ani de răbdare, răbdarea lui Dumnezeu a ajuns la capăt. Acest lucru a dus la mânia lui Dumnezeu, astfel încât, în anul 70 d.Hr., romanii au distrus Ierusalimul, cetățenii evrei au fost măcelăriți, iar Ierusalimul a fost incendiat. Poporul evreu a fost invitat la nuntă timp de peste 4000 de ani, dar a respins harul lui Dumnezeu și a refuzat invitația la nuntă. Nunta (venirea lui Isus pe pământ și trăirea Sa aici) era pregătită, dar cei invitați nu erau pregătiți. Națiunea evreiască nu era vrednică.
În anul 70 d.Hr., Titus, fiul lui Vespasian, a distrus Ierusalimul și a ras templul de pe fața pământului, așa cum prezisese Isus (Matei 21:1-2). Potrivit unui martor ocular, Iosifus (vezi cartea lui Iosifus), peste 1.000.000 de evrei au fost uciși cu brutalitate de soldații romani, fără a ține seama de vârstă sau rang; dimpotrivă, copiii, bătrânii și preoții au fost măcelăriți.

Versetul 8: Nunta era pregătită: Isus propovăduise pocăința de păcat, dar iudeii nu doreau să se convertească la Mesia care aducea mântuirea de păcat. Oaspeții erau iudeii.

Versetele 9-10: Sclavii (ucenicii lui Isus, Pavel și alții, și în prezent toți cei care vestesc Evanghelia) au ieșit pe drumurile mari (în toate colțurile pământului) și au predicat Evanghelia celor răi (criminali, ucigași, curve etc.) și celor buni (cei care duc o viață normală?). Și mulți L-au acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor personal, inclusiv evrei convertiți!

Versetul 11 Când a intrat împăratul, s-a uitat la oaspeți și a văzut acolo un om care nu purta haina de nuntă, și i-a zis: „Prietene, cum ai intrat aici fără haina de nuntă?” Iar acesta a rămas fără cuvinte.
În zilele lui Isus, era obiceiul ca, atunci când o persoană era invitată de împărat, să i se ofere o haină pentru a apărea cu demnitate în fața împăratului. De asemenea, era obiceiul ca, dacă o persoană dorea să se înfățișeze în fața regelui, să fie obligată să poarte hainele pe care monarhia încerca să i le trimită. În această parabolă, regele se mânie pe bună dreptate, deoarece acesta refuzase haina regală și considerase că propria sa haină (faptele sale) era suficient de bună. Acum, această persoană își dă seama de greșeala sa și rămâne fără cuvinte. A fost propria sa alegere, responsabilitate și vină. Toți, cu excepția lui, au acceptat oferta regală, dar el a refuzat în mod voit veșmântul regal. Pe bună dreptate, această persoană este alungată.
Veșmântul regal — poate îl putem compara cu oferta lui Dumnezeu de a-L accepta pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn. Cei care resping Evanghelia (veșmântul de nuntă) nu pot participa la nuntă; sunt legați de mâini și de picioare, primesc mânia lui Dumnezeu și intră în întunericul de afară pentru toată veșnicia.
Și cum ne îmbrăcăm pentru biserică duminica? Biserica este locul în care omul se înfățișează înaintea lui Dumnezeu. Suntem îmbrăcați cum se cuvine? Sau sportiv, sau cu sânii la vedere, cu o fustă mini, cu pantaloni scurți? Te-ai duce îmbrăcat astfel să te înfățișezi în fața președintelui sau a regelui? Sau suntem alungați din cauza îmbrăcămintei noastre nevrednice?

Versetul 14 Mulți sunt chemați, pentru că Dumnezeu nu vrea ca nimeni să se piardă. Toți oamenii — americani, europeni, asiatici, evrei și toată lumea — sunt bineveniți să-L accepte pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn. Cu toate acestea, puțini Îl caută pe Dumnezeu și pe Isus, în ciuda faptului că mulți au acces la Biblie (gratuit pe internet) și la vestirea Evangheliei la televizor. Nimeni nu are scuza: „Nu știam”. Cu toate acestea, puțini doresc să afle ceva despre eliberarea de păcate prin sângele Domnului Isus Hristos și să renunțe la viața lor lumească. La sfârșitul acestei pilde, se subliniază marea responsabilitate PROPRIE. Toți au acceptat haina de nuntă, cu excepția lui. Omul EL ÎNSUȘI este responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu el/ea după moarte. Această datorie NU revine lui Dumnezeu. Fiecare ființă umană este invitată; alegerea liberă îi aparține omului. Fiecare ființă umană este chemată să se pocăiască, să creadă în Isus Hristos ca Mântuitor și Domn, să ducă o viață spirituală prin Duhul Sfânt și să renunțe la viața lumească. Alegerea îi aparține omului.

Ce înseamnă „pe scurt”?

Numai prin credința în Iisus Hristos ca Mântuitor poate cineva să intre în Rai. Omul nu poate contribui cu nimic. Mai întâi, păcătosul trebuie să-și lepede hainele și să renunțe la faptele sale. Este un dar gratuit al harului faptul că omul păcătos, prin sângele lui Iisus Hristos, poate fi răscumpărat de pedeapsa pentru păcate. Numai Iisus Hristos a îndeplinit această lucrare. Abia când omul păcătos recunoaște acest lucru și îl acceptă pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal, abia atunci primește haina divină (ca să zicem așa: Duhul Sfânt).
Nici faptele bune, nici vizitele săptămânale la biserică și nimic din ceea ce provine de la tine însuți sau din faptele tale nu pot aduce un păcătos în Împărăția lui Dumnezeu (Raiul). Dacă cineva intră sub pretexte false, va fi aruncat afară.
Numai pe baza meritelor sângelui lui Isus Hristos primește cineva biletul către viața veșnică în Rai. Altfel, va fi aruncat afară, în iazul de foc; acolo oamenii vor plânge și își vor scrâșni dinții.

Datoria față de Cezar (plata impozitelor) — Matei 22:15-22

Versetul 15 Fariseii nu s-au pocăit la sfârșitul capitolului 21 din Matei; dimpotrivă, sunt furioși și încearcă să-I întindă o capcană. Nu îndrăznesc să meargă ei înșiși; de aceea, își trimit ucenicii în speranța că Isus va fi mai puțin aspru cu ei. Și merg până acolo încât cer ajutor chiar de la dușmanii lor, irodienii. Fariseii erau evrei care doreau să respecte cu strictețe Legea lui Dumnezeu. În schimb, irodienilor le păsa foarte puțin de respectarea legilor lui Dumnezeu și a poruncilor divine. Aceste două grupuri s-au unit pentru a-L prinde pe Isus cu o întrebare capcană. Irodienii considerau că era cu totul corect să se plătească impozite, în timp ce pentru farisei acest lucru părea o blasfemie. Dacă Isus ar fi răspuns „DA”, atunci evreii L-ar fi respins, deoarece evreii urăsc impozitul perceput de romani. Dacă Isus ar fi răspuns „NU”, atunci ar fi putut fi acuzat de trădare; la urma urmei, romanii dețineau puterea care impunea acel impozit.

Versetul 16 Ce ipocriți, se adresează lui Isus cu „Învățătorule”. Deși nu-L recunosc ca Învățător, au venit să-L prindă în capcană. Încep cu lingușeli: „Știm că ești sincer și că predici calea lui Dumnezeu cu adevăr.” Pe scurt, spun ei, ești un învățător pe care oamenii se pot baza; ești de încredere. Dacă aceasta era convingerea lor interioară, de ce nu-L urmează? Cât de des un credincios este indus în eroare prin lingușeli; necredinciosul începe cu cuvinte de laudă pentru a-l atrage pe creștin într-o capcană. Cât de des vedem acest lucru în dezbaterile de la televizor?
Ei continuă cu „Și nu ții seama de nimeni, pentru că nu ții cont de poziția oamenilor.” Pe scurt, ei spun că ești imparțial. Și continuă ca și cum ar avea o întrebare sinceră.

Versetul 17: Este îngăduit să plătești impozite împăratului (Romanei, forțelor de ocupație)? Această întrebare este valabilă și astăzi: ar trebui un credincios să plătească impozite cu sinceritate? Da, deoarece guvernul folosește impozitele pentru a guverna țara în spiritul legii și ordinii, pentru educație și sănătate, precum și pentru întreținerea și construcția drumurilor. Ceea ce i se cere credinciosului este față de Dumnezeu, deoarece guvernul este rânduit de Dumnezeu. Dacă un politician abuzează și folosește banii pentru propriul său câștig, el/ea va da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Credinciosul trebuie să fie ascultător față de legile țării sale. ATÂTA TIMP CÂT aceasta nu contravine legilor lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:29).

Versetul 18 Isus le vede viclenia și le răspunde: „De ce Mă puneți la încercare, ipocriților?” Fiți cu băgare de seamă ca credincioși și nu vă lăsați înșelați. Rugați-vă pentru ajutorul Duhului Sfânt. Nu încercați din propriile voastre puteri să găsiți o cale de ieșire. Duhul Sfânt este puterea voastră. El este Dumnezeu și cunoaște răspunsul la toate aceste capcane.

Versetele 19-21 Era Paștele; erau prezenți mulți iudei din Roma, așa că nu era greu să faci rost de o monedă romană.
Pe fața monedei era gravată imaginea împăratului, însoțită de inscripția (tradusă): TIBERIUS CAESAR AUGUSTUS, FIUL DIVINULUI AUGUSTUS.
Iar pe revers se afla împăratul așezat pe un tron, purtând o diademă pe cap, îmbrăcat ca un mare preot, cu inscripția (tradusă): MARELE PREOT.
Isus i-a întrebat pe farisei și pe irodieni: „A cui este chipul și inscripția aceasta?” Răspunsul lor: „Al lui Cezar.” Deci moneda aparținea împăratului. Prin urmare, Isus răspunde: „Dați Împăratului ce este al Împăratului.” Dar El adaugă: „Iar ce este al lui Dumnezeu, să fie al lui Dumnezeu.” Pe scurt, Isus nu neagă faptul că trebuie să se plătească impozitul și, astfel, Isus nu poate fi acuzat de trădare. Totuși, zeciuiala din tot ceea ce avem revine lui Dumnezeu; de aceea, această precizare. Împăratul se află sub Dumnezeu; Dumnezeu este deasupra omului.

Fariseii și irodienii sunt uimiți; nu țineau seama de natura divină a lui Isus și sunt surprinși de un răspuns atât de înțelept. Nu ajung la o înțelegere și nu îndrăznesc să-I mai pună alte întrebări. Se ridică și pleacă.

Învierea și învățătura — Matei 22:23-40

Versetele 23-24 Acum, saducheii vor încerca să-I întindă o capcană lui Isus. Saducheii nu credeau în înviere; ei acordau o mare importanță Torei (Pentateuhului), dar mai puțin celorlalte cărți ale Vechiului Testament. Ei încep cu Moise, căruia Dumnezeu îi dăduse cele 10 porunci și Legea. Moise era considerat cea mai înaltă autoritate pentru evrei. Argumentul lor provine din Deuteronom 25:5-6: legea descendenței fraterne. Dacă un frate murea fără urmași, atunci fratele trebuia să o ia pe văduvă de soție, iar primul născut era considerat moștenitorul fratelui decedat, astfel încât linia genealogică să nu se întrerupă.
Un exemplu de neascultare îl găsim în cazul lui Onan (Geneza 38:8-10), care este ucis de Dumnezeu din cauza neascultării sale. Tamar și Iuda în Geneza 38:12-26. Ascultarea lui Boaz prin căsătoria cu Rut (Rut 4:1-8).

Versetele 25-28 Nu contează dacă aceasta a fost o poveste reală sau inventată de saduchei. Ea arată ridicolul întrebărilor lor cu privire la înviere. Doi soți clarificaseră deja acest aspect. Dar numărul de șapte face povestea și mai interesantă. Pentru că legea cerea ca femeia să aparțină unui singur bărbat. Deci, care dintre acești bărbați ar fi soțul acestei femei după înviere?

Versetele 29-30 Saduceii ar trebui să cunoască mai bine Scripturile. Dumnezeu învie un trup glorificat pentru credincios, un trup cu viață veșnică. Prin urmare, căsătoria nu mai este necesară, deoarece nu mai este nevoie de urmași. Nunta a fost, de asemenea, eliminată. Astfel, credincioșii vor fi ca îngerii, care, de asemenea, nu se căsătoresc, iar viața lor este, de asemenea, veșnică. Saduceii negau existența îngerilor, în timp ce Tora, în Geneza 19:1, 15; 28:12 și 32:1, vorbește clar despre îngeri. Acest lucru arată lipsa lor de cunoaștere sau negarea învățăturilor Torei.

Versetele 31-33 Deși saducheii nu aveau Noul Testament, unde învierea este învățată clar în Corinteni și Apocalipsa, Vechiul Testament conține dovezi suficiente privind învierea: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov”. Psalmul 16:9-11 și 73:24-26 vorbesc despre viața de după moarte. Daniel 12:1-2 Toți cei al căror nume va fi găsit scris în carte. Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor trezi, unii spre viața veșnică, iar alții spre rușine și dispreț veșnic. Așadar, saducheii ar fi trebuit să știe mai bine.
Mulțimea este din nou uimită de învățăturile lui Isus. Isus dovedește acest lucru din Scripturi.

Versetele 34-36 Deși o parte dintre farisei s-ar fi putut bucura de mustrarea adresată saducheilor cu privire la înviere, mulți nu erau mulțumiți de creșterea influenței și a învățăturii lui Isus. Prin urmare, urmează o întrebare din partea unui legist pentru a-L provoca din nou pe Isus: o încercare a cunoștințelor Lui despre Lege. Legea se referea la întreaga Tora (Pentateuhul): primele cinci cărți ale Vechiului Testament. Potrivit legiuitorului, este probabil imposibil să se rezume aceasta într-o singură poruncă.

Versetele 37-40 Dar, din nou, Isus este superior. În primul rând, omul trebuie să-L iubească pe Dumnezeu. Cuvântul cel mare este IUBIREA. Iubirea nu face rău, nu fură de la aproapele său și nu ucide. Inima este izvorul gândurilor, al cuvintelor dulci și al faptelor. Sufletul este izvorul emoțiilor. Mintea este izvorul conștiinței și al conștientizării (cine se uită la o femeie cu poftă după ea a comis deja adulter cu ea). Cel care nu-L iubește pe Dumnezeu nu respectă legile și poruncile Lui. Prin respectarea legilor și poruncilor lui Dumnezeu, omul își arată iubirea față de Dumnezeu, Creatorul său. Acesta este un efort, nu ceva care vine ușor oamenilor. De asemenea, în cadrul căsătoriei, este nevoie de efort pentru a-ți iubi partenerul. A doua poruncă este în conformitate cu prima. Dacă îl iubești pe Dumnezeu, atunci nici tu nu-i faci rău aproapelui tău. Ceea ce nu vrei ca altul să-ți facă ție, nici tu nu-i faci aproapelui tău. Cât de diferită ar arăta lumea dacă nimeni nu i-ar face rău celuilalt? O lume fără ură, fără invidie, fără furt, fără crimă și fără omor. Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos știu ce este important în viața unui om!

Cine este Hristosul? — Matei 22:41-46

Versetele 41-43 Fariseii se află încă în mijlocul mulțimii. Isus știe că moartea Sa pe cruce se apropie și folosește această ultimă ocazie punând întrebarea: Cine este Hristosul? Al cui fiu este El? „Hristos” este cuvântul grecesc pentru „Mesia”. Așadar, întrebarea adresată iudeilor este: cine vi se pare a fi Mesia? Din Scriptură reieșea clar că Mesia urma să vină din tribul lui David. Răspunsul iudeilor, potrivit căruia Mesia este fiul lui David, este absolut corect. David a fost inspirat de Duhul Sfânt când a scris acest psalm mesianic și și-a numit fiul DOMN.

Versetele 44-45 Citatul este din Psalmul 110:1. „Stai la dreapta Mea până când Îți voi pune dușmanii ca scaun de picioare.” A sta la dreapta Mea se referă la faptul că acum Isus Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. „Pune-ți dușmanii sub picioare”: când dușmanul era învins, piciorul supraviețuitorului era așezat pe gâtul dușmanului, care zăcea la pământ.
Cum poate David să-și numească fiul „Domn”? Pentru că, dacă Mesia este Fiul, un descendent, atunci în acel moment El nu poate exista. Și totuși David îl numește „Domn”, deci în acel moment Mesia ar trebui să fie deja viu, adică etern, adică Dumnezeu. De asemenea, acest lucru indică atât natura pământească, de fiu (descendent) al lui David, cât și natura divină, de Domn, a lui Isus.

Versetul 46 Aceasta este confruntarea finală a dușmanilor lui Isus înainte ca El să fie adus în fața Sinedriului (Matei 26:57-68). Dușmanii Lui încercaseră totul pentru a-I submina autoritatea, inclusiv prin întrebări capcană. Dar au eșuat.

Înapoi la începutul paginii

---

Argumente împotriva cărturarilor — Matei 23

Versetele 1-4: Isus se adresează direct mulțimilor și ucenicilor Săi. El învață că cărturarii și fariseii au uzurpat locul lui Moise însuși. În sinagogă exista un scaun special de pe care se explica Tora. Un loc/scaun pe care Isus îl folosea foarte des pentru a-i învăța pe oameni. Isus a început prin a-i lăuda pe cărturari și farisei cu cuvintele: „Așadar, împliniți și respectați tot ce vă spun ei.” Nu este ceva atât de ciudat în sine, întrucât este o interpretare a celor 10 porunci și a Legii (Tora). Cu toate acestea, există o avertizare: „Dar NU ceea ce fac ei; căci ei predică, dar nu practică! De ce? Pentru că ei învață ce trebuie făcut (ce ar trebui să facă cineva conform Torei), dar ei nu fac deloc asta. Pe scurt, modul lor de viață nu este în concordanță cu ceea ce ei înșiși predică.
Astăzi nu mai vedem acest lucru în viața predicatorilor. Predicatori care predau Biblia și o explică, în timp ce propriul lor mod de viață este unul rușinos: adulter, folosirea zeciuielii în propriul beneficiu, o viață luxoasă și preoți care abuzează sexual de copii, ca să numim doar câteva exemple. Dar, privind la credinciosul individual, vedem adesea o întoarcere la trăirea după lume: furt, adulter, beție, petreceri dezlănțuite etc. Predicatorii și credincioșii rostesc cuvinte frumoase către necredincioși; totuși, când necredinciosul privește viața de zi cu zi a acestor credincioși, aceasta este o rușine și, uneori, o viață mai rea decât a unui necredincios. Conform versetului 4, ei leagă sarcini grele, dar ei înșiși nu le vor mișca nici măcar cu degetul.

Versetele 5-7 Faptele pe care le fac sunt menite să le aducă cinste din partea oamenilor; ei stau la locul de onoare la masă, ocupă cele mai bune locuri în sinagogi și umblă îmbrăcați în haine frumoase pentru a fi văzuți și salutați pe străzi. Faptele lor NU se concentrează pe lucrarea pentru Domnul Dumnezeu, ci pe propria lor cinste din partea oamenilor.
Cum vedem acest lucru la oamenii și organizațiile care donează sume mari de bani (la televizor) către organizații de caritate și ajutoare pentru Africa? Totul pentru publicitate, și nimic nu este ascuns. Uneori, produsele lor sunt scumpe, iar produsele și serviciile lor sunt de proastă calitate; donațiile lor sunt plătite de clienții lor!

Versetele 7-9 Ei doresc să se numească „Rabbi”. „Rabbi” provine din ebraică, unde înseamnă literalmente „domnul meu”, dar termenul ajunsese să se adreseze persoanelor de rang înalt, cum ar fi un învățător al Cuvântului lui Dumnezeu, arătând un mare respect.
Isus subliniază pe bună dreptate că există un singur Învățător: Domnul Dumnezeu, Tatăl. Și nimeni nu este ridicat deasupra altui om, căci în ochii lui Dumnezeu, toți oamenii sunt egali; toți sunt frați. Aici Isus vorbește în sensul de tată spiritual. Cărturarii și alți membri ai Sinedriului se considerau părinți ai poporului.
Totuși, vedem acest lucru și la apostolul Pavel, care este tatăl corintenilor, tatăl lui Timotei și mama galatenilor. Totuși, el folosea întotdeauna aceste titluri „în Hristos Isus”.

Versetul 10 Conducătorilor din Biserică nu le este îngăduit să se lase numiți stăpâni, deoarece numai Isus Hristos este adevăratul Stăpân. Toată învățătura oferită de conducătorii Bisericii trebuie să se bazeze pe Biblie și pe cuvintele și învățăturile lui Isus și nu este supusă interpretării personale. Mat. 5:19 Oricine va slăbi una dintre cele mai mici dintre aceste porunci și va învăța pe oameni așa. Fie ca aceasta să fie o avertizare severă!

Versetele 11-12 Isus este EXEMPLUL suprem al smereniei. El este un slujitor care a murit pe cruce pentru păcatele omului. El a fost înviat de Dumnezeu, Tatăl Său, ridicat la Cer și acum stă la dreapta Tatălui Său.

Versetul 13 Aici încep cele șapte „vai”. Cărturarii și fariseii aveau un număr foarte mare de adepți printre poporul evreu. Acum încep avertismentele împotriva lor. În versetul 1, unde Isus se adresează mulțimilor, putem presupune că cărturarii și fariseii nu mai sunt prezenți printre mulțimi, iar Isus se adresează direct poporului evreu. Ipocriții sunt oameni care spun un lucru, dar nu-și îndeplinesc propriile cuvinte; sunt escroci, impostori, lupi în haine de oi și vipere în iarbă.
Primul „VAI” începe cu înșelăciunea că, prin învățătura lor privind respectarea Torei, cineva ajunge în Cer. Nimeni nu ajunge în Cer prin fapte bune și/sau o viață bună. Singura cale spre Rai este recunoașterea faptului că ești păcătos și că nu te poți elibera singur de mânia lui Dumnezeu asupra păcatului. Acest lucru se realizează numai prin credința în Isus Hristos ca Mântuitor al păcatelor tale.
Cărturarii și fariseii, prin doctrina lor falsă, împiedică accesul la Rai; da, ba chiar mai rău, îl împiedică pe omul care dorește să creadă în Isus Hristos ca Mesia și Mântuitor. Ei fac totul pentru a-l face pe evreu să creadă, prin acuzațiile lor false și încercând să-L ridiculizeze pe Isus, precum și, parțial, prin întrebările lor capcană.

Versetul 14 Versiunea RSV NU CONȚINE TEXT, deoarece acesta nu se încadrează în cele șapte „Fii”. Fariseii rosteau rugăciuni lungi pentru a fi plătiți și își permiteau chiar să fie plătiți pentru acest serviciu de către văduvele sărace. Văduvele erau un grup protejat de Tora. Iată din nou ipocrizia: cărturarii nu respectau grupul protejat și cereau chiar bani pentru rugăciunile lor lungi de la acest grup protejat.

Versetul 15 Al doilea „Vai!”. Prozelitii erau neevreii care se convertiseră de la modul lor de viață păgân. Se distingeau în două grupuri. Un grup, care părăsise păgânismul, era format din adoratori ai Dumnezeului iudeilor, care frecventau sinagoga. Al doilea grup continua să practice, printre altele, jertfele în templu, circumcizia și respectarea Torei, inclusiv a poruncilor rabinice.
Cărturarii și fariseii încearcă să impună sarcini grele prin respectarea strictă și aplicarea legii. Un adevărat iad, căci niciun om de pe pământ nu este în stare să împlinească Tora.

Versetele 16-17, 21 Al treilea „Vai!”. Un indicator care ar trebui să îndrume spre direcția corectă a locului menționat la semn. Cărturarii și fariseii nu îndrumă în direcția corectă spre Dumnezeu; ei sunt orbi. Orbi pentru că au prețuit aurul templului mai mult decât templul însuși (Sfânta Sfintelor), casa în care locuia Dumnezeu. Nu materialul de construcție era important; reședința lui Dumnezeu era importantă. Un jurământ făcut pe o clădire de aur nu înseamnă nimic; un jurământ făcut pe Dumnezeu, pe templu, are valoare.

Versetele 18-20 Cineva jură pe altar; asta nu înseamnă nimic, pentru că este un obiect. Totuși, dacă cineva jură pe jertfa pe care o aduce lui Dumnezeu, atunci jură pe Dumnezeu. Cărturarii și fariseii sunt orbi pentru că prețuiesc lucrurile materiale mai mult decât pe Dumnezeu Cel Sfânt Însuși. Ei sunt orbii care sunt călăuză/indicator greșit.

Versetul 22 Se jură pe cer, se jură pe reședința lui Dumnezeu, unde se află tronul lui Dumnezeu. Ar trebui să ne uităm la învățăturile lui Isus din Matei 5:33-37, în care Isus ne învață să nu jurăm deloc. Ceea ce spuneți să fie pur și simplu „Da” sau „Nu”.

Versetele 23-24 Al patrulea „Vai!”. Cărturarii și fariseii își dădeau zeciuiala punctual și conștiincios, conform Lev. 27:30-33 și Deut. 14:22-29. Conform Legii, zeciuiala era valabilă doar asupra veniturilor provenite din cele trei produse: grâu, vin și ulei. Cărturarii și fariseii au exagerat; ei dădeau zeciuială și din orice altceva, cum ar fi menta, mărarul și chimenul. Comportamentul lor inflexibil față de zeciuiala obligatorie asupra tuturor lucrurilor a dus la un păcat grav de încălcare a Legii, și anume neglijarea aspectelor mai importante ale Legii: dreptatea, mila și credința.
Cum se face că bisericile nu insistă, ba chiar impun dăruirea zeciuielii? Totuși, 1 Corinteni 16:2 spune: „Fiecare să dea după puterea lui”, iar 2 Corinteni 9:7 spune: „Fiecare să facă așa cum și-a propus în inima lui, nu cu părere de rău sau din obligație, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu bucurie.” Zeciuiala credinciosului este o dăruire din inimă sau pentru că Duhul Sfânt a pus o dăruire în inima ta. Bine, dăruirea zeciuielii este necesară pentru chiria clădirii bisericii, salariile slujitorilor și misionarilor, precum și pentru lucrarea de evanghelizare. Dar unul poate da mai mult, altul mai puțin. Fiecare să facă ce are în inimă. Aceasta nu ar trebui să fie niciodată o practică regulată, așa cum era la cărturari și farisei, o chestiune strict legală. Darul ar trebui să fie un dar dat cu bucurie, din recunoștință pentru lucrarea lui Isus pe cruce, pentru darul vieții veșnice și al iertării păcatelor oferit de Dumnezeu, precum și din conștientizarea necesității de a da zeciuiala.
Țânțarul și cămila erau amândouă animale necurate (Lev. 11). Cărturarii și fariseii nu doreau să se pângărească; de aceea, înainte de a bea, băutura era mai întâi strecurată printr-o pânză pentru a îndepărta toate insectele din băutură. Țânțarul este o creatură mică, în timp ce cămila este un animal mare și necurat. Ei consideră respectarea conștiincioasă a legii ca fiind mai importantă decât porunca lui Dumnezeu de a face dreptate, milă și credincioșie față de Dumnezeu.

Versetele 25-26 Al cincilea „Vai!”. Vezi Marcu 7:1-13 pentru a vedea cum se comportau cărturarii și fariseii în ceea ce privește curățarea paharului și a farfuriei. Ei considerau respectarea poruncilor bătrânilor (tradiția) mult mai importantă decât porunca lui Dumnezeu. Inimile lor nu erau concentrate asupra lui Dumnezeu, ci asupra respectării Torei și a poruncilor bătrânilor. Erau complet orbi față de sensul poruncilor lui Dumnezeu. Isus spune: „Începeți mai întâi să vă curățați inimile de păcate și intrați mai întâi într-o relație sănătoasă cu Dumnezeu.”
Cum să nu observăm mulți creștini cu o viață religioasă, care merg cu credincioșie la biserică în fiecare duminică și dau zeciuiala cu strictețe? Dar, pe parcursul săptămânii, vedem cu greu o viață cu roadele Duhului Sfânt. Apoi vedem o viață egoistă, plină de jaf și înșelăciune, fără respectarea poruncilor lui Dumnezeu privind caritatea și mila.

Versetele 27-28 Al șaselea „Vai!”. Aproape de Paște, mormintele erau curățate astfel încât să arate strălucitor de albe. Mormintele par curate și albe la vedere; totuși, sub piatra funerară se află sicriul cu oase de mort și un trup în descompunere (tot felul de impurități). Cărturarii și fariseii păreau atât de devotați lui Dumnezeu din exterior, în fața oamenilor, și drepți; totuși, inimile lor erau pline de ipocrizie și dispreț față de Lege. Dumnezeu și Isus cunosc gândurile ascunse ale omului; pentru Ei, nimic nu este ascuns. Dumnezeu și Isus Hristos cunosc adevăratele motive pentru care un credincios face anumite lucruri. Dumnezeu pătrunde până în adâncul inimii omului și nu se uită la înfățișare și la faptele exterioare.

Versetele 29-32 Al șaptelea „Vai!”. Din text nu reiese clar dacă Isus se referea la monumentele funerare noi care erau construite pe vremea Lui sau la restaurarea celor existente. Geneza 35:20 vorbește despre „Iacov care a ridicat un stâlp la mormântul ei; acesta este stâlpul mormântului Rahelei, care se află acolo până în ziua de azi”. Faptele Apostolilor 2:29 vorbește despre „patriarhul David, care a murit și a fost îngropat, iar mormântul lui se află printre noi până în ziua de azi”. Se crede că mormântul profetului Zaharia a fost construit în vremea lui Isus. Cărturarii și fariseii s-au prefăcut, spunând în versetul 30: „Dacă am fi trăit în zilele părinților noștri, nu am fi luat parte împreună cu ei la vărsarea sângelui profeților”, în timp ce acum complotau uciderea celui mai mare profet al tuturor timpurilor, Fiul lui Dumnezeu: Isus. Ei sunt cei care vor împlini pe deplin măsura părinților lor strigând: „Răstignește-L!” L-au ucis pe Isus pe cruce! Ei mărturisesc că sunt fiii celor care au ucis profeții. Sunt niște ipocriți; în 22:16 vorbesc în prezența lui Isus către poporul iudeu spunând: „Învățătorule, știm că ești sincer și că înveți calea lui Dumnezeu cu adevăr”, în timp ce în inima lor se află intenția de a-L ridiculiza pe Isus și de a-L ucide.

Versetul 33 Cărturarii și fariseii au primit avertismente prin profeți, prin Ioan Botezătorul și, în cele din urmă, chiar Isus Însuși i-a avertizat. În ciuda tuturor acestor lucruri, ei doresc să-L omoare pe Isus, iar acum nu mai au nicio scăpare; soarta lor va fi o viață veșnică în iad, în Lacul de Foc.

Versetul 34 Profeții, înțelepții și cărturarii sunt priviți din perspective diferite: profeții Vechiului Testament și-au continuat misiunea în Noul Testament prin cei 12 apostoli (unde trădătorul Iuda Iscarioteanul a fost înlocuit de apostolul Pavel). Toți înțelepții au fost călăuziți de Duhul Sfânt. Cărturarii: Ei au scris Biblia prin inspirația Duhului Sfânt.
Unii au fost torturați și uciși; alții au fost biciuiți în sinagogi și persecutați din oraș în oraș (toate acestea le-a îndurat apostolul Pavel). Cât de minunat se împlinește totul când citim cartea Faptele Apostolilor. Dumnezeu este Cel care permite toate acestea. Cu răsplăți pentru martiri. Cu o pedeapsă veșnică pentru persecutori.

Versetul 35: Sângele lui Zaharia, fiul lui Berekia, pe care l-ați ucis între templu și altar. Aici apare o problemă. Referința la 2 Cronici 24:20-22 vorbește despre fiul preotului Ioada. El a fost ucis cu pietre în curtea Casei Domnului, la porunca regelui. A trăit în secolul al IX-lea î.Hr. Așadar, referința la Cronici este greșită.
Zaharia 1:1 vorbește despre profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Iddo (nepotul lui Iddo). Zaharia a trăit în secolul al VI-lea î.Hr.; prin urmare, el a fost ultimul profet al Vechiului Testament, cu trei sute de ani mai târziu decât Zaharia din Cronici. Isus spune că Zaharia a fost ucis între templu (Sfânta Sfintelor) și altar, un loc unde numai preoților li se permitea să intre. Primul Zaharia a fost ucis cu pietre în curtea din față, unde putea intra oricine. Trebuie să presupunem că referirea lui Isus la el ca fiu al lui Bereja (Zah. 1:1) este corectă, deși Biblia nu ne spune cum a murit. Dar Targumul (literatura rabinică) menționează că a suferit o moarte violentă.

Versetul 36 Acum Isus rostește judecata. În ciuda tuturor profeților Vechiului Testament și a avertismentelor date de Dumnezeu, această generație este chiar ultima: ei îl ucid pe Fiul (21:38-39). Răbdarea lui Dumnezeu, Tatăl, față de Mireasa Sa, poporul evreu, a ajuns la sfârșit. Această generație a respins toate sfaturile, toate predicile lui Ioan Botezătorul și ale lui Isus. Acum, această generație, după ce a fost avertizată de multe ori, va suporta pedeapsa lui Dumnezeu: toate acestea vor veni asupra acestei generații.
NOTĂ: Isus spune ASUPRA ACESTEI GENERAȚII, și, prin urmare, NU asupra generațiilor ulterioare, așa cum susțin unii „creștini” că Holocaustul și uciderea a șase milioane de evrei în cel de-al Doilea Război Mondial au fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru răstignirea lui Isus!

Versetul 37: Ierusalimul, inima statului evreu și capitala acestuia. Orașul în care se află templul și în care locuiește Dumnezeu. Poporul ales de Domnul Dumnezeu. Cu toate acestea, evreii nu au vrut să asculte de profeți și de Isus. Găina-mamă își cheamă puii când apare pericolul. De câte ori nu-și avertizase Dumnezeu poporul Său, puii Săi, să-I fie credincioși și să nu se închine idolilor păgânilor? Cu toate acestea, puii, poporul evreu, nu au vrut să asculte; mai rău încă, i-au ucis pe profeți, iar în cele din urmă conducătorii evrei au cerut ca Isus să fie răstignit. Ei nu au vrut să-și recunoască păcatele și nu l-au recunoscut pe Isus ca Mântuitor al păcatului!

Versetele 38-39 „Casa voastră” se referă la templu, la orașul Ierusalim și la statul Israel, care este acum lăsat în mâinile acestui popor neascultător. Ei nu-L vor mai vedea pe Isus și nu vor mai primi nicio învățătură de la El până când Isus Se va întoarce la a doua Sa venire pe pământ, iar tot poporul Îl va vedea pe Cel pe care L-au străpuns (Zah. 12:10, Mat. 24:30). Deci, nu este vorba despre Prima Venire a lui Hristos, când Biserica va fi ridicată la cer. Mai întâi, poporul evreu va trece prin Marea Tribulație, iar la sfârșitul Marii Tribulații, Isus Hristos Se va întoarce (A Doua Venire) pentru a-Și elibera poporul de Antihrist și pentru a-l învinge și a-l lega pe Satana.

Înapoi la începutul paginii

---

Sfârșitul timpurilor: Discursul despre lucrurile de pe urmă — Matei 24

În capitolul anterior, Isus a rostit îndemnurile Sale, „Vai de voi” și judecata asupra conducătorilor spirituali ai poporului evreu, acesta fiind ultimul Său discurs înainte de moartea Sa pe cruce. Ceea ce urmează reprezintă informații importante despre sfârșitul timpurilor: discursul despre lucrurile de pe urmă și ceea ce se va întâmpla după moartea Sa, Prima și a Doua Venire a lui Hristos după învierea și Înălțarea Sa. Versetul 23:37: căderea Ierusalimului în anul 70 d.Hr., iar acum verdictul asupra populației lumii. Matei 23 se adresează mulțimii; Matei 24 se adresează doar ucenicilor. Informații destinate exclusiv credincioșilor.

În versetul 1, Isus părăsește Ierusalimul împreună cu ucenicii Săi, iar de pe Muntele Măslinilor au o priveliște bună asupra templului. Ucenicii îi arată lui Isus clădirea impunătoare a templului, cu pietrele sale uriașe (fiecare piatră cântărește aproximativ 6,5 tone).

Versetul 2: Isus prezice distrugerea acestei clădiri uriașe, a templului. Ce se întâmplă în anul 70 d.Hr., când ocupanții romani cuceresc Ierusalimul și distrug complet templul? Nu rămâne piatră pe piatră, o devastare totală.

Versetul 3 De pe Muntele Măslinilor se vede foarte bine pietrele albe de marmură și acoperișul auriu al templului, care reflectă lumina soarelui.
Ucenicii îl înțeleg foarte bine pe Isus, iar întrebarea lor logică este: „Când se va întâmpla acest lucru?” Observați întrebarea lor detaliată: 1. Când 2. Care este semnul venirii Tale? 3. Când va fi sfârșitul lumii? Ei fac o legătură între distrugerea Ierusalimului și sfârșitul lumii. Nu este, în sine, un gând ilogic. Ucenicii nu erau încă familiarizați cu planul lui Dumnezeu, conform căruia mai întâi un alt popor, creștinii, urma să audă Evanghelia, iar mesajul mântuirii adresat iudeilor urma să fie temporar retras.
Cuvântul PAROUSIA (venire) este folosit aici și în versetele 27, 37 și 39. În limbajul secular al vremii, acesta avea semnificația vizitei unui rege sau a apariției unei divinități. În cazul apostolului Pavel, acesta are sensul (primei) Veniri a lui Hristos.

Versetele 4-5 Isus începe să-i corecteze pe ucenici. Vor fi mulți care vor spune: „Eu sunt Hristosul”. În ultimele două secole, mulți au pretins că sunt Hristosul (multe secte ai căror lideri spuneau: „Eu sunt Hristosul”) și au murit împreună cu membrii sectei lor. Ei au fermecat mulți oameni din cadrul sectei lor, iar mulți au găsit moartea alături de falsul lor Hristos, care era liderul sectei. Cum se face că nu se pregătește nimeni să poată proiecta o hologramă pe cer în diverse locuri de pe pământ, care să-L reprezinte pe Hristos, iar oamenii să trebuiască să-I fie ascultători (în timp ce această proiecție este Antihristul)? Isus ne avertizează cu seriozitate să nu ne lăsăm induși în eroare; totuși, El a prezis și că mulți vor cădea pradă acestei înșelăciuni.
Alții îi abat pe credincioși de la calea cea dreaptă (teologia liberală, păcatul nu mai este păcat, nu mai există respect pentru poruncile lui Dumnezeu, libertatea religioasă, cu toții credem în același Dumnezeu etc.).

Versetele 6-7 Este clar că trăim într-o vreme a (zvonurilor despre) războaie: războaiele din Africa și din Coreea de Nord. Divizarea Rusiei în diferite țări independente. În interiorul unei țări, chemarea grupurilor care doresc să se separe. Foametea este mare și nu face decât să crească într-un ritm alarmant, crescând, de asemenea, prețurile cerealelor și orezului.
Vezi Lista cutremurelor puternice din ultimele două secole, din care reiese clar că intensitatea și frecvența cutremurelor sunt în creștere, ceea ce indică faptul că trăim în vremurile de pe urmă și că, pentru creștini, prima venire a lui Hristos este aproape.

Versetele 8-10 Totuși, acesta nu este încă sfârșitul lumii; mai întâi va veni Marea Tribulație, care îi va împiedica pe „creștini” și pe cei care vor ajunge la credință în timpul Marii Tribulații. Mulți dintre ei vor fi torturați și persecutați; mulți vor fi puși la încercare pentru a se vedea dacă cred cu adevărat și vor fi chiar omorâți din cauza credinței lor în Isus Hristos (ceea ce vedem deja în prezent din partea musulmanilor care ucid creștini). Mulți vor cădea și vor accepta semnul Fiarei (Apocalipsa 13:16-18) pentru a rămâne în viață și a putea cumpăra hrană. Cu toate acestea, ei se vând lui Satana (Fiara, Antihristul), iar soarta lor nu va fi Raiul, ci Lacul de Foc.

Versetele 11-12 Se vor ridica mulți profeți falși, iar mulți vor fi induși în eroare. Un profet adevărat îl recunoaștem după roadele Duhului Sfânt din viața de zi cu zi a acelui profet. TOATE profețiile sale se împlinesc; NICIUNA nu rămâne neîmplinită. Semne de mari minuni și vindecări au loc atât în cazul profetului fals, cât și al celui adevărat, dar tocmai prin aceste minuni și vindecări, mulți sunt induși în eroare. Vedem deja acest lucru în vremurile noastre actuale.
Un profet adevărat vorbește despre păcat și vorbește în mod ziditor, mustrând și încurajând. Profetul fals nu vorbește despre păcat și nu-L recunoaște pe Isus Hristos ca Domn și Fiu al lui Dumnezeu. Vorbește despre o iubire a lui Dumnezeu care îi împacă pe toți și despre credința în același Dumnezeu (împăcarea creștinilor cu alte credințe, precum islamul, budismul și yoga). Falsul profet manifestă un puternic dispreț față de lege și contestă totul, gândind în termeni de dispută cu privire la căsătoria între soț și soție, la sexul exclusiv în cadrul căsătoriei, la permisiunea relațiilor sexuale cu minori, la relațiile sexuale între persoane de același sex, la relațiile sexuale cu animale, la dispariția trăsăturilor specifice pentru băieți și fete, la egalitatea tuturor și la comunism, pentru a menționa doar câteva exemple. Niciun respect pentru lege, dispariția carității și o poftă tot mai mare de putere, așa cum se întâmplă în războaiele împotriva drogurilor și în rândul bandelor de traficanți, cu numeroase decese pe zi, așa cum vedem că se întâmplă în Rio de Janeiro.

Versetul 13: Răbdarea, în sensul de a rezista, înseamnă a dăinui în mijlocul necazurilor; martirul rămâne neclintit, așa cum vedem în cazul lui Iov. Cum creștinii nu au fost torturați în Rusia comunistă, cum nu mulți sunt torturați în China și în alte țări islamice și câți suferă deja ura și tortura în prezent. Isus spune: „Rămâneți neclintiți până la sfârșit, și atunci veți fi mântuiți și veți intra în Împărăția lui Dumnezeu.”

Versetul 14: Observați cuvântul „acesta”. Această Evanghelie a Împărăției va fi propovăduită în întreaga lume. Această Evanghelie a Împărăției se referă la Predica de pe Munte. TREBUIE, conform Marcu 13:10, prima predică, această Evanghelie să fie propovăduită tuturor neamurilor de pe pământ înainte ca lumea să ajungă la sfârșit (Marea Necaz). Nu Evanghelia creștină va fi propovăduită tuturor oamenilor de pe pământ înainte de prima venire a lui Hristos. Și da, tuturor oamenilor și tuturor națiunilor de pe pământ li se va propovădui această Evanghelie a Mesiei înainte de a doua venire a lui Hristos, iar toate triburile de pe pământ (versetul 30) îl vor vedea pe Isus, Fiul Omului.

Versetele 15-16 Sacrilegiul pustiitor, vezi Daniel 11:31; 12:9-13. Daniel 12 vorbește clar despre Marea Tribulație. O mie două sute nouăzeci de zile și o mie trei sute treizeci și cinci de zile înseamnă amândouă aproximativ 3 ani și jumătate. Este clar că, în Marea Tribulație, templul va fi reconstruit (și se vor aduce din nou jertfe la altar). Daniel 12:11 spune că jertfa zilnică este întreruptă și se instituie o urâciune (închinarea la Fiară, la Anticrist?). 1 Macabei 1:54 menționează că pângărirea templului și a altarului acestuia a fost plănuită în anul 168 î.Hr. de către regele sirian Antioh al IV-lea. Dumnezeul cerurilor, care nu era numit în templul din Ierusalim și era cinstit, a fost înregistrat sub numele de Zeus Olimpios. Probabil că chipul său a fost așezat în templu. Sacrilegiul pustiitor nu a fost, probabil, altceva decât așezarea unei pietre pe altar, astfel încât jertfa să nu mai fie posibilă, iar altarul să fie coborât la nivelul unui piedestal. Altarul dedicat închinării singurului Dumnezeu al lui Israel a devenit un sanctuar al lui Zeus, unde Dumnezeu era venerat în general.
Când idolul va fi așezat în Templul Sfânt din Ierusalim de către Antihrist, acesta va fi semnul pentru evreii aflați în Iudeea să fugă în munți. Munții erau considerați în Vechiul Testament ca zone în care se putea fugi în vremuri de pericol (Ezechiel 7:16).

Versetele 17-18 Când va veni timpul să fugiți, fugiți imediat. Nu vă întoarceți să luați mobilă; nu vă întoarceți acasă când lucrați pe câmp ca să vă luați haine. Nu, fugiți direct de acolo unde vă aflați și mergeți imediat în munți doar cu ceea ce aveți pe voi și cu ceea ce purtați.

Versetul 19 Acest lucru trebuie făcut cât mai repede posibil; la sfârșitul timpurilor, locuitorii Iudeei trebuie să fugă să-și salveze viața în munți. Dacă acest lucru este, de asemenea, o consecință a marelui cutremur din Apocalipsa 16:17-21, este doar o presupunere. Vai de mamele care sunt însărcinate sau care alăptează; ele vor trebui să fugă cu burta grea de sarcină sau să-și țină copilul la piept.

Versetul 20 O fugă în timpul iernii, o perioadă de ploi, frig și zăpadă, complică fuga. Punctul de vedere evreiesc era mai degrabă acela de a te sinucide decât de a încălca Sabatul; un exemplu în acest sens este revolta macabeilor. Fuga în ziua de Sabat era considerată muncă, ceea ce era interzis. Deoarece în ziua de Sabat nu era permis să mergi mai mult de 2000 de el (aproximativ 1400 de metri). Evreul respectă această regulă și nu va fugi.
Cu toate acestea, rabinul Eleazar a fost întrebat (în anul 110) cât de strictă este această regulă: dacă i se permite cuiva să fugă. El a răspuns: „Uitați-vă la Iacov, care a fugit în câmpia Aramului (Osea 12:13); Moise a fugit de Faraon (Ex. 2:15) și David de Saul (1 Samuel 19:18).”
Prin urmare, împreună cu Isus, creștinii ar trebui să se roage pentru poporul evreu, ca Domnul Dumnezeu să nu lase această zi teribilă să aibă loc iarna sau într-o zi de Sabat. Și Dumnezeu ține minte femeile însărcinate și cele care alăptează.

În versetul 21, Isus anunță un timp cum nu a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, și nici nu va mai fi vreodată. Ar fi cea mai teribilă perioadă care a existat vreodată pe pământ. Cât de oribilă este, aflăm acum din cartea Apocalipsei. Perioada de teroare provocată de Antihrist și de Fiară pentru credincioși și pentru poporul evreu, dar și pentru necredincioși, când Dumnezeu va revărsa pe pământ paharele Sale pline de mânie. Daniel 12:1 vorbește, de asemenea, despre o perioadă de mare necaz (= necazul cel mare) care nu a mai existat de când există națiunile. Daniel 12:7 vorbește despre o vreme (un an), vremuri (doi ani) și o jumătate de vreme (o jumătate de an). În total, 3 ani și jumătate, urmați, conform Daniel 12:11, de 1290 de zile (aproximativ 3 ani și jumătate). Aceasta corespunde celor 7 ani din Apocalipsa. Perioada fiarei durează 42 de luni (= 3 ani și jumătate) în Apocalipsa 13:5. Expresia „Marea Tribulație” este preluată din textul acestui verset (și din Apocalipsa 7:14). Prin cuvintele „cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată”, Isus descrie o situație cu totul unică. Această perioadă nu se va mai repeta niciodată, deoarece Satana este legat la sfârșit și puterea lui ia sfârșit.

Versetul 22 Dumnezeu Însuși este Cel care aduce mântuirea. În Isus Hristos, orice om care crede în Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor are iertarea păcatelor. Dumnezeu știe că omul are o rezistență limitată și că, dacă este torturat, nu poate persevera la nesfârșit. De aceea, Dumnezeu a limitat această perioadă a Marii Tribulații, pentru că, altfel, chiar și cei aleși ar ceda și s-ar pierde.

Versetele 23-25 Se repetă versetul 5: nu credeți în cel care se numește pe sine Hristos în această perioadă. Din Apocalipsa știm acum că Antihristul și Fiara vor face minuni și semne mari. Acum știm că roboții vorbesc, recunosc vocea și dețin inteligență, asemănându-se deja aproape cu o ființă umană. Este destul de clar că trăim în zilele de pe urmă; evoluțiile tehnologice avansează rapid, chiar și în ceea ce privește cultivarea organelor. Dar gândiți-vă și la evoluția virușilor rău intenționați care provoacă dureri îngrozitoare; aceștia vor fi folosiți de Antihrist pentru torturarea credincioșilor în Marea Tribulație. Putem nega faptul că necazul este iminent.

Versetul 26 Potrivit rabinilor și lui Flavius Iosif, Mesia vine din deșert. Din deșert se așteaptă mântuirea mesianică. De asemenea, faptul că Ioan Botezătorul a apărut în deșert a avut aceleași așteptări. De aici și avertismentul: nu vă lăsați înșelați de profeții falși cu mesajul că Mesia se află în deșert.
Același lucru se aplică și camerei interioare. O perspectivă iudaică este că, mai întâi, Mesia rămâne într-un loc ascuns (camera interioară) înainte de a Se revela. Anticristul va încerca să-i prindă în capcană pe credincioși spunând că Mesia este ascuns într-o anumită cameră interioară secretă, pentru că atunci credincioșii se vor duce acolo, iar apoi vor fi torturați și uciși.

Versetul 27 Parusia Fiului Omului este comparată cu fulgerul: strălucitoare, clară, vizibilă, neașteptată și bruscă. Nimeni nu se așteaptă la aceasta, așa cum în zilele lui Noe oamenii sărbătoreau cu mari ospățuri și nu le păsa de Dumnezeu. Pe măsură ce oamenii se vor întoarce și îl vor venera pe Antihrist și pe Fiară, tot atât de neașteptat (Apocalipsa 16:15) se va pune capăt puterii lor, iar Mesia Se va arăta tuturor neamurilor (versetul 30).

Versetul 28 Este posibil ca aici să fie vorba despre un proverb, unul pe care nu-l cunoaștem în zilele noastre. Vulturii sunt păsări care detectează cadavrele fără greș de la o înălțime mare. La fel de fără greș va fi vizibilă pentru toți Parusia (Venirea) Fiului Omului, fără excepție pe pământ. Cum se va întâmpla acest lucru, nu știm. Poate prin intermediul televiziunii și al internetului. Dar Dumnezeu este Creatorul; pentru El, nimic nu este imposibil, nici măcar ca Isus să apară fizic în toate locurile lumii în același timp. Isus este Dumnezeu; prin urmare, El nu este legat de un singur loc la un moment dat (spre deosebire de om și de Satana, care sunt limitați la un singur loc), ci este omniprezent.

Versetul 29 La sfârșitul Marii Tribulații, soarele nu-și va mai da lumina, nici luna. Un pământ întunecat și gol, o întunecime deplină — ce contrast când va apărea fulgerul, Isus Hristos, o lumină strălucitoare. Acest lucru ar trebui să aibă un efect puternic și să fie clar vizibil.
Stelele cad din cer, după cum se menționează în Apocalipsa. Asta înseamnă că nici stelele nu-și mai dau lumina.
Puterile cerului, împreună cu „domniile” din Efeseni 6:12, se referă la puterile lumești ale întunericului, la Satana și la oștirile spirituale ale răutății din locurile cerești.

Versetul 30 Semnul menționat de Matei nu este explicat mai pe larg de el. Ne putem gândi la semnul crucii, care este la fel de obișnuit printre credincioși. Zaharia 12:10: „Îl vor privi pe Cel pe care L-au străpuns.” Isus este străpuns pe crucea de la Golgota, așa că pe Isus, cu rănile vizibile ale mâinilor și picioarelor țintuite pe cruce și cu coasta străpunsă de soldatul roman, toți (toate neamurile) de pe pământ ÎL VOR VEDEA.
Cu putere și mare glorie, Isus nu vine singur; împreună cu El se întoarce Biserica pentru marea bătălie de la Armaghedon (Apocalipsa 16:16), pentru lupta finală împotriva lui Satan și a tuturor popoarelor care s-au adunat să atace Israelul (Apocalipsa 17:14).

Versetul 31: Trâmbița este un semnal evreiesc binecunoscut în război. Deși de obicei vorbim despre un corn de berbec, shofarurile pot fi făcute și din coarne de capră, de țap sau chiar de antilopă. Când măduva este îndepărtată din coarne, rămâne un tub gol, mai mult sau mai puțin curbat. Prin gura de suflare, situată la vârful cornului, se suflă aer pentru a produce sunetul. Este mai ușor de spus decât de făcut. Suflarea în shofar necesită mult antrenament, efort și aer. Nu se pot suflă melodii distincte, așa că melodia depinde de sunetele scurte și lungi. Se preferă însă cornul de berbec, deoarece shofarul amintește de berbecul care a fost sacrificat de patriarhul Avraam în locul fiului său, Isaac. În Iosua (6:4) citim că suflarea în shofar era o sarcină a preoților. Acest lucru se întâmpla la adunările festive, dar și în timpul războiului și al bătăliilor. Tradiția din Exodul 19:16 spune că, atunci când Tora a fost dată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, în mijlocul fulgerelor și tunetelor, s-a auzit un sunet puternic al shofarului, făcând poporul să tremure de uimire și neliniște. Povestea spune că cornul din dreapta al acestui berbec va fi sunat la venirea Mesiei. Isaia 27:12-13: În ziua aceea se va întâmpla că Domnul va aduna pe copiii lui Israel, și se va suna din trâmbița cea mare. 1 Tesaloniceni 4:16-17: „cu sunetul trâmbiței lui Dumnezeu. Și cei morți în Hristos vor învia mai întâi; apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei în nori, ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh.” Cele șapte trâmbițe din Apocalipsa 8 și 9.
Poporul evreu și cel israelian (împreună, cele 12 triburi), căci v-am împrăștiat ca cele patru vânturi ale cerurilor (Nord, Sud, Est și Vest, pe tot pământul) – Zaharia 2:6. De la un capăt al cerului la celălalt, găsim această mențiune încă din Deuteronom 4:32.
Este Dumnezeu Însuși. Cine va aduna și va mântui poporul Său, pe cei aleși ai Săi (evreii, israeliții și credincioșii din Marea Tribulație)? Această acțiune va fi îndeplinită de îngerii lui Dumnezeu.

Versetele 32-33 Momentul Parusiei, când toate acestea se vor împlini, nu este precizat. Există o ușoară indicație, dar ÎN MOD CLAR credinciosul TREBUIE să o observe. A se vedea și versetele 43-50, în care se cere vigilență și în care se spune că fiecare trebuie să se pregătească (Matei 25:1-13). Frunzele înmuguresc, iar vara este aproape – acestea sunt semnele date de Isus în versetele 4-15. Acum știm că trăim în acest timp, așa că știm că vara este aproape. Vedem cu ochii noștri că este aproape; este la ușă. Venirea Antihristului și a Marii Tribulații este aproape!

Versetul 34: Această generație nu va trece. O generație înseamnă 70 sau 80 de ani. Conform Psalmului 90:10, zilele anilor noștri sunt de șaptezeci de ani, iar, dacă suntem puternici, de optzeci de ani. Statul Israel a fost fondat în 1948. Semnele și disprețul uriaș actual față de lege, precum și lipsa de respect față de legile și poruncile lui Dumnezeu indică cu tărie că, într-adevăr, venirea va avea loc în curând.
După cel de-al Doilea Război Mondial, ONU a votat și a aprobat crearea unui stat evreiesc, Israel. Anul 1948 se împlinește în Ezechiel 37:1-8. Oasele (poporul evreu) sunt adunate din cele patru colțuri ale lumii (întregul pământ) și călătoresc spre țara Israelului. Mușchii și carnea s-au așezat pe oase, iar pielea le-a acoperit. Statul Israel s-a dezvoltat, și totuși, din întreaga lume, evreii vin pentru a se stabili în Israel. Cu toate acestea, Ezechiel 37:9-10 spune că nu era suflare în ele. În rândul întregului popor evreu încă nu există o închinare adusă lui Dumnezeu (Iahve); aceasta va veni abia în timpul necazului sau după a doua venire a lui Hristos. Cei 144.000 din triburile lui Israel vor vesti Împărăția lui Dumnezeu în întreaga lume. După venirea lui Hristos, Isus Hristos va împlini promisiunea, iar cele douăsprezece triburi vor trăi în țara promisă, conform promisiunii făcute lui Avraam în Geneza 15:18. „Urmașilor tăi le dau această țară, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, țara kenitilor, a keniziților, a cadmoniților, a hitiților, a periziților, a refaimilor, a amoriților, a canaaniților, a girgasiților și a iebusiților. „Râul Egiptului” nu se referă la Nil, ci la râul Sichor, care desparte Egiptul de Canaan (Num. 34:5, Ios. 13:3, 1 Cron. 13:5). Eufratul are acum o lungime de 2735 de kilometri. Izvorăște din nord-estul Turciei și curge prin Siria spre Irak, unde se află la nord de orașul Basra; Tigrisul și râul Shatt al-Arab sunt denumite de aici „râul Shatt al-Arab”. Apoi, acest râu unit se varsă printr-o zonă mlăștinoasă, trecând prin Abadan, în Golful Persic. Eufratul joacă un rol important în Apocalipsa. În viitor, pământul va fi judecat; un înger se asigură că apele Eufratului se vor usca, pentru ca regii din Răsărit, pregătiți de război, să poată trece.
Observați cât de vastă va fi această nouă țară, incluzând Deșertul Sinai (deșertul va înflori, Isaia 51:3), Iordania și Iranul.
Fără alte indicații, acest verset încheie mesajul și informațiile despre a Doua Venire. Și continuă cu mesajul și informațiile despre prima venire (versetele 40-41), destinate noului popor al lui Isus, Biserica.

Versetul 35 Isus confirmă aici că cele menționate anterior se vor întâmpla cu siguranță. Cerul și pământul vor trece, dar tot ce v-am spus se va împlini. Ororile care vor avea loc îi sunt dezvăluite mai târziu apostolului Ioan în cartea Apocalipsei, cu mai multe detalii. Cerul și pământul vor trece înainte ca toate acestea să se întâmple, iar Noul Pământ și Noul Cer (Apocalipsa 21:1-8) vor veni.

Versetul 36 Nimeni nu știe ziua și ora în care se vor împlini Venirile. Aceasta este o afirmație foarte importantă a lui Isus, deoarece nici îngerii, nici Isus Însuși nu o cunosc. Recent, am aflat despre predicția unui astrolog american, care a prezis data de 23 septembrie 2017 ca fiind ziua Venirii lui Hristos, deoarece stelele se aflau în aceeași poziție ca la nașterea lui Isus, iar ultima trâmbiță urma să răsune de Anul Nou israelian. Aici, Isus spune: „Despre acea zi și despre acea oră nimeni nu știe.” Știam deja că această predicție trebuia să fie falsă. Să ne uităm la comentariul meu la versetul 34; aceasta este o posibilitate, deoarece Isus spune cu insistență că trebuie să fim atenți la timp (versetele 32-34), iar Isus subliniază că nu avem cunoștință despre ziua și ora. Oricum ar fi, versetele următoare și Matei 25:1-13 constituie o lecție puternică din partea lui Isus Însuși de a fi vigilenți. Un lucru este cert: având în vedere numeroasele semne, venirea lui Isus și Răpirea Bisericii sunt foarte aproape. Timpul pe care creștinii îl mai au la dispoziție pentru a vesti Evanghelia este foarte scurt, însă asupra fiecărui creștin în parte revine sarcina grea de a vesti cât mai multor necredincioși mântuirea în Isus Hristos! Și să-i învețe să respecte poruncile și legile lui Dumnezeu, un stil de viață creștin (Gal. 5:16, 22), pentru a nu rămâne în urmă (fecioarele nechibzuite și cele înțelepte, Mat. 25:1-13), și, în consecință, necesitatea de a persevera în Marea Tribulație și de a nu fi excluși de la nunta Mielului!

Versetele 37-39 Deoarece nimeni nu știe când se va întoarce Fiul Omului, veghea este absolut necesară, făcând referire la zilele lui Noe (Gen. 6:5-7, 11; Gen. 7). Omenirea din zilele lui Noe credea că își poate permite orice, la fel ca în prezent, fără respect față de Dumnezeu și negând existența Lui, organizând petreceri (sexuale) grandioase (gândiți-vă la marile festivaluri rock din zilele noastre), oamenii mâncând și bând din belșug (astăzi, mulți oameni supraponderali care nu-și fac griji pentru cei săraci) și căsătorindu-se (sexul liber și sexul înainte de căsătorie din zilele noastre). Nimeni din zilele lui Noe nu era conștient că judecata lui Dumnezeu era aproape și că toți urmau să fie uciși, cu excepția celor aleși de Dumnezeu: Noe și familia sa, precum și un anumit număr de animale. Așa cum potopul a venit atât de neașteptat, tot așa va veni neașteptat pentru mulți Marea Tribulație și Venirea lui Hristos. Dar unul singur, Noe, a dat ascultare poruncilor lui Dumnezeu; el L-a ascultat pe Dumnezeu și a fost salvat împreună cu familia sa. Numai creștinul care acordă atenție și citește Biblia și respectă poruncile și legile lui Dumnezeu va fi mântuit și, la prima venire a lui Hristos, va intra în Rai.

Browserul dumneavoastră nu acceptă elementul canvas.

Versetele 40-41: Expresia „unii și alții” este greu de explicat. Personal, consider că, începând cu versetul 32, accentul cade asupra creștinilor. Evreii nu citesc Noul Testament, iar creștinii sunt cei care pot învăța din Noul Testament semnele vremurilor (smochinul). Pentru mine, aceasta înseamnă că „acea zi” și „acea oră” se referă la Prima Venire a lui Hristos, iar răpirea creștinilor credincioși va fi, pentru necredincioși, ca Potopul, complet neașteptată. Lumea va fi surprinsă să afle că, dintr-odată, vecinii, colegii, soții sau soțiile, copiii, membrii familiei și cei dragi au dispărut. Doi bărbați vor fi pe câmp, iar două femei vor măcina la moară. Este clar că acest lucru se aplică atât sexului masculin, cât și celui feminin. Unul este luat; celălalt este lăsat în urmă. Vezi comentariile mele despre Matei 25. Versetele 39-42 se adresează, așadar, credincioșilor. Asta înseamnă că un credincios este acceptat, iar celălalt credincios este lăsat în urmă. Observați versetul 42: „căci nu știți în ce zi va veni DOMNUL vostru”. Așadar, acest lucru se referă în mod clar la credincioșii în Domnul Isus Hristos. Pentru acei credincioși care Îl recunosc pe Isus Hristos ca DOMN al lor și, prin urmare, trăiesc sub conducerea Duhului Sfânt (uleiul din Matei 25:4), aceasta este o viață spirituală. Ei sunt cei care sunt luați și merg în ceruri cu Isus (ospățul de nuntă, Matei 25:10). Credincioșii care trăiesc în lume, în propria lor viață, sunt lăsați în urmă (ușa ospățului de nuntă a fost închisă) și trec prin Marea Tribulație. Acolo vor trebui să facă o nouă alegere în ceea ce-L privește pe Isus Hristos: fie să accepte semnul 666 al Fiarei, adică pe Satana și lacul de foc, fie să-l refuze. Sau să refuze semnul 666, ceea ce înseamnă durere, opresiune sau moarte în timpul celor încă maxim 4 ani de viață pe pământ, dar viață veșnică cu Dumnezeu. Versetele 42 și 44: Vegheați, așadar, fiți vigilenți și nu faceți parte dintre fecioarele nechibzuite care au trăit în lume și nu au fost călăuzite de Duhul Sfânt (uleiul lor se terminase). Fecioarele înțelepte au dus o viață complet călăuzită de Duhul Sfânt (aveau ulei suficient până la ospățul de nuntă), au mers alături de mire și au intrat împreună cu el la ospățul de nuntă; adică au mers alături de mire, Isus Hristos, în Sala de Nuntă, Raiul. Din nou, sfatul serios este pentru că voi NU știți în ce zi va veni Domnul. Pentru că Isus Hristos vine! Acesta este un fapt; prin urmare, fiți vigilenți și faceți parte din grupul de credincioși care intră împreună cu Hristos în Cer (1 Tes. 4:13-17)!

Versetul 43 Isus folosește un exemplu din viața de zi cu zi. Un om este vigilent și își apără casa împotriva hoților. Desigur, atunci când este informat dinainte în ce noapte vor veni hoții. Isus a indicat suficient care sunt semnele venirii Sale, iar în versetele 42 și 44 El subliniază clar sosirea neașteptată a Fiului Omului. Nu este nevoie să fim nepregătiți. Semnele actuale din lume — disprețul față de lege (zvonuri de război; gândiți-vă la Coreea de Nord), războaie, cutremure și dezastre naturale (taifunuri) — indică clar venirea rapidă. Poate fi în 2012 (vezi comentariul meu la versetul 34), poate fi mai devreme (astăzi) sau poate fi mai târziu, dar un lucru este sigur: este APROAPE.

Versetele 45-51 Isus își încheie „discursul despre lucrurile de pe urmă” cu un ultim exemplu, versetul 51 fiind o avertizare foarte serioasă. Robul credincios și înțelept care se îngrijește la timp de mâncare și băutură. Adică astăzi, creștinul credincios și înțelept asigură mâncare și băutură (literalmente, dăruiește săracilor), propovăduiește Evanghelia și oferă învățătură biblică necredincioșilor. Fericit este acel rob, creștin, pe care Isus Hristos, la Venirea Sa, îl va găsi lucrând și îngrijindu-se. Acel rob va fi pus peste averea sa. Acel creștin va domni ca împărat în Împărăția milenară a lui Hristos (Rom. 5:17).
Dar robii și roabele răi (Luca 12:45), care nu sunt însărcinați cu slujba încredințată de stăpânul lor, soarta lor este descrisă în versetul 51. Slujitorul rău sau slujitoarea răutăcioasă care abuzează în scopuri personale de puterea primită (abuzul de zeciuieli în propria favoare), nu se preocupă de proclamarea corectă a Evangheliei și a învățăturii biblice, se roagă și vindecă contra cost și își acordă o viață de lux (mâncare și băuturi bogate) pentru aceia la care Isus Hristos se întoarce pe neașteptate, la o oră pe care el sau ea nu o cunoaște.
A-și bate colegii sclavi era ceva rezervat doar stăpânului casei. Aici, sclavul preia rolul stăpânului său și se prezintă ca fiind egal cu acesta.
Sfârșitul este echivalent cu avertismentul adresat conducătorilor spirituali ai Israelului (23:33: Cum veți scăpa de condamnarea la iad?), iar nici acest sclav rău nu scapă, și îl voi pedepsi în iad (plângând și scrâșnind din dinți). Vezi și 7:22-23. Este teroarea mortală care îi cuprinde pe cei lăsați în urmă la Venirea lui Hristos, când își dau seama că imaginile pe care și le-au format despre Dumnezeu și Isus erau propriile lor gânduri și idei, propria lor înșelăciune. Plânsul și scrâșnirea dinților sunt, prin urmare, atât o expresie a conștientizării faptului că, din propria vină, sunt excluși din Împărăția lui Dumnezeu.
Pilda slujitorului credincios și a celui rău se referă la modul în care un om/credincios este personal responsabil pentru felul în care se raportează la Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Următoarele două parabole din Matei 25:1-13 și 14:30 oferă, probabil, o ilustrare și mai clară a responsabilității personale. Fiecare are libertatea de a alege, pe baza unui raționament logic. Nimeni nu are scuza: „Nu eram conștient”. Isus este foarte clar în exemplele și asemănările Sale din viața de zi cu zi. Alegerea îți aparține.

Înapoi la începutul paginii

---

Fecioarele înțelepte și cele nechibzuite — Matei 25

Obișnuiam să cred că aici începe o nouă parabolă, până când un comentariu mi-a atras atenția asupra faptului că Matei 25 este o continuare a discursului despre lucrurile de pe urmă din Matei 24. Acest lucru aruncă o lumină diferită asupra versetelor Matei 24:40-41. Înainte credeam că aceste versete se refereau la TOȚI credincioșii care L-au acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor personal, iar cei care au rămas în urmă erau toți necredincioși. Așadar, Matei 25 este o continuare a capitolului 24; aceasta aruncă o lumină complet diferită asupra capitolului 25. Frați și surori în Isus Hristos, aceasta este o chestiune foarte serioasă, de care eu însumi sunt foarte șocat. În biserici se țin multe predici, dar unde este educația?
Pilda celor cinci fecioare înțelepte și a celor cinci fecioare nechibzuite se referă la credincioșii din Biserică. Este vorba, în special, de toți cei care L-au acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor personal. Cele cinci nechibzuite sunt cele care rămân în urmă și trec prin Marea Tribulație, iar cele cinci înțelepte sunt cele care sunt răpite și merg cu Hristos în Cer pentru Nuntă. Aceste cinci fecioare înțelepte sunt credincioșii care duc o viață sub conducerea Duhului Sfânt (Galateni 5:22) și aduc roadă (Matei 13:23); ele au suficient ulei pentru a intra la ospățul nunții, în Cer, alături de mire, Isus Hristos. Fecioarele nechibzuite sunt cele din Matei 13:20-22, care au stins Duhul Sfânt (1 Tesaloniceni 5:19) și au considerat că distracția și bogăția lumii sunt mai plăcute decât respectarea poruncilor și a legilor lui Dumnezeu. Ele găsesc ușa către ospățul nunții închisă și rămân în urmă în Marea Tribulație, unde primesc o a doua șansă și credința lor în Isus Hristos va fi pusă la încercare, iar cele care vor persevera vor ajunge totuși în Ceruri.
De ce această cerință de a duce o viață ca a fecioarelor înțelepte și de a fi pline de Duhul Sfânt? Aceasta a fost o întrebare pe care mi-am pus-o. Răspunsul este logic. Credinciosul este un fiu al lui Dumnezeu, care ar trebui să fie ascultător față de Dumnezeu, Tatăl. Credinciosul aparține unei generații alese, unei preoții împărătești (1 Petru 2:9). Credinciosul trebuie să acționeze ca mijlocitor (mijlocire) pentru necredincios, astfel încât acesta să ajungă la credință. Acest lucru va fi dificil dacă credinciosul însuși trăiește în lume; atunci el nu este martor și nu se roagă. El nu își îndeplinește slujba preoțească. Credinciosul va domni ca împărat, așa cum dorește Stăpânul său, Isus Hristos. Prin urmare, el/ea trebuie să fie călăuzit(ă) de Duhul Sfânt. Această sarcină regală nu poate fi îndeplinită dacă cineva nu este călăuzit(ă) de Duhul Sfânt și se bucură pe deplin de lucrurile pământești și de păcat. Aici, pe pământ, credinciosul trebuie să se comporte cu înțelepciune și să fie pregătit pentru preoția sa regală; atunci el/ea va fi gata pentru prima venire a lui Hristos, ca să intre în Cer.

Matei 25:1-13 (Nunta):

Atunci Împărăția cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat lămpile și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci erau înțelepte. Căci, când cele nechibzuite și-au luat lămpile, nu și-au luat ulei cu ele; dar cele înțelepte și-au luat sticle cu ulei împreună cu lămpile lor. Pe măsură ce mirele întârzia, toate au ațipit și au adormit. Dar, la miezul nopții, s-a auzit un strigăt: „Iată, mirele! Ieșiți să-l întâmpinați.” Atunci toate fecioarele s-au sculat și și-au aranjat lămpile. Iar cele nechibzuite au zis celor înțelepte: „Dați-ne puțin din untdelemnul vostru, căci lămpile noastre se sting.”

Dar cele înțelepte au răspuns: „Poate că nu va fi destul nici pentru noi, nici pentru voi; mai bine mergeți la negustori și cumpărați-vă.” Și, în timp ce ele s-au dus să cumpere, a venit mirele, iar cele care erau pregătite au intrat cu el la ospățul de nuntă, și ușa a fost închisă. După aceea au venit și celelalte fecioare, zicând: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el a răspuns: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc.” Vegheați, dar, căci nu știți nici ziua, nici ora.

What does this mean?

Matei 22:1-14 arată că Biserica (toți credincioșii care cred că Isus Hristos a murit pe cruce pentru păcatele lor) este reprezentată ca Mireasa Domnului Isus Hristos, Mirele. În această parabolă, povestea continuă cu o completare, și anume, putem compara uleiul cu Duhul Sfânt, care, după nașterea din nou, își face locuința în credincios(1 Corintieni 6:19).

Toți oamenii de pe pământ sunt egali și fiecare are ocazia să-L recunoască pe Dumnezeu. Dumnezeu este omniprezent: în natură, în fenomene meteorologice, în univers, în biserică etc. Știm cu toții că venirea mirelui întârzie. Isus Hristos S-a înălțat la Ceruri acum două mii de ani și încă nu S-a întors să-Și ia Biserica. Și în această parabolă, mirele a întârziat. Așadar, nu trebuie să vă mirați de ce cele zece fecioare au ațipit și au adormit. Mulți credincioși sunt foarte entuziaști imediat după nașterea lor din nou, dar pe parcurs, trăind în lume, ațipesc și nu își practică activ credința.

Dar la miezul nopții s-a auzit un strigăt: „Iată, mirele! Ieșiți să-l întâmpinați.” De fiecare dată, credinciosul trebuie trezit. Pentru a-și practica în continuare credința în mod activ, credinciosul trăiește pur și simplu în noapte, într-o lume rea, plină de violență. În perioada dintre înălțarea lui Hristos și întoarcerea Lui, noaptea este întunecată, iar Satana și îngerii lui (căzuți) îl ispitesc pe om și încearcă să domine!

Fecioarele înțelepte au refuzat să-și împartă uleiul cu cele nechibzuite. Este oare greu? Nu, este miezul nopții; cele înțelepte doresc să aibă suficient ulei pentru a trece prin noapte; altfel, ar putea rata și ele nunta. Ele le dau un sfat înțelept celor nechibzuite: mai bine mergeți la negustori și cumpărați-vă singure.
Fiecăruia i se dă posibilitatea de a-L alege pe Isus Hristos ca Mântuitor al său. Uleiul, adică Duhul Sfânt, nu poate fi împărțit. Fiecare trebuie să-L accepte personal pe Isus Hristos ca Mântuitor al său și apoi să primească Duhul Sfânt. Credincioșii, care sunt născuți din nou și au primit Duhul Sfânt, nu pot decât să le arate necredincioșilor și celor care merg la biserică calea către Isus Hristos. Cu toate acestea, fiecare persoană este responsabilă personal pentru propriile păcate și trebuie să-L accepte personal pe Isus Hristos.

Și a venit mirele, iar cei care erau pregătiți au intrat cu el la ospățul de nuntă, iar ușa s-a închis.
Fiți atenți; există o singură ușă. Singura ușă către Cer este Isus Hristos; nu mai există alte uși, nici alte căi! Cei care L-au acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor personal sunt pregătiți pentru ospățul de nuntă (Cerul). Ei sunt pregătiți când Isus Hristos va veni să-Și ia Biserica (1 Tesaloniceni 4:13-18).

După aceea, au venit și cei nechibzuiți, zicând: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar El le-a răspuns: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc.”
Când Hristos Se va întoarce și Își va lua cu El Biserica (pe cele înțelepte) în Cer (Ioan 14:1-3), necredincioșii vor rămâne pe pământ, dar și cei care au fost învățați să-I aparțină lui Isus (fecioarele nechibzuite). Mulți citesc Biblia și mulți ascultă Cuvintele lui Dumnezeu; puțini, însă, ajung la o pocăință sinceră pentru păcate, recunoscând că sunt păcătoși, și Îl acceptă cu adevărat pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al lor. Fiecare trebuie să-și cerceteze inima pentru a găsi adevărul!
Când cei care au rămas pe pământ vor observa brusc că cei născuți din nou (cei înțelepți) sunt luați și duși în Cer, iar ei au rămas în urmă, atunci va fi PREA TÂRZIU! Ei nu mai pot intra în Cer, iar ușa ospățului de nuntă este închisă, iar Mirele Isus Hristos spune: „Nu vă cunosc.”
De aceea, Isus spune în repetate rânduri în Matei 24: „Vegheați, pentru că nu știți nici ziua, nici ora.”

Este de o importanță deosebită să nu amânați decizia de a-L accepta pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al vostru. Căci nimeni nu știe când va veni Domnul să-Și ia Biserica. Dar Mirele a întârziat. Totuși, poți privi lucrurile altfel. Nimeni nu știe cât timp mai are de trăit. În orice secundă îți poți da ultima suflare. Poți suferi un atac de cord sau o hemoragie cerebrală, iar atunci va fi prea târziu să-L alegi pe Isus. Sau poți fi victima unui accident de mașină sau a oricărui alt eveniment; atunci decizia ta va veni prea târziu, și vei ajunge acolo unde este plânsul și scrâșnirea dinților.

CONCLUZIE: NU AMÂNAȚI DECIZIA DE A-L ACCEPTA PE ISUS HRISTOS CA MÂNTUITOR PERSONAL ȘI PREDAȚI-VĂ VIAȚA SUB CĂLĂUZIREA DUHULUI SFÂNT!!!

Înapoi la începutul paginii.

---

Slujitorii și talanții – Matei 25:14-30

Căci va fi ca atunci când un om, plecând în călătorie, și-a chemat slujitorii și le-a încredințat averea sa; unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui. Apoi a plecat. Cel care primise cei cinci talanți s-a dus îndată și a făcut comerț cu ei și a mai câștigat încă cinci talanți. La fel, cel care primise cei doi talanți a mai câștigat încă doi talanți. Dar cel care primise un talent s-a dus, a săpat în pământ și a ascuns banii stăpânului său. După multă vreme, stăpânul acelor slujitori a venit și a făcut socoteala cu ei. Cel care primise cele cinci talente s-a prezentat, aducând încă cinci talente, și a zis: Stăpâne, mi-ai încredințat cinci talente; iată, am câștigat încă cinci talente. Stăpânul său i-a zis: Bine, slujitor bun și credincios; ai fost credincios în puțin, te voi pune peste mult; intră în bucuria stăpânului tău. Și cel ce avea cele două talente s-a apropiat, zicând: „Stăpâne, mi-ai dat două talente; iată, am mai făcut două talente.” Stăpânul său i-a zis:

„Bine ai făcut, slujitor bun și credincios; ai fost credincios în puțin, te voi pune peste mult; intră în bucuria stăpânului tău.” A venit și cel care primise un singur talent, zicând: „Stăpâne, știam că ești un om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni unde n-ai vânturat; de aceea mi-a fost frică și m-am dus și ți-am ascuns talentul în pământ. Iată, ia ce este al tău.” Dar stăpânul i-a răspuns: „Slujitor rău și leneș! Știai că secer acolo unde n-am semănat și adun acolo unde n-am vânturat? Atunci trebuia să-mi fi pus banii la bancheri, și la venirea mea aș fi primit ce era al meu cu dobândă. Așa că luați-i talantul acela și dați-l celui care are zece talanți. Căci oricui are, i se va da mai mult, și va avea din belșug; dar celui care nu are, chiar și ceea ce are i se va lua. Și aruncați-l pe slujitorul nefolositor în întunericul de afară; acolo oamenii vor plânge și-și vor scrâșni dinții.”

Ce înseamnă aceasta?

Isus spune această parabolă pentru a oferi o lecție pentru viața voastră spirituală. Un talent, pe vremea lui Isus, avea o valoare de 6000 de denari; unui muncitor îi trebuiau aproape douăzeci de ani să câștige un talent.
Isus Hristos (Domnul) dăruiește fiecărui credincios daruri (talente). Unii au mai multe daruri din naștere decât alții. Totuși, pentru Împărăția lui Dumnezeu, acest lucru nu are nicio importanță. Ceea ce contează este ce face o persoană cu darul sau darurile sale. Isus Hristos ne-a chemat pe toți împreună, iar în Biblie putem citi clar ce așteaptă El de la fiecare credincios.

Isus Hristos S-a înălțat la Ceruri (a plecat într-o călătorie, ciudată pentru pământ), iar credincioșii așteaptă deja de două mii de ani întoarcerea Sa. Acest lucru nu înseamnă în niciun caz că credinciosul se poate relaxa în lucrările sale. Pentru că El a promis că Se va întoarce.

Ceea ce contează este cum ne va găsi Domnul când Se va întoarce. Ne-am folosit darurile (talentele)?
Slujitorul (slujitorul Domnului Isus Hristos) cu cinci și zece talanți și-a dublat talentele, iar Domnul i-a răsplătit cu cuvinte de laudă: „Bine, slujitor bun și credincios; ai fost credincios în puțin, te voi pune peste mult; intră în bucuria stăpânului tău.”

Apoi vine slujitorul care primise un singur talent și s-a prezentat, spunând: „Stăpâne, știam că ești un om aspru, așa că mi-a fost frică.” A fost corect? Era stăpânul său o persoană care culegea unde nu semănase?
Am citit că acest slujitor a săpat o groapă în pământ și a ascuns banii stăpânului său, acoperindu-i cu pământ. Stăpânul dăduse sume diferite fiecăruia: unu zece, altul cinci, iar acest slujitor un talent. Așadar, stăpânul cunoștea foarte bine capacitățile fiecăruia. La întoarcerea sa, stăpânul răspunde foarte drept: „Știai că culeg unde n-am semănat și adun unde n-am vânturat?” Atunci ar fi trebuit să-mi investești banii la bancheri, iar la venirea mea aș fi primit ce era al meu, împreună cu dobânda.
Deoarece acum stăpânul primea mai puțin decât dăduse. Dacă stăpânul ar fi stat plecat douăzeci de ani, știm cu toții foarte bine ce efect au asupra banilor douăzeci de ani de inflație și, pe de altă parte, ce efect au asupra banilor douăzeci de ani de dobândă peste dobândă.

Ce lecție putem învăța?
Nu contează câtă inteligență are un credincios sau câte daruri are. Ceea ce contează este ce face fiecare dintre noi cu darurile sale: și-a folosit pe deplin darurile sau a adormit și a rămas așteptând venirea Domnului Isus Hristos?

Da, dar eu am doar un singur talent (dar). Nu am studii superioare. Sunt o simplă gospodină. Am doar școala primară; sunt timidă.

Asta nu este o scuză! Domnul Isus Hristos a dat fiecăruia capacitățile și talentele sale, și DOAR pentru acestea ne cere socoteală. Dacă ne este teamă, atunci măcar putem să-l depunem la bancă și să lăsăm pe alții să obțină profit din el.
Domnul cere fiecărui credincios să-I dea o zecime din salariul său (net) (bisericii, misiunii, celor flămânzi etc.) (Evrei 6:17-20; 7:1-10). Evanghelistul, predicatorul și misionarul își pot folosi talentele pentru a vesti Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea prin sângele lui Isus Hristos. Ei sunt bancherii care pot obține profit din banii tăi și ai mei pentru Domnul.

Dar cum rămâne cu gospodina care nu are venituri?
Să ne gândim la o gospodină cu copii. Creșterea copiilor este o sarcină grea, care necesită întreaga atenție a mamei. Copiii au nevoie de hrană, îmbrăcăminte, iubire și atenție. Mama le poate oferi copiilor săi un exemplu bun, împiedicându-i să devină infractori și crescându-i în credința creștină și în valorile creștine. Spunându-le că Isus Hristos a murit pentru păcatele lor pe Crucea de la Golgota. Ea poate fi un exemplu al lucrării Duhului Sfânt în viața ei, arătând cum s-a lăsat călăuzită. Aceasta nu este o sarcină ușoară; iată cum poate ea să slujească Domnului!

Dar ce spune despre gospodina fără copii?
Ea are grijă de soțul ei și de gospodărie. Citiți în Matei 25:31-46; acolo sunt prezentate multe posibilități de a-L sluji pe Domnul: vizitarea bolnavilor, pregătirea meselor, asigurarea hainelor, îngrijirea celor săraci etc.

Ce lecții putem învăța din aceste parabole?

1. Noi suntem administratori; Dumnezeu este proprietarul. Zilnic primim de la Dumnezeu hrana și băutura noastră. Dumnezeu se așteaptă ca noi să avem grijă de cei mai puțin norocoși, de cei bolnavi și de cei flămânzi (Oare va mai exista foamete în lumea a treia dacă fiecare dintre noi ar da o zecime (din hrană) către lumea a treia? Nu cred (Matei 25:31-46).
2. Domnul ne-a dat daruri în funcție de capacitățile noastre și ne oferă ocazii să ne folosim darurile (talentele). Întrebarea este: ne folosim pe deplin talentele? Nu toată lumea are aceleași oportunități și daruri, dar împreună formăm Trupul lui Hristos (1 Corinteni 12:27). Acum voi sunteți Trupul lui Hristos și, fiecare în parte, mădulare ale acestuia. Mâna nu poate funcționa fără braț, iar brațul nu fără umăr, și toate sunt controlate de creier. Fiecare creștin poate fi de folos și își poate folosi darurile în cooperare cu alți creștini, sub conducerea Domnului Isus Hristos. Dar fiecare creștin trebuie să-și ocupe locul cuvenit; altfel, celelalte mădulare nu pot funcționa bine.
3. Ce sunt faptele bune? Tot ceea ce trebuie să evităm: Galateni 5:21. Tot ceea ce putem contribui la cinstea și slava lui Dumnezeu, vezi Galateni 5:22.
4. Trebuie să perseverăm în faptele bune, întrucât așteptăm întoarcerea lui Hristos, dar El a promis că va veni să-Și adune turma ((1 Tesaloniceni 4:13-18)).
5. Deși așteptăm întoarcerea lui Hristos, responsabilitățile noastre actuale se află pe pământ. Trebuie să dăm socoteală Domnului Isus Hristos pentru propovăduirea Evangheliei și pentru faptele bune prin mântuirea noastră în Isus.
6. Vor fi mulți oameni răi care vor încerca să ne ispitească, și se vor aduce acuzații false din cauza Domnului, dar credinciosul trebuie să rămână neclintit și să nu se lase rătăcit de bunurile pământești. Bunurile pământești sunt relativ de scurtă durată (60-100 de ani?) și nu se compară cu bucuriile cerești, care sunt veșnice.

Înapoi la începutul paginii

Judecata omului — Matei 25:31-46

„Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toți îngerii, atunci Se va așeza pe scaunul Său de domnie. 32 Înaintea Lui vor fi adunate toate neamurile, și El le va despărți unele de altele, cum desparte păstorul oile de capre; 33 și va pune oile la dreapta Lui, iar caprele la stânga. 34 Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii. 35 Căci am fost flămând și mi-ați dat de mâncare, am fost însetat și mi-ați dat de băut, am fost străin și m-ați primit, 36 am fost gol și m-ați îmbrăcat, am fost bolnav și m-ați vizitat, și am fost în temniță și ați venit la mine.” 37 Atunci cei drepți îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut flămând și Ți-am dat de mâncare, sau însetat și Ți-am dat de băut? 38 Și când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? 39 Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și Te-am vizitat?”

40 Iar Împăratul le va răspunde: „Adevărat vă spun că, pe cât ați făcut-o unuia dintre acești frați ai Mei cei mai mici, Mie Mi-ați făcut-o. ’ 41 Apoi le va spune celor de la stânga Lui: „Plecați de la Mine, voi, cei blestemați, în focul veșnic pregătit pentru diavol și îngerii lui; 42 căci am fost flămând și nu Mi-ați dat de mâncare, am fost însetat și nu Mi-ați dat de băut, 43 am fost străin și nu M-ați primit, gol și nu M-ați îmbrăcat, bolnav și în închisoare și nu M-ați vizitat. „44 Atunci și ei vor răspunde: Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit?” 45 Atunci El le va răspunde: „Adevărat vă spun că, întrucât nu ați făcut-o unuia dintre acești mai mici, nu Mi-ați făcut-o Mie.” 46 Și ei se vor duce spre pedeapsa veșnică, iar cei drepți spre viața veșnică.”

Ce înseamnă aceasta?

Versetul 31: Aici, la a doua venire a lui Hristos, Isus vine cu îngerii Săi din Cer pe pământ, și toate neamurile Îl vor vedea (versetul 32 și Mat. 24:30). La prima venire, Isus coboară din Cer în nori, iar toți credincioșii din paradis și toți credincioșii (plini de Duhul Sfânt) de pe pământ merg cu El în Cer, așa că atunci Isus NU rămâne pe Pământ și NU TOȚI Îl vor vedea. Scopul celei de-a doua veniri este de a elibera Israelul în timpul bătăliei de la Armaghedon (Apocalipsa 16:14-16; 17:14) și de a-i judeca pe cei vii necredincioși. Judecata este universală, nu se referă doar la Israel, ci la toți oamenii de pe pământ.

Versetele 32-33 Toate națiunile vor fi adunate înaintea lui Isus Hristos. Îngerii vor separa oile (versetele 34-40, Ezechiel 34:17) de capre (versetele 41-46, Ezechiel 34:17) (vezi pilda din Matei 13:24-30). Zaharia 14:5 spune: „Atunci va veni Domnul, Dumnezeul vostru, și toți sfinții (textul ebraic) împreună cu El.” „Toți sfinții” se referă, după părerea mea, la credincioșii care au fost luați în Cer la prima venire a lui Hristos. Probabil că la a doua venire, Isus va veni pe pământ împreună cu sfinții și îngerii. La sfârșitul Marii Tribulații, puterea lui Satana și a demonilor va lua sfârșit. Satana și demonii vor fi aruncați în abis (timp de o mie de ani, iar apoi vor primi verdictul final: Lacul de Foc).
Conform iudaismului și antichității clasice, partea dreaptă era partea fericirii și a mântuirii, în timp ce partea stângă era opusul acesteia.
La această separare, fiecare individ știe imediat cine a supraviețuit Marii Tribulații și cărui grup îi aparține, fie celor care au supraviețuit, fie celor pierduți.

Versetul 34 Cei de la dreapta vor moșteni împărăția. Este legitim să ne întrebăm despre ce împărăție este vorba. Acesta este pregătit încă de la întemeierea pământului, iar Isus a predicat despre Împărăția lui Dumnezeu: recunoașterea păcatului, Împărăția Mesiei. Prin urmare, această împărăție este împărăția milenară a lui Hristos?

Versetele 35-38 Textul vorbește de la sine. Tot ceea ce omul face aproapelui său, semenului său, este considerat ca fiind făcut pentru Isus. S-a îngrijit cineva de oamenii din țările lumii a treia și de mizeria lor? Dar și chiar în propria lor țară. De exemplu, priviți spre Brazilia, unde politicienii se îmbogățesc pe seama educației și a sănătății. Cei înstăriți care mănâncă până se satură și nu le pasă de săraci. Da, desigur, există excepții, oile bune, care au grijă și plătesc pentru școli și asistență medicală.

Versetele 39-40 Când te-am văzut? Aici sunt adunate toate națiunile de pe pământ. Deci, posibil, și omul care poate că nu a auzit niciodată de Evanghelie. Care nu L-a văzut niciodată pe Isus și nu a cunoscut poruncile și legile lui Dumnezeu.
Isus răspunde: „Adevărat vă spun că, în măsura în care ați făcut asta unuia dintre acești frați ai Mei mai mici, Mie Mi-ați făcut-o.” Cu asta, ați răspuns dacă ați împlinit porunca lui Dumnezeu: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Fraților, gândiți-vă la aproapele vostru, la semenul vostru (toate neamurile pământului sunt adunate aici), și nu doar la fratele sau sora din biserică. Frații sunt peste tot, oriunde în lume.

Versetele 42-45 De asemenea, acest text vorbește de la sine. Când cineva a trăit doar pentru sine, nu se poate aștepta la nicio răsplată. Amintiți-vă pilda lui Lazăr și a bogatului. S-a preocupat cineva să propovăduiască Evanghelia sau să facă acest lucru posibil? A acordat cineva atenție Împărăției lui Dumnezeu? Se pare că acestor capre nu le pasă de viața de după moarte pe pământ. L-au negat pe Dumnezeu și au negat cu mâinile și picioarele poruncile și legile Lui.

Tumora provocată de radiațiile nucleare:

Versetele 41 și 46 Caprele sunt trimise spre pedeapsa veșnică, locul (pregătit pentru Satana și îngerii săi = demonii) unde Satana și demonii vor rămâne pentru totdeauna, numit Lacul de Foc. Este imposibil să-ți imaginezi ce înseamnă asta. Focul dă lumină, dar Biblia spune că acolo este întuneric. Cu toate acestea, bomba atomică a provocat radiații care au adus dureri îngrozitoare și mutilări. Se vorbește despre o sete arzătoare și o febră mistuitoare. Pedeapsa este numită veșnică deoarece este atemporală; nu are niciodată sfârșit, trilioane și trilioane de ani, fără sfârșit. Fiecare are datoria și responsabilitatea sa personală, rangul social, funcția sau poziția sa. Fie că este politician, judecător, medic, agent sau are orice altă meserie, fiecare este personal responsabil pentru faptele sale, având responsabilități mai mari (cinci talanți), mai mici (doi talanți) sau fiind o persoană obișnuită (un talant). Nimeni nu scapă de judecata lui Isus Hristos; fiecare este evaluat în funcție de capacitățile sale. CUM ESTE VIAȚA TA? POȚI SĂ-L PRIVEȘTI DIRECT ÎN OCHI PE Isus HRISTOS, SAU EȘTI PLIN DE RUȘINE?

Pentru mine, ambele situații sunt greu de înțeles. Versetele 31-46 vorbesc despre o judecată care are loc la sfârșitul Marii Tribulații, după a doua venire a lui Hristos pe pământ și înainte de începerea împărăției Sale de o mie de ani pe pământ. Această judecată are loc asupra celor care vor fi încă în viață pe pământ. Deja în acest moment, caprele merg spre pedeapsa veșnică (versetele 41 și 46). Satana va fi legat și aruncat în abis pentru o mie de ani (Apocalipsa 20:1-2). Oile intră în Împărăția (milenară?) (versetul 34, Apocalipsa 20:4?), în prima înviere (Apocalipsa 20:5)? Apocalipsa 20:5 spune că ceilalți morți (necredincioșii) NU au înviat înainte de sfârșitul celor o mie de ani.
Urmează apoi Apocalipsa 20:7-10; apoi, după o mie de ani ai Împărăției lui Hristos, Satana va fi eliberat din închisoarea sa și va ieși să seducă națiunile din întreaga lume să pornească la război împotriva lui Hristos. Numărul lor va fi ca nisipul mării, și vor mărșălui spre cetatea iubită (Ierusalimul). Cei care mărșăluiesc alături de Satana sunt dintre oi? Ce se întâmplă cu ei? Apocalipsa 20:10 spune că atunci Satana este aruncat în Lacul de Foc.
După aceasta, urmează o mie de ani (a doua înviere?), Apocalipsa 20:12-13. Cine sunt morții ale căror nume sunt scrise în cartea vieții? Și sunt ei cei care vor continua să trăiască pe Noul Pământ (Apocalipsa 21:1)? Se aplică și lor aceleași condiții ca și oilor din Matei 25? Ei locuiesc în prezent în paradis? Este posibil ca și evreii și israeliții (dar nu la fel ca cărturarii și fariseii) să fie incluși?
Apocalipsa 20:13 La această înviere revin la viață și cei care se află acum în iad (Hadesul a dat morții). Destinul lor este Lacul de Foc (Apocalipsa 20:15).
Nu am un răspuns clar. Nici nu este important. Important este să facem parte dintre cei care cred în Isus Hristos ca Mântuitor și Domn și să ne alăturăm celor care, la prima venire a lui Hristos, se vor duce în Cer. Ceea ce este important este să nu facem parte dintre cei ai celei de-a doua învieri din morți!

Înapoi la începutul paginii

---

Trădarea, arestarea și condamnarea lui Isus — Matei 26

Versetele 1-2: Isus a dat instrucțiuni poporului evreu, dar și viitorului Său popor, Biserica. Instrucțiuni privind necesitatea recunoașterii faptului că suntem păcătoși, Împărăția lui Dumnezeu, și care se încheie cu discursul despre lucrurile de pe urmă, prima și a doua venire a lui Hristos. Acum se apropie sfârșitul lucrării Sale pe pământ. Paștele avea loc în ziua a 14-a a lunii Nisan (Ex. 12:6-7). Mai rămăseseră doar două zile în care Isus a prezis moartea Sa și de către cine urma să se împlinească aceasta, dar și, mai întâi, ungerea și instituirea Cinei Domnului.
Paștele era comemorarea ieșirii din Egipt, când sângele mielului sacrificat era pus pe stâlpii ușii, pentru ca Îngerul Morții să treacă pe lângă ei și să nu ucidă pe întâii născuți. Astfel, Isus este mielul desăvârșit, care urma să aducă jertfa desăvârșită pentru iertarea păcatului omului, o dată pentru totdeauna, pentru cel care dorește să recunoască și să accepte acest lucru.

Versetele 3-4 Marele preot și bătrânii poporului (Sinedriul) complotau să-L omoare pe Isus, dar nu de Paște. Aceasta este o hotărâre omenească. Dumnezeu are planul Său; Isus este mielul de Paște și trebuie jertfit în mod corect tocmai de Paște. Cu toate acestea, oamenii pot gândi: „Dumnezeu Își împlinește voia și planul.”
Ei se întâlnesc în palatul marelui preot Caiafa. Un loc neobișnuit, deoarece, în mod normal, Sinedriul se întrunea într-o încăpere din partea de sud a marii săli sacre. Ceea ce indică faptul că erau deja implicați în complotul lor. Caiafa era mare preot în jurul anului 18 d.Hr.; era ginerele lui Ana, care fusese mare preot timp de aproximativ 6-15 ani. Caiafa era un manipulator abil care nu lăsa nimic la voia întâmplării în propriul său avantaj.
Nu în timpul sărbătorii, deoarece în Ierusalim se aflau, în număr foarte mare, mulți iudei veniți atât din Israel, cât și de departe. Poporul iudeu ar fi putut participa și îl putea alege pe fiul lui David, iar o rebeliune a poporului iudeu ar fi fost pedepsită aspru de romani.

Versetele 6-7: Casa lui Simon din Betania. Nu se precizează cine era Simon; probabil că Isus îl vindecase de lepră. Betania se afla pe versantul sud-estic al Muntelui Măslinilor, la câțiva kilometri de Ierusalim.
De obicei, mirul era păstrat într-un vas de alabastru cu gâtul subțire și lung, care se spărgea la deschiderea vasului. Luca și Ioan menționează că picioarele au fost miruite.

Versetele 8-9: Ucenicii sunt indignați. Marcu menționează că unii ucenici erau indignați, în timp ce în Evanghelia după Ioan, Iuda Iscarioteanul este cel care spune acest lucru (Ioan 12:4-5).
Motivul indignării lor este că banii ar fi putut fi cheltuiți mai bine prin vânzarea mirului și dăruirea banilor săracilor. Ucenicii încă nu sunt conștienți de moartea iminentă a lui Isus, pe care El o anunțase în prealabil în versetul 2. Era obișnuit ca muritorii să fie unși cu smirnă. Maria era o ascultătoare mult mai bună (Luca 10:38-39: stăteau la picioarele lui Isus și ascultau); probabil că auziseră cuvintele pe care Isus le-a rostit în versetul 2. Ea a făcut-o, ceea ce a fost corect, indicând momentul dinaintea morții. Nici acest obicei nu este obișnuit în Biserica Romano-Catolică, ungerea celor pe moarte. Suntem noi ca ucenicii, ascultători slabi, sau suntem ascultători buni care iau aminte la cuvintele lui Isus și acționează în conformitate cu ele?
O livră de smirnă avea o valoare de 300 de dinari (Ioan 12:5). O livră înseamnă aproximativ 328 de grame. O sticluță de parfum conține aproximativ 7 grame, așa că o livră de smirnă reprezintă aproximativ 47 de sticluțe de parfum scump, foarte scump. Această smirnă de nard provenea din Himalaya, un adevărat parfum pentru oamenii foarte bogați, un adevărat lux. Un denar era salariul zilnic al unui muncitor (de la țară) (Mt 20:2). 300 de denari ar corespunde, așadar, la 300 de zile lucrătoare, adică de 1,5 ori salariul anual al unui muncitor rural (200 de zile lucrătoare într-un an).

Versetul 10 Isus le atrage pe bună dreptate atenția ucenicilor cu cuvintele: „De ce o necăjiți pe femeie?” Ea a făcut într-adevăr o faptă bună, în timp ce ucenicii au greșit, neascultând cu atenție și neînțelegând că ea a acționat corect în pregătirea pentru moartea iminentă a lui Isus. Ei erau cei care trebuiau să se rușineze profund.

Versetul 11 Săracii sunt prezenți în toate secolele, atât în trecut, cât și în prezent. Isus urma să mai rămână încă două zile împreună cu ucenicii Săi și apoi să moară. Un sfârșit al prezenței Sale (și un sfârșit definitiv după Înălțarea Sa la Cer). Un sfârșit al învățăturii Sale, un sfârșit al onoarei și al posibilității de a-i aduce omagiu Maestrului lor, Isus. Grija față de săraci putea continua, iar după moartea lui Isus, aceasta este datoria noastră.

Versetul 12 Isus le reamintește ucenicilor versetul 2. Maria a făcut acest lucru dintr-un motiv foarte bun: pregătirea înmormântării Mele. Ce păcat: voi gândiți materialist, bani pentru săraci. În timp ce mie mi s-a spus că voi fi răstignit și că voi avea o moarte îngrozitoare. Cât de mult ne mișcă soarta celor muribunzi și bolnavi, sau ne gândim doar la costuri și la consecințele neplăcute pentru noi înșine?

Versetul 13: Găsim această întâmplare în toate cele patru Evanghelii; oricine citește Biblia poate observa acest gest special (și costisitor) pe care l-a făcut această femeie, Maria. Isus îi acordă toată lauda și gloria.

Versetele 14-16: ce contrast cu trădătorul Iuda Iscarioteanul, care era un hoț și administratorul cutiei cu bani (Ioan 12:6). Nu se precizează exact despre ce monedă este vorba în această poveste biblică, dar singurii bani care puteau fi folosiți în templul iudaic erau șechelul, o monedă de argint de aproximativ 14 grame, și jumătatea de șechel. Aceasta este, așadar, varianta iudaică a șechelilor tirieni din perioada elenistică, care, sub dominația romană, între anii 18 î.Hr. și 65 d.Hr., erau bătuți la Ierusalim. Treizeci de bucăți de argint (monede de argint, seceri de argint) era prețul pe care cineva trebuia să-l plătească dacă boul său lovea un sclav sau o sclavă a altcuiva și, ca urmare, îi rănea. Stăpânul sclavului primea drept despăgubire treizeci de piese de argint (sursă: Wikipedia). Iosif a fost vândut de frații săi pentru 20 de piese de argint, iar Avraam a cumpărat câmpul cu peștera pentru 400 de sicli, pentru a-și îngropa soția Sara. Lev. 27:4 Dacă cineva făcea o promisiune Domnului, atunci taxa era de 30 de sicli pentru o persoană de sex feminin. Isus a fost trădat de Iuda la prețul unui sclav, împlinindu-se astfel Zaharia 11:12-13.
Prin primirea banilor, Iuda nu a mai avut de ales decât să-L predea pe Isus marilor preoți. Ce sfârșit trist pentru un hoț. Furtul este una, dar complicitatea la crimă este cu totul altceva. Totul începe cu un „mic” păcat și se sfârșește cu moartea/uciderea unei persoane. Cum vedem acest lucru astăzi? Începe cu un jaf, un jaf armat, și se termină cu împușcături și crimă. Micul tânăr nelegiuit (da, uneori de doar 12 ani) ajunge un mare criminal și ucigaș. Lecție: nu luați în derâdere un păcat mic, pentru că acesta deschide ușa lui Satana (Satana a intrat în Iuda – Luca 22:4) și permite păcate mai grave.

Versetele 17-19 Prima zi a Sărbătorii Azimelor este legată de Paște (noaptea dintre 14 și 15 a lunii Nisan), sărbătoarea având loc între 15 și 21 a lunii Nisan. În acest verset este vorba despre ziua în care, în casele evreiești, se pregătea totul pentru a sărbători eliberarea din sclavia egipteană (Ex. 12:14-20). Cina de Paște începea după apusul soarelui și dura până târziu în noapte. Această masă trebuia luată în Ierusalim. De aceea, un număr imens de evrei veneau în Israel, atât din interiorul, cât și din afara Ierusalimului. La acea vreme, Ierusalimul era proprietatea comună a tuturor triburilor lui Israel, iar pelerinii aveau voie să intre în casa oricui pentru a sărbători Paștele și beneficiau de cazare gratuită.
Mergeți în oraș (=Ierusalim) la un anume om. Nu știm de ce nu este menționat numele acelei persoane. În orice caz, ucenicii știu la cine se face referire, iar gazda știe cine este Stăpânul. Isus știe că timpul Său se apropie, așa cum a spus în versetul 2. Moise știa că exodul din Egipt urma să aibă loc la Paște; Isus știa că timpul Său de a muri ca jertfă pascală desăvârșită se apropia.
Luca 22:10 oferă mai multe detalii: veți întâlni un bărbat care poartă un vas cu apă; urmați-l. Era obiceiul ca o femeie sau o fată să poarte ulciorul; prin urmare, era un semn distinctiv și era ușor să găsească persoana potrivită (bărbatul) la casa unde Isus dorea să sărbătorească Paștele.
Ucenicii au pregătit Paștele. Acest lucru a fost posibil deoarece s-a îndeplinit condiția necesară de cel puțin zece persoane. Pregătirea consta în cumpărarea unui miel, care era sacrificat în templu, și în pregătirea pâinii nedospite, a ierburilor amare, a vinului etc.

Versetele 20-23 Este seară, iar Isus, împreună cu cei doisprezece ucenici ai Săi, sărbătorește Paștele. Isus știe, prin natura Sa divină, ce urmează să se întâmple cu El în acea seară și în acea noapte. În ciuda acestui fapt, El rămâne tăcut și îi avertizează pe ucenici: „Unul dintre voi Mă va trăda.” Cât de bine își cunosc ucenicii natura umană și Îl întreabă: „Eu sunt, Doamne?” Deși credincioșia poate fi atât de puternică în natura noastră umană și păcătoasă, din păcate, suntem capabili de cele mai îngrozitoare lucruri. Ucenicii sunt foarte conștienți de acest lucru, chiar dacă Petru se mândrește în versetul 35. Toți ucenicii au mâncat din pâinea fără drojdie. Răspunsul lui Isus: „Cel care și-a înmuiat mâna în farfurie împreună cu Mine, acela Mă va trăda”, oferă un indiciu. Fiecare ucenic știe dacă el a fost cel care și-a înmuiat mâna în același timp cu Isus. Probabil că nu-și amintesc cine a fost cel care și-a înmuiat mâna în farfurie în același timp. Cu toate acestea, Iuda primește aici un avertisment. Isus spune: „Tu ești cel care Mă va trăda”, versetul 25. Iuda, însă, nu înțelege avertismentul. Isus îi oferă lui Iuda o șansă să se pocăiască pentru fapta sa de trădare. Cât de des se întâmplă ca un credincios să nu se abată de la calea sa, în ciuda avertismentelor primite de la alții (credincioși) sau de la Duhul Sfânt?

Versetele 23-25 Profeții au prezis modul în care va avea loc moartea Mesiei. Aceasta este o necesitate pentru răscumpărarea omului din păcat. Cu toate acestea, vai de omul prin care Mesia este trădat; ar fi fost mai bine ca el să nu se fi născut. Pe de o parte, există necesitatea morții și a profeției, așa că Dumnezeu este vinovat. Oare Iuda nu putea face altceva decât să-L trădeze pe Isus pentru că așa era destinat? Știm că Dumnezeu are cunoaștere prealabilă a tuturor lucrurilor; El este Cel care cunoaște viitorul. La fel cum și Isus știa ce urma să se întâmple. Aici Isus subliniază responsabilitatea personală a omului. În acest caz, Iuda, spune Isus în versetul 25, tu ești acela. Iuda mai poate da înapoi; el mai poate înapoia cele treizeci de arginți marilor preoți chiar în acest moment. După această confirmare din partea lui Isus, el ar putea chiar să se pocăiască și să-și exprime regretul. Dar Iuda nu arată niciun remușcare, și astfel Satana intră în el (Ioan 13:27). Lecție: După ce a fost avertizat de Dumnezeu și credinciosul își urmează de bunăvoie propria cale (stingerea Duhului Sfânt), credinciosul este lăsat în voia sorții sale și se expune lui Satana și lucrărilor lui Satana și ale demonilor. Aceasta este responsabilitatea personală a credinciosului; nu putem da vina pe Dumnezeu. Credinciosul are libertatea de a alege să-L slujească de bunăvoie pe Dumnezeu, să asculte de poruncile și rânduielile Lui și să trăiască sub călăuzirea Duhului Sfânt. Iuda a ales greșit și a suferit consecințele faptei sale. Credinciosul care alege greșit suferă consecințele, pierzând chiar și înălțarea la cer la prima venire a lui Hristos.

Versetul 26 Paștele presupune mâncarea mielului de Paște sacrificat cu sânge. Acum, Isus stabilește un nou legământ: Cina Domnului. Fără aceasta, mulți oameni ar sacrifica mielul de Paște iar și iar (în fiecare an). Isus va aduce Mielul de Paște perfect prin moartea Sa pe cruce; aceasta va fi iertarea definitivă a păcatelor.
Isus ia pâinea nedospită, o frânge în bucăți și o împarte ucenicilor cu cuvintele: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.” ” Isus este prezent în trup pentru ucenici, așa că pâinea NU se transformă în trupul Său. Un alt argument care susține că ar trebui să interpretăm acest lucru în sens figurat se găsește în Ioan 6:35 și 51, unde Isus spune: „Eu sunt pâinea vie”; Ioan 4:10-14: „V-aș fi dat apă vie”; și Ioan 7:37: „Dacă cineva este însetat, să vină la Mine și să bea.” Frângerea pâinii este un simbol (o amintire) a frângerii trupului lui Isus pe crucea de la Golgota.

Versetul 27: Isus ia apoi paharul din care toți ucenicii (cu excepția lui Iuda, care era deja pe drum) beau vinul. Personal, nu văd nimic greșit în înlocuirea vinului cu suc de struguri (din cauza potențialilor foști dependenți de alcool) și în folosirea paharelor de plastic din cauza posibilei contaminări cu SIDA.

Versetul 28: Isus stabilește un nou legământ. Vechiul Legământ a fost stabilit cu Avraam. Noul Legământ este un legământ între Isus și fiecare credincios în parte, care crede în Isus Hristos ca Mântuitor pentru păcatele sale. Observați cuvintele lui Isus: „Căci acesta este sângele Meu al legământului, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.” Sângele este un simbol (amintire) a faptului că Isus Și-a vărsat sângele pe crucea de la Golgota. Pentru MULȚI, nu pentru TOȚI, ci doar pentru CEI care cred în iertarea păcatelor prin răstignirea lui Isus și învierea Sa din morți.

Versetul 29 Acest eveniment unic al cinei cu ucenicii are loc o singură dată înainte de răstignirea lui Isus, Isus ca ființă umană. După învierea Sa din morți, cu un trup nou, nepieritor, Isus va lua din nou Cina cu ucenicii (Voi bea din nou vinul cu voi în Împărăția Tatălui Meu). Împărăția Tatălui Meu, în sensul de Împărăția lui Dumnezeu, a venit odată cu și DUPĂ împăcarea prin răstignirea și învierea lui Isus Hristos.

Versetul 30: Nu se precizează în Biblie ce imn a fost cântat aici. Posibile variante: Psalmele 115-118. Efeseni 5:19 menționează, de asemenea, cântarea imnurilor, fără a cunoaște însă textul acestora. Paștele și instituirea Noului Legământ au ajuns la sfârșit. Isus începe să-Și împlinească lucrarea, iar Isus și cei unsprezece ucenici pleacă noaptea spre Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor.

Versetul 31 Din nou, o prezicere și împlinirea unei profeții din Zaharia 13:7. Ucenicii vor fugi de frică, versetul 56.

Versetul 32 Cât de puțin au ascultat ucenicii. Oricât de de înțeles ar fi, mai întâi Isus spune că toți Îl vor părăsi și toți vor fugi. Iar ei acordă prea puțină atenție cuvintelor că El va învia din morți și va trăi din nou și că se va întâlni cu ei în Galileea. Cât de des nu suntem stresați și ascultăm doar cu o ureche cuvintele lui Isus și ale Bibliei, citind doar ce dorim să citim și necitind în context, necitind în întregime și neexaminând ce spune cu adevărat Biblia? Este târziu, probabil miezul nopții; ucenicii sunt obosiți și le este somn.

Versetul 33 Nu trebuie să ne îndoim de sinceritatea cuvintelor pe care Petru le rostește aici. Cât de des nu rostim cuvinte cu sinceritate, și credem ceea ce spunem, dar uneori ne este rușine să rămânem fermi în momentele de nevoie și pericol? Petru comite, fără să-și dea seama, trei greșeli.
1. Are îndoieli cu privire la cuvintele Stăpânului său, Isus.
2. Se ridică deasupra celorlalți ucenici: toți (ceilalți 10 ucenici) se simt jigniți, dar eu (Petru) niciodată.
3. Era prea încrezut și nu cunoștea umilința.
Să fie aceasta o lecție pentru noi, ca credincioși. Poate că rostim cuvinte sincere, dar să fim chibzuiți; să ne asigurăm că suntem capabili să ne ținem de cuvânt în orice circumstanță.

Versetele 34-35 Cât de trist trebuie să fi fost Isus, cunoscând slăbiciunea lui Petru. În câteva ore, Petru îl va lepăda de trei ori (la două și jumătate dimineața? Era a treia veghe de noapte, de la ora 0.00 până la ora 3.00, și blesteme, versetul 74. Un discurs măreț al lui Petru: „Chiar dacă va trebui să mor alături de Tine”. A-L nega în sensul de a-L recunoaște și a-L urma mai întâi pe Isus și, ulterior, având această cunoaștere, a-L nega pe Isus.
Câți vor continua să-L recunoască pe Isus Hristos ca Mântuitor în Marea Tribulație, când vor fi torturați, vor suferi de foame și de sete? Suntem noi întotdeauna credincioși în mărturia noastră despre Domnul Isus Hristos?

Versetele 36-41 Ghetsimani este un loc cu măslini, unde se află probabil și o presă de struguri, situat pe drumul spre Muntele Măslinilor. Lăsând în urmă opt dintre ucenici, Isus merge mai departe cu trei dintre cei mai de încredere ucenici ai Săi (Mt 17:1-13). Acolo ei văd cât de trist și de neliniștit este El. O teamă justificată, deoarece Isus știe că biciuirea și moartea Sa oribilă pe cruce sunt iminente, știind că Iuda Îl va trăda, că Petru Îl va nega și că prietenii Săi Îl vor dezamăgi cu toții în clipa în care avea cea mai mare nevoie de sprijin. Versetul 40: Isus i-a găsit dormind, inclusiv pe Petru, care spusese atât de solemn că nu-L va părăsi pe Isus – ce trist! Nu, prietenii pe care îi alesese cu grijă L-au părăsit, în ciuda faptului că I-au văzut tristețea și frica foarte mari. Isus Se rugase timp de o oră; cei trei ucenici nu au fost în stare să-L susțină nici măcar o oră. Lecție: Pot misionarii, în marea bătălie de pe câmpul de misiune, să se bazeze pe sprijinul nostru? Poate evanghelistul să se bazeze pe sprijinul nostru când propovăduiește Evanghelia în zone periculoase? Credinciosul se roagă sau doarme?
Duhul este dispus; cu mintea noastră dorim să ne rugăm și suntem pregătiți. Dar trupul este slab; în fața dificultăților și a oboselii, trupul uman cedează. Adesea nu mai suntem în stare să luptăm împotriva puterilor întunericului, a lui Satan și a demonilor; adormim. Cum stăm noi? Dacă Duhul Sfânt ne cheamă să ne rugăm în miezul nopții, ne trezim sau continuăm să dormim? Sau dacă suntem ocupați cu lucruri și activități (lumești), plecăm (imediat) și-L urmăm pe Duhul Sfânt, trecând la rugăciune?
Isus a căzut cu fața la pământ și S-a rugat: „Dacă este posibil, să treacă paharul acesta de la Mine, dar să se facă voia Ta.” Paharul biciuirii și al răstignirii, batjocura din partea propriului Său popor, evreii, provocarea uriașă a crucii și aceea de a nu arăta că El este Fiul lui Dumnezeu, precum și provocarea uriașă de a nu cere unei legiuni de îngeri să-L elibereze. Personal, cred că aceste ispite au fost mai grele decât suferința fizică. Isus avea puterea, dar, în ciuda tuturor ispitelor, El nu a folosit-o. Primul om, Adam, a avut de ales, a fost ispitit să mănânce din fructul interzis. Primul om a eșuat. Acum, Dumnezeu îi pune din nou celui de-al doilea om în fața alegerii: să moară pentru păcatul omului sau nu. Isus se roagă: „Dacă este posibil, să treacă această încercare, DAR să se facă voia Ta.” Cel de-al doilea om nu alege pentru propria lui comoditate, ci alege să împlinească voia Tatălui Său, Dumnezeu. Primul om a eșuat; al doilea om preia de unde primul om, Adam, a eșuat și împlinește voia lui Dumnezeu, necedând ispitei!
În ce fel este credinciosul asemănător cu primul Adam și preferă să trăiască în lume cu plăcerile pământești (fructul interzis)? Sau alege credinciosul ascultarea față de Dumnezeu, renunță la plăcerile pământești și alege o viață sub conducerea Duhului Sfânt, luptând împotriva lui Satan și a demonilor?

Versetele 42-44 Din păcate, Isus nu a putut conta pe sprijinul celor trei ucenici ai Săi cei mai apropiați; aici se află singur. Își caută ajutorul în rugăciune și în dialogul cu Tatăl Său, Dumnezeu. În rugăciune, Isus este încurajat să împlinească voia Tatălui Său. Lecție: Căutăm sprijinul celor mai buni prieteni ai noștri în momentele de slăbiciune, sau ne îndreptăm privirea spre Dumnezeu, spre Isus, atunci când primim o poruncă grea (ceea ce ni se pare imposibil) din partea Domnului, pentru a primi puterea de a împlini acea poruncă? Da, uneori este nevoie de mai multe rugăciuni, uneori de ore întregi de rugăciune, înainte ca credinciosul să-și predea Domnului propria voință și slăbiciune. Vorbesc din experiență personală; înainte aveam nevoie de ore de rugăciune din cauza fricii mele față de porunca lui Dumnezeu, a slăbiciunii mele omenești și a incapacității mele de a merge în puterea lui Dumnezeu și apoi de a experimenta binecuvântarea misiunii. Acum îmi ia doar câteva minute, știind că Dumnezeu este cu mine, după ce am obținut mai întâi asigurarea că aceasta este într-adevăr voia lui Dumnezeu.
Luca 23:43-44 oferă mai multe detalii despre această rugăciune. Isus era cuprins de o teamă de moarte, iar sudoarea Lui s-a transformat în picături de sânge. Iar Dumnezeu, Tatăl, a trimis un înger la Isus. Tatăl Său nu retrage porunca, ci răspunde rugăciunii într-un alt mod, și anume trimițând ajutor prin intermediul unui înger. Uneori, credinciosul se angajează într-o misiune care i se pare imposibilă. Ar trebui să mergem și să experimentăm ajutorul lui Dumnezeu; totuși, pentru noi, îngerii lui Dumnezeu sunt invizibili. Uneori Dumnezeu ne permite să vedem îngerii, așa cum s-a întâmplat în cazul Războiului de Șase Zile al Israelului.

Versetele 45-46: Isus se întoarce de la a treia Sa rugăciune. Și-a supus voia Tatălui Său și este dispus să-Și împlinească misiunea. Nu mai avea nevoie de ucenici, iar aceștia se pot odihni în nefolosirea lor. Isus le spune ucenicilor: „Să mergem”, știind că Iuda, trădătorul Său, se apropie. Se ridică întrebarea de ce Isus i-a trezit pe ucenici și nu i-a lăsat să doarmă în continuare. Nu mai erau de niciun folos? Răspunsul este că ucenicii trebuiau să învețe că trebuie să fie vigilenți față de ispitele excesive. Lecția lor a fost să-și descopere propria slăbiciune; toți au fugit, Marcu 14:50. În

versetul 47, Iuda s-a grăbit să-L trădeze. Știind că mulți dintre urmașii lui Isus se află în Ierusalim și L-ar apăra, Isus trebuie totuși prins în timpul nopții. Sinedriul (marele preot, cărturarii și bătrânii poporului) reacționează rapid; cheamă o gardă a templului înarmată cu bastoane și cu permisiunea ocupantului roman (li se spune că Isus vrea să preia puterea ca Mesia?) și pun la dispoziție un detașament de soldați (Ioan 18:3). Un detașament complet era format din 600 de soldați înarmați cu săbii. Dar, în miezul nopții, numărul acestora ar fi fost probabil mai mic. Se aștepta oare Sinedriul la rezistență? În orice caz, un grup numeros de oameni înarmați s-a îndreptat spre Isus.

Versetele 48-50 Sărutul era obișnuit în acele vremuri ca salut de respect între rabini și ucenicii lor. Iuda îl numește pe Isus „Rabbi”, în timp ce ucenicii îl numesc „Doamne”. Probabil că Iuda era în frunte, urmat de Malchus (versetul 51, Ioan 18:10), sclavul marelui preot, urmat de trupă. Isus a spus: „Prietene”. O posibilă explicație este că Isus ar fi vrut să sublinieze: „Tu, Iuda, comiți trădare”, dându-i de înțeles lui Iuda că El, Isus, nu era înșelat de sărutul lui Iuda, ci știa de trădarea lui, oferindu-i lui Iuda un avertisment clar să se gândească bine la ceea ce făcea. Soldații s-au îndreptat spre persoana despre care Iuda spusese: „Cel pe care îl voi săruta, acela este”. Un caz ciudat — tocmai Isus era Cel care predica în templu („Zilnic eram cu voi în templu”); El era cunoscut. Ioan 18:3 menționează lanterne și torțe, așa că era suficientă lumină pentru a-L recunoaște pe Isus. Oare era nevoie să se asigure că era prinsă persoana potrivită și să nu se facă nicio greșeală?

Versetele 51-52 din Luca 22:49-51 Probabil că Petru i-a tăiat urechea sclavului chiar înainte ca Isus să fi răspuns la întrebarea: „Doamne, să lovim cu sabia?” Isus a răspuns: „Ajunge cu asta”, și a vindecat urechea sclavului. În fața oștirii, Isus Își arată puterea și tămăduirea, divinitatea și pacea. Cu toate acestea, nimeni nu dă înapoi și nimeni nu se pocăiește. Ascultarea este mai bună, iar neascultarea este pedepsită (autoritatea nu poartă sabia în zadar, Rom. 13:4).

Versetele 53-54 Isus nu are nevoie de micul Său grup de ucenici pentru a înfrunta această armată copleșitoare (romană). Isus nu trebuie decât să-I ceară Tatălui Său, și mai mult de douăsprezece legiuni (12 x 6000 = 72.000) de îngeri vor veni în ajutorul Lui. Și cine poate să se împotrivească unui înger al lui Dumnezeu? Nu, Isus este pe deplin pregătit să împlinească voia Tatălui Său și merge DE BUNĂ VOIE. Scriptura (profețiile Vechiului Testament) trebuie împlinită; Mesia, Isus, trebuie să moară pentru păcatul omului pe cruce.

Versetul 55: „Tâlhar” era o etichetă obișnuită folosită de invadatorii romani pentru a-i discredita pe luptătorii pentru libertate.
Isus se adresează acum tuturor: oștirilor, sclavului, marilor preoți și gărzilor templului, precum și soldaților romani. Oare nu am propovăduit cuvinte de pace în ultimii trei ani și nu am vindecat oameni? Am spus oare vreodată în predică să nu plătiți impozite invadatorilor romani? Cât de greșit, de înguști la minte și de mincinoși sunteți voi, care mă întâmpinați ca pe un tâlhar cu săbii și bâte. Zilnic, în templu, am oferit învățături bune și exemple. Unde vă este mintea? Încă nu ați înțeles!

Versetul 56 Profeția din Vechiul Testament se împlinește: moartea pe lemnul blestemat (crucea) și fuga ucenicilor. Isus rămâne singur aici. Fără Petru, fără niciun ucenic, singur pe drumul crucificării.

Versetul 57 Isus este dus la palatul marelui preot, Caiafa. Întâlnirea a început noaptea și a durat până la răsăritul zilei (Luca 22:66). Caiafa aparținea partidului saducheilor, care, în general, nu nutreau nicio simpatie pentru ideile mesianice care le puneau în pericol poziția. Faptul că a ocupat această funcție timp de optsprezece ani, în timp ce ceilalți mari preoți nu rezistau decât un an, dovedea diplomația sa abilă, binecunoscută pentru capacitatea de a se înțelege atât cu poporul evreu, cât și cu invadatorii romani. În anul 62 d.Hr., a avut loc condamnarea lui Iacov, fratele lui Isus, și lapidarea acestuia împreună cu alți adepți creștini.
Procesul a constat în trei etape. Primul proces a avut loc în fața lui Ana, socrul lui Caiafa (Ioan 18:13); al doilea proces a avut loc în fața Sinedriului, cu Caiafa (versetul 57); iar a treia etapă a fost judecata (Matei 27:1). Au urmat trei evaluări civile. Prima a fost făcută de Pilat, a doua de Irod (Luca 23:6-12), iar verdictul final a fost dat de Pilat.

Versetul 58 Petru îl urmează de la distanță și reușește să intre în curtea marelui preot. Prin urmare, este probabil ca soldații romani să se fi întors la unitatea lor, iar garda templului să-L fi predat pe Isus Sinedriului.

Versetele 59-60 Cum te poți apăra, ca ființă umană, când judecătorii tăi au decis deja pedeapsa cu moartea (Ioan 11:49-50, 18:14: este util ca un singur om să moară pentru popor)? Totuși, acest proces de fațadă era o necesitate, deoarece Sinedriul trebuia să prezinte argumente solide guvernatorului roman. Iudeii nu aveau dreptul să pronunțe condamnarea și sentința, care puteau fi emise numai de guvernatorul roman. Conform legii iudaice, a fost un proces ilegal, deoarece nu era permisă desfășurarea niciunui proces în timpul nopții, nicio sentință de moarte nu trebuia pronunțată înaintea unei sărbători iudaice, la arestarea lui Isus s-au folosit bani (trădare), iar răstignirea nu avea voie să aibă loc în aceeași zi cu pronunțarea verdictului. Acest lucru este separat de motivul real al condamnării lui Isus. Sinedriul dorea să scape de Profetul Isus, care câștigase atât de mult respect și influență în rândul poporului și pusese capăt profitului pe care îl obțineau din comerțul din piața templului. A fost o crimă cu sânge rece și premeditată. Dar rețineți: conducătorii evrei (deși erau emisari ai lui Dumnezeu) au fost cei care au pus la cale această crimă, nu întregul popor evreu, care îl prețuia pe Isus. Nu putem trage la răspundere o națiune întreagă pentru deciziile guvernului. Prin urmare, este absolut greșit să se spună, așa cum afirmă unii „creștini”, că uciderea a șase milioane de evrei în cel de-al Doilea Război Mondial este pedeapsa lui Dumnezeu pentru moartea lui Isus. Acești „creștini” nu înțeleg cu adevărat nimic din credința creștină!
Sinedriul cheamă mulți martori (se pare că s-au pregătit bine în scurtul timp de la capturare); totuși, mărturiile lor nu erau concordante. Conform legii iudaice (și romane?), o sentință de moarte putea fi pronunțată numai pe baza a două sau trei mărturii concordante (Deut. 17:6, 19:5; Evr. 10:28).

Versetele 61-62 Ar fi o blasfemie să dărâmi templul, așa cum spun cei doi martori în versetul 61. Dacă Isus ar confirma aceste cuvinte, atunci aceasta ar fi o blasfemie din perspectiva concepțiilor iudaice, din cauza pretenției mesianice pe care o transmiteau. De aceea marele preot preia el însuși conducerea procesului. În cazul unei confirmări din partea lui Isus, marele preot ar avea un motiv să acționeze.

Versetele 63-64 Este extrem de clar că marele preot Caiafa este iritat de tăcerea lui Isus. El pierde controlul asupra procesului; planul său aproape că eșuează. Și trece la acțiune, jurând pe Dumnezeul cel viu. Un jurământ solemn pentru a-l forța pe Isus să spună adevărul! Isus răspunde cu adevărul: „Tu ai spus-o.” Conform Marcu 14:62 (egoo eimi), „Eu sunt”. Isus nu se referă la jurământul pe Dumnezeu. Ci răspunde cu „Tu ai spus-o”, pentru a evita posibila interpretare a sensului de Mesia ca Mântuitor care eliberează de sub jugul roman și care ar dori astfel să provoace o rebeliune și o revoltă. A fost folosit un argument în fața guvernatorului roman. Răspunsul lui Isus continuă și afirmă cine este El, și anume, o declarație la viitor: cei prezenți îl vor vedea pe Isus Hristos așezat la dreapta Puterii și venind pe norii cerului (a doua venire). Vă rugăm să observați că Isus a folosit cuvântul „putere” și nu cuvântul „Dumnezeu”. Este o avertizare a lui Isus adresată membrilor Sinedriului: Judecata este că voi sunteți înrudiți cu Mine, așa că Eu vă voi judeca!

Versetele 65-66 Marele preot îl neagă cu încăpățânare pe Isus ca fiind Mesia și Fiul Omului, fiind complet orbit de propria lui ură. Niciun pic de teamă față de Fiul lui Dumnezeu, în ciuda numeroaselor avertismente și a acestui ultim avertisment al lui Isus.
El își sfâșie hainele după ce a auzit această, după părerea lui, blasfemie. Cu aceasta, fără să-și dea seama, se încheie misiunea lui Caiafa ca mare preot. Marele preoțime urma să treacă, odată pentru totdeauna, la adevăratul Mare Preot, Isus Hristos.
Cu toate acestea, Caiafa încalcă din nou legea cu cuvintele: „De ce mai avem nevoie de martori?”. Conform regulilor iudaice, judecătorii nu pot acționa ca martori, iar martorii nu pot acționa ca judecători. Luând judecata în propriile mâini, Caiafa este singurul pe deplin vinovat de sentința de moarte pronunțată împotriva lui Isus.
Sinedriul pronunță o condamnare, care, conform regulilor iudaice, ar fi trebuit să aștepte o zi. Dar este urgent. Numărul adepților lui Isus în rândul populației era uriaș, așa că nu se poate exclude o revoltă împotriva pedepsei cu moartea pentru Isus.

Versetele 67-68 Ce rușine pentru un tribunal spiritual! Ei nu se pot stăpâni, ci ajung să-și exprime pe deplin ura și gelozia. Oare nu spusese Isus: „Dacă dușmanul tău îți lovește un obraz, întoarce-i și celălalt”? Ei continuă să-L lovească cu pumnii și în față. Nu le este teamă de judecata promisă de Isus când El va veni pe nori și va sta la dreapta Puterii.
Cum de nu vedem asta în vremurile noastre? Niciun respect pentru Dumnezeu, comentarii batjocoritoare la adresa creștinilor și a valorilor și standardelor creștine, iar credința creștină este pentru oamenii săraci, nu pentru intelectuali. Cât de greșiți sunt; ei sunt proștii, orbi și nebunii care nu au studiat Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. În curând vor trebui să se înfățișeze înaintea judecătorului, Isus, și să dea socoteală pentru toate faptele și batjocurile comise în timpul vieții lor pe pământ. Atunci Isus Hristos va judeca, iar atunci va fi prea târziu pentru pocăință, și ei vor cădea sub judecata și pedeapsa veșnică a lui Dumnezeu.

Versetele 69-70 O slujnică s-a apropiat de Petru, spunând: „Și tu ai fost cu Isus din Galileea.” Petru se află într-o situație dificilă. Slujnica l-ar fi putut denunța pe Petru marelui preot. Cu toate acestea, în fața tuturor celor prezenți, Petru a negat: „Nu știu despre ce vorbești.” Cel care spusese: „Chiar dacă va trebui să mor alături de Tine, nu Te voi renega”, L-a respins pe Isus. Petru era cuprins de panică; el era cel care tăiase urechea sclavului marelui preot. Teama de a fi recunoscut ca atare și de a fi dus la închisoare?

Versetele 71-72 Petru a părăsit curtea și s-a dus la pridvor. Din păcate, o altă slujnică l-a recunoscut, dar nu s-a adresat lui Petru, ci celor din jur: „Omul acela era cu Isus.” Din nou, o negare din partea lui Petru, însă de data aceasta mult mai puternică, însoțită de un jurământ. El jură pe Dumnezeu. Cât de nefericit este!

Versetele 73-74 Cei din jur, perspicacți, atrași de servitoare, s-au apropiat de Petru. Ei recunosc după vocea lui Petru că este din Galileea. Oamenii din Galileea aveau alte sunete guturale și, adesea, înghițeau toate vocalele în pronunție.
Situația lui Petru s-a înrăutățit; Ioan 18:25, un rudă al bărbatului căruia Petru îi tăiase urechea, l-a întrebat: „Nu te-am văzut eu în grădină (din Ghetsimani) cu El?” Acum lucrurile s-au înrăutățit și mai mult pentru Petru; de data aceasta, pe lângă jurământ, a început să se blesteme: „Nu-l cunosc pe omul acela.” Un punct culminant în răspunsul lui Petru: acum susținea că nici măcar nu-L cunoaște pe Isus și că nu a auzit niciodată de El.

Versetul 75 Imediat, găină a cântat, iar Petru și-a amintit ce spusese Isus. Luca 22:60-61 menționează că Isus s-a uitat la el în acel moment, Isus cu fața bătută, învinețită. O dublă amintire. Probabil că s-a simțit profund jenat și a părăsit palatul. Afară, a plâns amarnic. Totuși, nu-l putem numi pe ucenicul Petru un laș; a avut curajul să intre în palat și să asiste la interogatoriu. Negarea sa l-a determinat să se pocăiască, să-și recunoască propria mândrie. După învierea lui Isus Hristos, el este restaurat de Isus.

Înapoi la începutul paginii

---

  

Sursă: TEAR FUND p>Matei 25:31-46 arată că chiar și cel care are doar un singur talent poate face multe lucruri pentru Domnul.
Și, de asemenea, că cei care nu au auzit niciodată Evanghelia (în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii) vor fi judecați după faptele lor. Ceilalți vor fi judecați dacă L-au acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor al lor; pentru ei nu există nicio scuză. Dumnezeu Se revelează prin natură și prin tot felul de fapte mărețe. În Europa și America există multe biserici, iar oricine poate dobândi cunoașterea Evangheliei, cu condiția să se deschidă față de Dumnezeu.

Înapoi la

---

Galateni 5:21-22

: „Faptele cărnii sunt evidente: desfrânarea, necurăția, desfrânarea, idolatria, vrăjitoria, dușmănia, certurile, gelozia, mânia, egoismul, dezbinarea, spiritul de partid, invidia, beția, petrecerile și altele asemenea.” Vă avertizez, așa cum

v-am avertizat și înainte, că cei care fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Dar roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, bunătatea, credincioșia, blândețea și stăpânirea de sine.

Înapoi

---

1 Corinteni 6:19-20

Nu știți oare că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? Nu sunteți ai voștri; ați fost cumpărați cu un preț. De aceea, slăviți pe Dumnezeu în trupul vostru.

Înapoi la

---

1 Tesaloniceni 4:13-18

Dar nu vrem, fraților, să fiți în necunoștință cu privire la cei care au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți care nu au nicio speranță. Căci, așa cum credem că Isus a murit și a înviat, tot așa, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce împreună cu El pe cei care au adormit. De aceea vă vestim, prin Cuvântul Domnului, că noi, cei vii, cei care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom preceda pe cei care au adormit.

Căci Domnul Însuși va coborî din cer cu un strigăt de poruncă, cu chemarea arhanghelului și cu sunetul trâmbiței lui Dumnezeu. Și cei morți în Hristos vor învia mai întâi; apoi noi, cei vii, cei rămași, vom fi răpiți împreună cu ei în nori, ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. De aceea, mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte.

Matei 25:1-13 (Nunta)
Matei 25:14-30 (Talentele)

---

Ioan 14:1-3

Să nu vi se tulbure inimile; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe; dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus oare că Mă duc să vă pregătesc

un loc? Și când Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua la Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi.

Înapoi

---

Matei 21:1-2

Atunci Isus a trimis doi ucenici, spunându-le: „Duceți-vă în satul care se află în fața voastră și, imediat, veți găsi o măgăriță legată și un mânj lângă ea; dezlegați-le și aduceți-le la Mine.”

Înapoi