Studiul Biblic Matei 11-20 - Vers cu vers

1-10 11  12  13  14  15  16  17  18  19  20 21-2627-28

Source: Het evangelie naar Mattheüs ISBN 9026607660; New Testament Commentary ISBN 0851511929

Matei 11 – Urmarea lui Isus

Versetul 1: Isus le-a dat ucenicilor Săi învățăturile și îndrumările Sale. Acum urmează porunca de a vesti aceste lucruri în toată Iudeea și de a le pune în practică.

În versetele 2-3, Ioan Botezătorul se află în închisoare (Matei 14:3-5) pentru că i-a spus lui Irod că era greșit să o ia de soție pe soția fratelui său. Ioan le-a permis ucenicilor săi să întrebe: „Tu ești Cel ce trebuie să vină, sau să așteptăm pe altul?” Această îndoială apare deoarece Ioan predicase despre Mesia Isus ca fiind un judecător (Matei 3:7) care chema la pocăință pentru păcate, nu ca un vindecător al bolnavilor.

Versetele 4-6: Răspunsul lui Isus provine din Isaia 35:5-6: „Atunci ochii orbilor se vor deschide, iar urechile surzilor se vor deschide; atunci șchiopul va sări ca un cerb, iar limba mutului va cânta de bucurie.” Aici, Isus îi reamintește lui Ioan că aceste profeții referitoare la Mesia se împlinesc prin El, ceea ce înseamnă că El este Mesia. De fapt, Isus face chiar mai mult decât afirmă profețiile, întrucât El îi învie și pe morți.

Versetele 7-8: În timp ce ucenicii lui Ioan se întorc la închisoare cu răspunsul lui Isus, Isus se adresează mulțimilor. Mulți începeau să se îndoiască de Ioan, crezând că era doar o trestie, o persoană slabă, acum închisă. Totuși, nu era deloc așa. Ioan ceruse cu tărie pocăința de păcat, îi numise pe farisei și saduchei „pui de vipere” și îl mustrase pe Irod pentru că luase soția fratelui său.

Versetele 9-10: De ce ați ieșit din toată Iudeea să-l vedeți pe Ioan? Da, el propovăduia Împărăția lui Dumnezeu și chema la pocăință de păcat. Da, el este împlinirea profeției din Maleahi 3:1, mesagerul trimis să pregătească calea înaintea Mesiei.

Versetul 11: Ioan și-a îndeplinit misiunea de profet și mesager al Mesiei care urma să vină. Vezi Ioan 1:29: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” El este cel mai mare dintre profeți, fiind profetul și vestitorul Mesiei.

Versetul 12 Ioan a vorbit despre Isus ca fiind Mesia și despre venirea Împărăției Cerurilor (Împărăția lui Dumnezeu). Această Împărăție este doar pentru cei (oamenii violenți) care sunt dispuși să-și recunoască păcătoșenia, să se pocăiască de viața lor lumească și să treacă de la slujirea lui Satan și a lumii la slujirea lui Dumnezeu. Acest lucru necesită „violență” — o alegere conștientă și o rezistență împotriva plăcerilor lumești, a bogățiilor, a lui Satana și a demonilor — precum și o predare completă față de Duhul Sfânt pentru a împlini voia lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Sinedriul (marele preot, fariseii și saducheii) caută să oprească Împărăția lui Dumnezeu prin forță.

Versetul 13 Profeții și Legea au vorbit despre omenirea păcătoasă, despre necesitatea de a recunoaște vina, de a se pocăi și de a se îndepărta de o viață în slujba idolilor.

Versetele 14-15 Ioan este profetul Ilie, care, potrivit lui Isus, urma să vină în Ziua Domnului (Maleahi 4:5). Deși Ziua Domnului este încă în viitor, Ioan este un precursor. Conform Apocalipsei 11:3, cei doi martori (Moise și Ilie) vor împlini Maleahi 4:5.

Versetele 16-19: Copiii se jucau în piață și îi chemau pe tovarășii lor de joacă să li se alăture. Copiii cântau la flaut și dansau, dar grupul invitat nu voia să danseze. La o înmormântare, se cântau plângeri, dar un alt grup nu voia să jelească. Sau poate că erau copiii cei care se jucau la înmormântări. Un grup a refuzat să se lase condus și a întrerupt jocurile. Este clar că „generația aceasta” se referă la evreii care trăiau pe vremea lui Ioan Botezătorul și a lui Isus. Dumnezeu și-a trimis ultimii profeți înainte de sfârșitul veacurilor. Această generație nu făcea decât să dicteze și să critice. Ioan Botezătorul era un „stricător de jocuri” pentru că postea, trăia sobru și chema la pocăință, în timp ce comunitatea evreiască voia să sărbătorească. Isus era un „stricător de jocuri” pentru că se însoțea cu vameșii și păcătoșii, în timp ce evreii și Sinedriul cereau o separare strictă. Ei nu voiau să aibă de-a face cu Ioan și susțineau că avea un duh rău. Cât despre Isus, care vindeca bolile și alunga demonii, L-au acuzat că era prieten cu vameșii și păcătoșii. Ambii au fost respinși de poporul evreu și de Sinedriu. Această generație a continuat să prefere să rămână pe margine, fără a participa la pocăință sau la recunoașterea păcatului și, prin urmare, fără viața veșnică în Ceruri. Înțelepciunea lui Dumnezeu se manifestă prin Ioan Botezătorul și Isus, iar dreptatea este demonstrată prin faptele lui Ioan și ale lui Isus. Amândoi au revelat planul lui Dumnezeu pentru lume și răscumpărarea păcatului. Cu toate acestea, acești oameni care se mulțumesc cu ei înșiși nu au dorit-o și au respins mântuirea.

Versetele 20–24: Isus începe prin a menționa orașele în care a săvârșit cea mai mare parte a vindecărilor și minunilor Sale. Corazin (Katzrin), probabil un oraș aflat acum în ruine, este situat la trei kilometri nord-est de Capernaum.

Situate la nord, la gura de vărsare a râului Iordan în Marea Galileei, Tirul și Sidonul erau renumite pentru comerțul, transportul maritim și bogăția lor, dar și pentru nedreptățile comise în domeniul comerțului. Cu toate acestea, dacă minunile lui Isus ar fi avut loc acolo, ele s-ar fi pocăit repede. Judecata lui Dumnezeu asupra Tirului și Sidonului este descrisă în Isaia 23 și Ezechiel 26–28.
Capernaum, orașul în care Isus „a locuit”, era locul unde El a predicat în sinagogă și a săvârșit multe minuni. Acest oraș se aștepta să fie înălțat la Ceruri, dar evreii care locuiau acolo L-au respins pe Isus. Prin urmare, judecata lor va fi mai aspră decât cea a Sodomei păgâne, care fusese deja distrusă de Dumnezeu pe vremea lui Avraam. Dumnezeu va judeca în Ziua Judecății pe baza cunoștințelor lor. Sodoma nu a beneficiat de minunile și predicile lui Isus, dar evreii din Capernaum au avut parte de ele, așa că judecata lor va fi mult mai aspră.
Lecție: Oamenii din antichitate care nu au auzit niciodată de Isus vor fi judecați în funcție de conștiința lor. Cei care au cunoștințe sau ar fi putut dobândi cunoștințe citind Biblia sau analizând semnificația Evangheliei prin intermediul televiziunii sau al internetului vor fi judecați mai strict de Dumnezeu în Ziua Judecății. Oamenii de astăzi nu au nicio scuză pentru lipsa de conștiință, întrucât internetul, televiziunea și bisericile vestesc vestea bună, Evanghelia și Împărăția lui Dumnezeu.

Versetele 24-25: După versetele anterioare în care Isus și-a pronunțat judecățile asupra orașelor necooperante și a dat verdictul asupra necredincioșilor, Isus Îl laudă acum pe Tatăl Său. „Lucrurile acestea” se referă la eliberarea de păcate și la viața veșnică în Ceruri.
Cei înțelepți și pricepuți sunt cărturarii, cei care au studiat, specialiștii în Tora și profeții – oameni care trebuie să știe. Cu toate acestea, studiul lor, însoțit de propriile explicații, îi conduce la necredință și rătăcire.
Pruncii sunt cei slabi și săraci care au nevoie de vindecare, de pocăință și de iertarea păcatelor lor. Ei sunt cei care îndrăznesc să recunoască că sunt păcătoși și că au nevoie de Isus Hristos ca Mântuitor al lor, conștientizând că nu se pot răscumpăra singuri de judecata lui Dumnezeu.
Cu un „Da, Tată”, Isus încheie această rugăciune, căci Tatălui Îi face plăcere ca acești copilași slabi, care nu se laudă cu cunoștințele lor, ci recunosc că sunt păcătoși și că au nevoie de Isus.

Versetul 27: Tatăl și Isus sunt uniți în Sfânta Treime. Tatăl stă deasupra tuturor și I-a dat lui Isus, prin răstignirea și mântuirea Sa, toată puterea și autoritatea de a judeca. Prin învățăturile lui Isus și prin modul Său de viață, Dumnezeu Tatăl devine vizibil pentru oamenii păcătoși de pe pământ. Fiul este Cel care hotărăște cui îi este revelat acest lucru (la acea vreme, doar iudeilor din Iudeea și unui singur samaritean). El este Cel care i-a ales pe cei doisprezece ucenici după ce S-a rugat Tatălui Său.

Versetele 28-30: Nu pe cei înțelepți și pricepuți, ci pe cei săraci și slabi, care sunt obosiți și împovărați, îi invită Isus să vină la El. Ei sunt obosiți de povara apăsătoare a celor 613 de porunci ale legii iudaice – jugul Torei – care nu aduce nici bucurie, nici eliberare. Tora trebuie respectată cu strictețe, potrivit înțelepților, cărturarilor și fariseilor.
Un jug era așezat pe umeri și pe gât, iar încărcătura era legată la ambele capete cu frânghii sau lanțuri, care apăsau puternic pe umeri și pe gât și uneori provocau dureri intense. Jugul era folosit și pentru animale, cum ar fi boii de arat.
Luați jugul lui Isus – adică, legați-vă de Isus – jugul recunoașterii faptului că sunteți păcătoși și al înțelegerii adevăratului sens al Torei: în primul rând, iubiți-L pe Dumnezeu, iar în al doilea rând, iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă și împliniți voia lui Dumnezeu. Puneți-vă viața sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Atunci vine odihna și pacea care izvorăște din puterea Duhului Sfânt. CINE dă puterea de a împlini voia lui Dumnezeu, de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți și de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Jugul rămâne; totuși, el este împlinit prin acțiunea Duhului Sfânt în credincios. Învață de la Mine — modul Meu de viață, învățăturile Mele, pildele Mele, Cuvântul Meu și Biblia.
De ce? Pentru că Isus este blând și smerit cu inima. El are o atitudine umilă, ca slujitor al lui Dumnezeu Tatăl. Isus era blând, simțea compasiune pentru cei care se chinuiau să respecte Legea și arăta milă față de bolnavi și de cei posedați de demoni. El gemea sub povara păcatelor.
Odihnă pentru sufletul tău. După ce te-ai predat lui Isus (recunoscând lucrarea Sa desăvârșită și acceptându-L ca Mântuitor al tău) și Duhului Sfânt (care împlinește voia lui Dumnezeu în tine), urmează odihna pentru sufletul tău – împăcarea cu Dumnezeu Tatăl.
Jugul lui Isus este ușor și ușor de purtat. Voia lui Dumnezeu este cea mai bună pentru tine. Chiar și în circumstanțe dificile, în timpul persecuției sau în închisoare și sub tortură din cauza credinței tale în Isus Hristos, Isus este cu tine și îți va da puterea Sa.

Înapoi la începutul paginii

Matei 12 – Munca în ziua de Sabat

Versetele 1-2 Importanța Sabatului pentru evrei în vremea lui Isus, precum și în zilele noastre, nu poate fi subestimată. Gândiți-vă la lifturile din hotelurile din Israel care funcționează automat în ziua de Sabat și la faptul că evreii nu aprind focul în această zi. Exodul 35:1-3 este foarte clar: „Iată ce v-a poruncit Domnul să faceți: Șase zile să lucrați, dar în ziua a șaptea să aveți un Sabat sfânt, o zi de odihnă solemnă în cinstea Domnului.” Oricine va face vreo muncă în acea zi va fi pedepsit cu moartea; „Să nu aprindeți foc în niciuna dintre locuințele voastre în ziua Sabatului.” Pedeapsa cu moartea pentru aceasta era lapidarea. Fariseii îi urmăreau și îi observau pe Isus și pe ucenicii Săi pentru a-i prinde încălcând legea. Îi urmăreau pe ucenici să vadă dacă încălcau legea și dacă Isus le permitea acest lucru fără să-i pedepsească (ca să fie lapidați).

Versetele 3-4: Isus răspunde făcând referire la încălcarea legii de către împăratul David. Fariseii sunt întrebați despre cunoștințele lor privind legea. Regelui David nu i s-a permis să încalce legea doar pentru că era un rege faimos și iubit; el era un om obișnuit, iar chiar și regelui lui Israel îi era strict interzis să mănânce pâinea de pe masa de față. Pâinea de pe masa de față era rezervată doar preoților. În 1 Samuel 21:1-6, David și oamenii săi fug de regele Saul. Le este foame, dar preotul nu are altă pâine decât cea de pe masa de față. Preotul cere ca oamenii să fie sfinți, adică să nu fi avut relații cu femei. Această pâine a Prezenței este îndepărtată și înlocuită cu pâine proaspătă. Cu toate acestea, David și oamenii lui nu au murit după ce au mâncat pâinea interzisă.

Versetul 5: Isus și-a continuat răspunsul făcând referire la Numeri 28:9-10, care precizează că, în ziua Sabatului, preoții aduc o jertfă arsă. În Leviticul 24:5-8, în fiecare Sabat preotul trebuie să coacă douăsprezece turte și să pună tămâie pură pe fiecare rând. Astfel, preoții lucrează în Sabat și aprind un foc. În Ioan 7:22-23, circumcizia are loc, de asemenea, în Sabat, și totuși preoții nu încalcă Legea.
„Tois sabbatois” (plural) și nu „to sabbaton” (singular) indică fiecare și nu un singur Sabat.

Versetele 6 și 8: Dacă împăratul David le-a permis oamenilor săi să mănânce pâinea Prezenței, cu cât mai mult ar trebui Fiul lui David, Mesia cel promis, să le permită ucenicilor să culeagă și să mănânce în ziua de Sabat? Isus este mai mare decât regele David. Isus este Marele Preot. Dacă un preot poate încălca Sabatul, atunci Marele Preot, Isus, poate sluji în ziua de Sabat. Marele Preot este Domnul Sabatului.

În versetul 7, Isus face referire la Osea 6:6: „Căci Eu doresc dragoste statornică și nu jertfă, cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.” Dumnezeu Se bucură mai mult când oamenii își iubesc aproapele ca pe ei înșiși, decât atunci când aduc pur și simplu jertfe pentru păcatele lor. Dumnezeu Se bucură mai mult de cunoașterea Lui și de adevăratul sens al Torei decât de jertfele arse și de simpla respectare a legii, așa cum este interpretată de bătrâni. Legea trebuie împlinită din inimă, cu dragoste pentru Dumnezeu și pentru semeni. Dumnezeu nu dorește suferința celor flămânzi; El dorește să hrănească oamenii cu Biblia și, desigur, și cu hrană.

Versetul 9 Isus își continuă drumul și se îndreaptă spre sinagoga acestor farisei.

Versetul 10 din Luca 6:6 menționează că este vorba de mâna dreaptă, mâna cu care se lucrează. Această persoană nu putea munci și era condamnată să cerșească. Fariseii erau dornici să-L aducă pe Isus în fața Sinedriului (tribunalul evreiesc) pentru a-L acuza de încălcarea poruncii privind Sabatul. De aici întrebarea lor: Este îngăduit să vindeci în ziua Sabatului? Conform interpretării lor, era îngăduit să salvezi un om dacă exista un pericol imediat pentru viață, dar nu și în alte cazuri.

Versetele 11-12: Isus vede împietrirea inimilor lor și răspunde cu o contraîntrebare: Oare omul nu salvează o oaie dacă aceasta cade într-o fântână? Cu alte cuvinte, nu valorează o ființă umană mai mult decât un animal? Sau sunteți voi niște ipocriți care considerați că proprietatea (un animal) are mai multă valoare decât o ființă umană?
Prin acest răspuns, întrebarea lor își găsește răspunsul: un om valorează mai mult decât un animal, așa că este permis să faci bine în ziua de Sabat și să vindeci.

Versetul 13: Acum, se întâmplă ceva ciudat. Isus nu spune că mâna trebuie vindecată, ci doar să-și întindă brațul. Întinderea brațului poate fi considerată un act obișnuit, fără consecințe suplimentare. Omul este ascultător; își întinde brațul. Prin ascultarea sa, mâna este vindecată.
Isus arată că El este Domnul asupra Sabatului, dar mai mult decât atât – El arată, de asemenea, că este Domnul asupra lui Satan și a demonilor. Căderea și Satan au adus păcatul în lume. Mâna dreaptă uscată, care îl făcea pe acest om incapabil să muncească și îl făcea să sufere de foame, era rezultatul puterii lui Satana și a demonilor. Isus Își demonstrează puterea asupra lui Satana și a demonilor prin vindecare. Omul este ascultător față de Isus, nu mai este ascultător față de Satana. El este mântuit prin ascultarea și credința sa în Isus, mai degrabă decât prin încrederea pe care o pune în fariseii falși cu învățăturile lor omenești.

Versetul 14: Fariseii se agață de învățăturile lor, dar nu au curajul să-L aducă pe Isus în fața Sinedriului acum din cauza mulțimilor, care se bucură de bunătatea lui Isus. Ei doresc moartea lui Isus, care le subminează învățăturile și explicațiile.

Versetul 15: Isus, cu cunoașterea Sa divină, este capabil să citească gândurile și vede intențiile rele ale fariseilor. El părăsește sinagoga, iar mulți oameni Îl urmează. Este o situație ciudată: fariseii Îl acuză pe Isus că încalcă legea, în timp ce mulți oameni Îl urmează, iar Isus îi vindecă pe toți. Aceasta înseamnă că mulți oameni nu aveau nicio problemă cu faptul că Isus vindeca în ziua Sabatului.

Versetul 16: Isus nu dorește să fie cunoscut ca medic. Mesajul Său constă în recunoașterea faptului că suntem păcătoși și în necesitatea împăcării cu Dumnezeu Tatăl.

În versetele 17-18, Matei citează cuvintele profetului Isaia 42:1-4. Isus este Mesia — nu medicul și eliberatorul de sub jugul roman, ci Cel care eliberează omenirea de pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat. Isus, numit „slujitorul Meu”, este atât slujitorul omenirii, cât și al lui Dumnezeu, purtând greaua responsabilitate de a lua asupra Sa pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat și de a muri pe cruce. La botezul lui Isus (Matei 3:16-17), o voce din cer a declarat: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”, iar Duhul Sfânt S-a pogorât asupra lui Isus sub forma unui porumbel. În acest fel, s-a împlinit profeția lui Isaia.

Versetul 19 arată că Isus nu se ceartă cu fariseii și cărturarii și nici nu strigă cu voce tare. Acest lucru ar trebui să servească drept lecție pentru credincioși și pastori care strigă de pe acoperișuri, pe străzi sau în biserică și care strigă cu voce tare în rugăciuni. Isus a vorbit pe un ton normal, așa că a fost bine înțeles. Când mesajul este strigat sau însoțit de muzică tare și devine neclar, mesajul se pierde și Satana învinge.

Versetele 20-21: Isus a venit pentru cei slabi, pentru cei care se zbăteau, pentru cei bolnavi, pentru cei cu puțină credință, pentru vameși și pentru păcătoși. Cu dragoste, El a proclamat mesajul lui Dumnezeu despre păcat și mântuire. După moartea și învierea Sa, Evanghelia a fost vestită și neamurilor. Speranța mântuirii de păcat și a împăcării cu Dumnezeu era acum oferită nu numai iudeilor, ci și neamurilor. Nu era doar iertarea păcatelor pentru iudei, ci mântuirea pentru întreaga lume – pentru oricine dorește să creadă în Isus Hristos ca Mântuitor și Domn.

Judecata asupra omului – Matei 12

Versetul 22 Mulți au fost vindecați, iar la Isus a fost adus un posedat de demoni, care, din această cauză, era orb și mut. Știm că, prin căderea în păcat, Satana a distrus lumea. Demonii provoacă boli, precum paralizia, orbirea și incapacitatea de a vorbi. Nu trebuie să inversăm lucrurile și să spunem astfel că toate bolile, orbirea și paralizia sunt rezultatul posedării de către demoni. Toate acestea sunt, de asemenea, o consecință și un rezultat al căderii și al păcatului omului. Acest lucru se poate întâmpla prin păcatul personal, dar și prin păcatul din familie. De asemenea, din cauza obiectelor din casă, care sunt dedicate demonilor (cumpărate fără să ne dăm seama în vacanță, icoane cu sfinți, imagini cu Buddha etc.).
Isus este Domnul și are putere asupra lui Satana și a demonilor. Aici El Își arată puterea; puterea demonică este alungată, ceea ce duce la o eliberare deplină a celui posedat, astfel încât acesta a început să vorbească și să vadă.

Versetul 23 Oamenii văd cu ochii lor ce se întâmplă. Sunt uimiți dincolo de orice așteptare. Cum este posibil acest lucru? Ce putere acționează aici? Este acesta Mesia promis, fiul lui David? Dar, în primul rând, evreii vedeau aspectele materiale, pe fiul lui David ca pe salvatorul de sub jugul roman. În timp ce Isus arată spre păcat. Păcatul și predarea în fața forțelor demonice aduc boală și suferință. Isus vine ca Mesia, cel care aduce mântuirea de sub stăpânirea lui Satana, a demonilor și a bolilor. Din păcate, oamenii nu văd acest lucru. Așteptările lor sunt altele. Probabil de aceea au apărut indignarea lor și îndoiala: „Oare acesta este Fiul lui David?”

Versetul 24 Deoarece pedeapsa cu moartea era prevăzută pentru vrăjitorie și magie, tactica fariseilor este clară. Faima lui Isus în rândul poporului trebuia distrusă prin acuzația că El este Prințul spiritelor, adică că practica vrăjitoria. Pe baza acestei acuzații, Isus putea fi condamnat la moarte.

Versetele 25-26 Isus răspunde: „Dacă eu scot demonii, înseamnă că Beelzebul se luptă cu Sine însuși prin Isus.” Adică, demonii înșiși se luptă împotriva propriului lor superior: Satana. Cum poate Satana să mențină această situație? Atunci împărăția lui Satana va cădea prin propriii săi demoni.

Versetul 27 Și ucenicii fariseilor scoteau demoni. Întrebarea pusă de Isus: Prin cine fac ei aceasta? Oare nu prin puterea lui Dumnezeu? Prin urmare, acești ucenici îi vor judeca pe farisei.

Versetul 28 Faptul că alung demonii prin puterea lui Dumnezeu înseamnă că Împărăția lui Dumnezeu se apropie. Este vorba despre voi: fie că credeți sau nu, Împărăția lui Dumnezeu este vestită și este aproape. Depinde de voi. Se întâmplă chiar vouă! Credeți sau respingeți. A atribui alungarea demonilor lui Beelzebub și a nu o atribui Duhului Sfânt este un păcat mortal împotriva Duhului Sfânt (versetul 31, Faptele Apostolilor 5:1-11).

Versetele 29-31 Dacă un hoț vine să jefuiască o casă și îl găsește pe proprietar acasă, atunci trebuie să fie suficient de puternic încât să-l lege mai întâi pe proprietar și apoi să ia bunurile din casă. Isus trebuie mai întâi să-l lege pe Satana și pe demoni înainte de a putea elibera oamenii păcătoși (Duhul Sfânt poate convinge omul păcătos de păcat). În viitor, Satana și demonii vor fi legați pentru totdeauna și aruncați în Lacul de Foc. Atunci, în sfârșit, Isus va fi Domnul. Atunci și acum Evanghelia este propovăduită. Omul poate alege în mod voluntar fie să-L urmeze pe Isus și să fie eliberat de puterea lui Satana și a demonilor, Sau împotriva lui Isus (ca fariseii) și să se predea de bunăvoie puterii lui Satana și a demonilor și să rămână în lume, având ca rezultat judecata lui Dumnezeu asupra păcatului său.

Versetele 31-32 În ciuda a ceea ce văd fariseii, ei își împietresc inimile și descriu forțele lui Isus prin Duhul Sfânt îndreptate împotriva lui Satana. Nu se pune absolut deloc problema pocăinței. David s-a pocăit de păcatul său de adulter și crimă. Petru s-a pocăit pentru că L-a negat de trei ori pe Isus. Fiecare păcătos, oricât de mare ar fi păcatul său (crimă, furt, adulter, desfrâu, avort, blestemarea lui Dumnezeu sau a lui Isus, sau orice altceva), care se pocăiește și își mărturisește păcatul, va primi iertare. Cu toate acestea, omul care persistă în păcatul său și/sau blestemă Duhul Sfânt nu primește iertare. Nici în acest secol, secolul în care a trăit Isus. Nici în cel care va veni, secolul în care trăim noi (secolul care a urmat celui în care a trăit Isus).
Gândiți-vă, de asemenea, profund la Efeseni 4:30, întristarea Duhului Sfânt (rezistența la recunoașterea păcatului pe care Duhul Sfânt îl descoperă), urmată de persistența în păcat din 1 Tesaloniceni 5:19, stingerea Duhului Sfânt. Evrei 3:7; Psalmi 95:7: Astăzi, când auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!

Versetele 33-35 Fructul și pomul nu pot fi separate unul de celălalt. Pomul este cel care produce fructe. Fructele au nevoie de SUCUL pomului pentru a putea crește. Ceea ce iese din gură este ceea ce se află în inima voastră. Gura dezvăluie ceea ce trăiește în omul interior. Prin faptele unui om, ale unui credincios, se recunoaște umblarea lui cu Isus Hristos. Fie că Isus Hristos este Domnul lui, iar stilul de viață arată dacă Duhul Sfânt controlează viața credinciosului, având grijă de Împărăția lui Dumnezeu (pomul bun). Dacă credinciosul nu arată nicio schimbare în stilul său de viață, dacă duce o viață materialistă, o viață în lume, o viață de plăceri pământești, atunci acesta este un pom rău. Un pom rău, adică un credincios, nu are grijă de semenii săi, nu citește și nu studiază Biblia, nu se roagă și nu-și iubește aproapele ca pe sine însuși, iar comoara lui rea se manifestă prin fapte rele și egoism.

Versetele 36-37 Fiecare persoană este pe deplin responsabilă pentru ceea ce este, gândește, spune și face. Deși omul este păcătos, Dumnezeu i-a dat o voință liberă cu ajutorul căreia poate face alegeri și poate lua o decizie pozitivă în favoarea lui Isus Hristos ca Mântuitor și Domn, lăsându-se ghidat în mod voluntar de Duhul Sfânt. Prin puterea Duhului Sfânt, este posibil să nu cazi în păcat și să reziști ispitelor lumii, ale lui Satana și ale demonilor.
Pentru fiecare cuvânt rostit de un necredincios, de un credincios, de un lider spiritual sau de un politician, acesta va da socoteală înaintea lui Dumnezeu. A fost el o mărturie a cuvintelor lui Dumnezeu, sau a dat o explicație falsă sau a nesocotit legile și poruncile lui Dumnezeu? În ziua judecății pentru necredincioși, vezi Apocalipsa 20:11-15. Dar nici credinciosul nu este scutit de judecată; credinciosul va apărea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5:10) și va fi evaluat după faptele și cuvintele sale (1 Cor. 3:12-15).

Versetul 38 Cărturarii erau experții în Tora, rabinii, care erau recunoscuți ca autorități în chestiunile legate de Scriptură. Potrivit lui P. Bonnard, ei au spus: „Dacă TU nu vrei ca noi să vorbim de rău despre tine – și cuvintele tale (Matei 12:25-37) arată că vei crede că o facem – arată-ne un semn care să dovedească că ești Mesia.”
Semnul (Sèmeion) este mai mult decât o minune obișnuită (dunamis); el trebuie să fie o legitimitate divină.

Versetele 49-40 Isus respinge acest lucru cu hotărâre. O generație adulterină: Israelul era considerat Mireasa lui Dumnezeu. Din cauza uciderii profeților și a necredinței față de Ioan Botezătorul și Isus, Isus numește aceasta adulter. O infidelitate față de soț, față de Dumnezeu.
Iona a rămas trei zile și trei nopți în pântecele unui pește mare (Iona 1:17). Această afirmație a fost foarte bine înțeleasă de farisei și cărturari și folosită în Matei 27:63. Inima pământului era considerată locul unde rămâneau morții până la învierea morților, Hades.

Versetele 41-42 Oamenii din Ninive, păgâni, s-au pocăit de faptele lor rele în urma predicii lui Iona; fără aceasta, predica ar fi fost însoțită de puteri și minuni. Pentru voi se află cineva mai mare decât Iona, Mesia, care, prin fapte, minuni și vindecări, cheamă la pocăință. Și nu pe neamuri, ci pe propriul Său popor evreu, care cunoaște Scriptura. De aceea, locuitorii Ninivei vă vor judeca.
De asemenea, regina din Sud (Saba, 1 Regi 10:1-10), o regină păgână, L-a lăudat pe Dumnezeul lui Israel. Ea a făcut o călătorie (de aproximativ 1800 km?) până la Solomon. Isus Însuși a venit la poporul Său. A părăsit cerul și a venit pe pământ. De aceea, și ea va judeca poporul evreu necredincios.

Versetele 43-45 Isus va da un exemplu. Un om cu un duh necurat (un demon) este alungat (de fiii fariseilor, Mat. 12:27), iar demonul s-a dus în locurile pustii (deșertul era considerat lăcașul demonilor). Dar acolo demonul este neputincios și nu poate face nimic. Așa că se întoarce la locul din care a fost alungat, adică la om. Acest om eliberat, însă, nu a luat nicio măsură și nu crede în Dumnezeu; de aceea casa lui este goală. Duhul rău ia cu el alte șapte (un număr care simbolizează plinătatea) duhuri rele, mai rele decât el însuși, și se întoarce să-l stăpânească pe omul eliberat. Lecția pentru omul care primește eliberarea în timpul slujbelor de exorcizare: duhul (duhurile) rău(e) este (sunt) alungat(e), dar dacă omul nu-L acceptă pe Isus Hristos ca Mântuitor personal, casa rămâne goală. Prin credința în Domnul Isus Hristos, credinciosul primește Duhul Sfânt, iar casa este locuită de Duhul lui Dumnezeu, astfel încât demonul (și niciun alt demon) nu poate să se așeze din nou acolo, deoarece casa este deja locuită de Duhul Sfânt. Totuși, rețineți că credinciosul trebuie să rămână în Isus Hristos pentru ca Duhul Sfânt să nu fie întristat și stins. Pentru că, altfel, va fi mai rău cu acel om decât la început. Credinciosul trebuie să împlinească voia lui Dumnezeu și să nu se întoarcă la o viață lumească (Matei 13 și 25).

Versetul 46 Numele fraților lui Isus, adică cei născuți din tatăl Iosif și din mama Maria, sunt menționate în Matei 13:55 (versetul 56 menționează că există și surori).

Versetul 47 Probabil că Isus se afla într-o casă înconjurat de oameni, iar casa era complet plină, și de aceea era imposibil ca mama și frații Săi să intre în casă. Motivul pentru care doreau să-I vorbească nu este menționat în Biblie.

Versetele 48-49 Isus nu-Și neagă mama, frații și surorile după trup. Isus se referă la frații și surorile Sale spirituale, cei care cred în El ca Mântuitor al păcatului ȘI împlinesc voia lui Dumnezeu.

Versetul 50 Vă rugăm să acordați o atenție deosebită: cine sunt frații, surorile și mama (femeile nu sunt excluse; se include sexul feminin: sora și mama)? Ei sunt cei care împlinesc voia lui Dumnezeu:

1. Recunoașterea păcatului și a vinovăției
2. , recunoașterea lui Isus ca Mântuitor personal de păcat și Domn
3. Apoi renunțați la viața lumească (Gal. 5:19-21) și continuați să trăiți o viață sfântă sub conducerea Duhului Sfânt.
4. Împliniți voia lui Dumnezeu; a se vedea, de exemplu, Mat. 25, 28:19; Gal. 5:22; Ef. 5:1-4, 22-26, Ef. 6:1-6 și multe alte texte.

Fariseii și cărturarii sunt criticați pentru că spun că trăiesc după voia lui Dumnezeu; din practicile lor reiese clar că sunt doar cuvinte și că ei nu le pun în practică. Oricât de pios ar putea predica cineva, dacă ne uităm la viața lui de zi cu zi (uneori plină de interes personal și adulter), atunci chiar și un necredincios ar putea avea dificultăți în a crede. Cuvintele lui Isus sunt pline de seriozitate; cineva care nu se pocăiește cu adevărat, nu și-a schimbat viața și nu se supune Duhului Sfânt, trăind în conformitate cu voia lui Dumnezeu, este pierdut și se află sub mânia lui Dumnezeu.

Înapoi la începutul paginii

Matei 13 – Pilda semănătorului

Versetele 1-2: Nu se menționează dacă Isus a părăsit casa sa din Capernaum (Matei 4:13); în fiecare dintre aceste cazuri, El a ieșit din casă și S-a așezat lângă mare (Marea Galileei?). Acolo le vorbește mulțimilor. Marea are un efect benefic asupra vorbirii și acționează ca un amplificator. Nu este necesară nicio instalație de sonorizare cu microfon și amplificator, deoarece marea oferă acest efect. În acest fel, Isus putea vorbi pe un ton normal în fața multor oameni.

Versetele 3-9 Vorbirea în parabole era o practică obișnuită printre rabini. Compararea unei povestiri și a unei învățături cu un exemplu din viața de zi cu zi. Mulțimile erau familiarizate cu obiceiul semănatului. În Israel, semănatul se făcea altfel decât la noi. Aici se semăna înainte de arat. Se semăna și pe drum, deși drumul era bătătorit, deoarece acesta urma să fie arat mai târziu. Pe locurile pietroase, deoarece pietrele erau acoperite de un strat de pământ și erau descoperite la arat. Printre spini, deoarece și aceștia urmau să fie arați mai târziu.
În parabolă, este vorba despre pierdere (3/4 sau 75%) și despre recoltă (1/4 sau 25%). Procentele sunt doar un exemplu. Deși se împrăștie multe semințe, o mare parte se pierde. Totuși, restul de 25% dă un rezultat extraordinar: o sută, unii șaizeci, iar alții treizeci. O mângâiere pentru lucrătorii lui Dumnezeu, ca să nu-și piardă curajul. Mulți pot respinge Evanghelia, dar există o recoltă (25%), care aduce MULTE roade!
Cine are urechi, să audă. Parabola este evidentă din viața de zi cu zi; totuși, semnificația spirituală rămâne de explicat, ceea ce urmează în versetele 18-23.

Versetele 10-11 Din Marcu 4:10 reiese că nici ucenicii lui Isus nu au înțeles pilda. Ei sunt uimiți de faptul că Isus vorbește în pilde. Isus a răspuns că există doar o parte aleasă dintre oameni care poate înțelege semnificația Împărăției lui Dumnezeu. Omul are propria sa responsabilitate. Fariseii și cărturarii se numărau printre cei care nu puteau înțelege sensul; lor nu le-a fost dat să înțeleagă. De ce? Aveau propriile lor reguli și propriile lor interese. Totuși, nu putem spune că toți fariseii și cărturarii erau pierduți; câțiva dintre ei au ajuns la credință.

Versetul 12 Omul are propria sa responsabilitate. Când cineva a ajuns la credință în Isus Hristos, atunci asupra omului revine sarcina de a crește. Un bebeluș (hrănit cu lapte) nu rămâne bebeluș; el crește și devine copil (hrănit cu mâncare solidă), apoi adolescent și, în cele din urmă, adult. Așa și credinciosul ar trebui să treacă de la lapte la mâncare solidă (Evrei 5:12-14), de la stadiul de bebeluș la cel de adult (1 Corinteni 14:20, Evrei 5:14). Prin urmare, este responsabilitatea credinciosului să crească în cunoașterea Bibliei (citind Biblia zilnic, rugându-se zilnic și studiind Biblia), să crească în cunoașterea voinței lui Dumnezeu și, pentru a face acest lucru, viața lui/ei ar trebui să fie din ce în ce mai mult sub controlul Duhului Sfânt în fiecare zi.

Versetul 13 O introducere la versetul 14 privind împlinirea profeției lui Isaia. Poporul evreu dorește să-L vadă pe Mesia ca eliberator de sub jugul roman. Ei erau orbi față de un Mesia care să-i mântuiască de datoriile și păcatele lor. Astăzi, omul își dorește un Isus care să-i aducă bogăție, vindecare și să-l salveze de boală și suferință? Iar omul nu dorește să audă nimic despre vinovăție și păcat, nimic despre legile lui Dumnezeu. Astăzi, omul dorește să rămână în lumea păcătoasă, fără să audă nimic despre o viață sub controlul Duhului Sfânt. Nimic despre abstinența sexuală înainte de căsătorie, nimic despre învățăturile și regulile biblice.

Versetele 14-15 Inimile lor s-au împietrit, urechile lor au devenit grele la auz, iar ochii lor s-au închis. Evreii aveau ca scop împlinirea legilor, a Torei. Ei doreau eliberarea prin propriile lor puteri, aducând jertfe. Conform explicației cărturarilor, mântuirea lor nu se bazează deloc pe credință. Astăzi, omul caută mântuirea prin închinarea la icoane (Buddha), la sfinți (în Biserica Romano-Catolică), prin yoga, meditație și acupunctură. Astăzi omul nu dorește să știe nimic despre faptul că este păcătos, că nu se poate izbăvi singur de boli și de suferință și că trebuie să creadă în Isus Hristos ca singura cale către Dumnezeu și în Isus Hristos ca Mântuitor care ne scutește de pedeapsa păcatului.

Versetele 16-17 Totuși, celor care doresc să ajungă la cunoașterea păcatului li se dezvăluie adevăratul înțeles al parabolelor. Celor care Îl caută pe Isus cu inima deschisă li se dă Împărăția lui Dumnezeu. Profeții și oamenii drepți (precum Avraam) din Vechiul Testament au tânjit să înțeleagă adevăratul sens al Mesiei, sensul morții pe lemn (= cruce) și al învierii din morți. Ucenicii, după cum vedeți și auziți, primesc acum învățătura lui Isus. Isus explică sensul cuvintelor rostite de profeți. Isus subliniază păcatul și necesitatea morții Sale pe cruce. Isus explică sensul pildelor. Ei sunt privilegiați. Credinciosul de astăzi are privilegiul de a avea Biblia și numeroasele comentarii biblice, care sunt, de asemenea, accesibile gratuit pe internet. Cu toate acestea, credinciosul trebuie să citească în mod critic explicațiile de pe internet, asigurându-se că acestea sunt în conformitate cu Biblia și nu trebuie acceptate fără a fi examinate. În acest secol există mulți profeți falși; fiți atenți! Omul este responsabil pentru credința și creșterea sa spirituală!

Versetul 18 Isus continuă să explice pilda semănătorului, dar numai ucenicilor. Lecție: Omul trebuie să fie activ pentru a-L găsi pe Isus, iar apoi Duhul Sfânt va clarifica ce spune Biblia și care este voia lui Dumnezeu. Omul care nu-L caută pe Dumnezeu nu înțelege, iar aceasta este responsabilitatea lui.

Versetul 19 Ceea ce cade pe drum și de-a lungul drumului nu are pământ. Este călcat în picioare. Cel care Îl acceptă pe Isus cu „Slavă lui Dumnezeu”, strigând „Aleluia”, își pierde curând credința pentru că aceasta nu are temei. Acest credincios a răspuns la o chemare fără să știe de ce. Nu există un adevărat simț al păcatului. Biserica nu i-a însoțit, iar membrii bisericii s-au făcut vinovați că nu i-au oferit îndrumare nou-născutului în credință. Noul credincios cade într-un vid; nu există creștere și, ca urmare, rămâne pierdut pentru eternitate.

Versetele 20-21 Ceea ce este semănat pe locuri pietroase nu poate prinde rădăcini. Când răsare soarele, se ofilește, deoarece fără rădăcini (adânci) nu poate absorbi seva (apa). Cel care a ajuns la credință începe prin citirea Bibliei, dar viața sa aglomerată îl privează de timpul necesar pentru a citi Biblia și a frecventa biserica și studiile biblice. Grija pentru traiul zilnic îl împiedică; lasă-l pe credincios să muncească din greu. Bolile îi apar în cale, împreună cu necazurile și suferințele provocate de islam, iar credinciosul ajunge să cadă și este privat de viața veșnică în Ceruri.

Versetul 22 Ce cade printre spini? Sămânța nu poate crește pentru că este sufocată de spini (buruieni). Satana și demonii (spinii, buruienile) vin și aduc tot felul de ispite pe calea credinciosului. Bogăție, prosperitate și petreceri dezmățate, astfel încât credinciosul își caută plăcerea în lume și nu mai are ochi pentru Împărăția lui Dumnezeu. Credinciosul încetează să mai citească Biblia, încetează să mai practice iubirea frățească, încetează să mai dea zeciuiala și caută propria sa bogăție. Bogăția și plăcerile de pe pământ care durează doar o duzină de ani. Și pierde bogăția și plăcerile veșnice (milioane de ani) din Rai. Ei preferă distracția și bogăția de scurtă durată de pe pământ și nu au absolut nicio grijă pentru viața veșnică de după moarte. Au devenit nebuni. El/ea nu mai dă roade și este pierdut(ă) pentru totdeauna. Negarea credinței.

Versetul 23 Sămânța bună dă roade. Credinciosul care citește zilnic Biblia, participă la studiile biblice, pune în practică iubirea față de aproapele, dă zeciuiala și ofranda cu o inimă bucuroasă și de bunăvoie și propovăduiește sau susține Evanghelia. Păzind poruncile lui Dumnezeu și trăind o viață plină de Duhul Sfânt. Cine dă un exemplu? Deși multe semințe sunt împrăștiate, multe se pierd. Cu toate acestea, restul de 25% dă un rezultat extraordinar: o sută, unii șaizeci, iar alții treizeci de roade. Prin ei, necredincioșii ajung la credința în Isus Hristos ca Mântuitor personal al lor de păcat. În viața lor, Împărăția lui Dumnezeu este vizibilă zilnic, prin aceasta ei aduc roade.

Pilda semănătorului, versetele 24-25

Isus continuă cu o altă pildă despre semănat. Împărăția lui Dumnezeu este ca un om (stăpânul) care angajează semănători (sclavi). Acest om (Isus) poruncește semănătorilor (celor care cred în Domnul Isus Hristos) să semene sămânța (Evanghelia) în câmp (lumea). În timp ce stăpânul și semănătorii dormeau, a venit vrăjmașul. Cât de viclean și laș este vrăjmașul; el așteaptă ca oamenii să adoarmă. Dușmanul, Satana, așteaptă până când credincioșii nu mai sunt în gardă și apoi lansează atacul. Creștinii sunt toleranți și nu vestesc adevărul, Biblia sau Evanghelia cu putere. Dușmanul aruncă buruieni (cuvântul original indică o buruiană extrem de otrăvitoare). Cât de puternică este otrava pe care o împrăștie Satana: falsități, atacuri asupra căsătoriei heterosexuale, permisiunea relațiilor sexuale cu copii, atacuri asupra adevărurilor din Biblie, anularea legilor și a poruncilor, incitarea la violență (jocuri violente pe internet și Xbox), incitarea la neascultare față de părinți și liderii bisericii etc. Dușmanul pleacă, dar Satana îl folosește pe omul care trăiește în lume ca pe un slujitor al său. Satana este invizibil pentru om, dar lucrarea lui este clar vizibilă.

Versetul 26 Sămânța răsare, iar tulpinile porumbului devin vizibile, dar la fel și buruienile. Sămânța vestirii Evangheliei devine vizibilă (oamenii ajung la credință, unii cresc în credință), dar la fel de vizibilă este și lucrarea lui Satana.

Versetul 27 Sclavii vin uimiți la stăpân; oare nu primiseră sămânță bună? Trebuie să fi fost o cantitate considerabilă de buruieni, deoarece, în mod normal, există întotdeauna o cantitate mică de buruieni. Cât de tipic este acest lucru pentru lume, numărul buruienilor reprezentând numărul vast de necredincioși care îl urmează pe Satana și se opun poruncilor Bibliei? Buruienile au ieșit la iveală: astăzi vedem otrava puternică a lui Satana, iar rezistența față de valorile și normele biblice este din ce în ce mai vizibilă. Eliberarea de gen, gata cu bărbatul și femeia – fiecare poate alege liber dacă vrea să fie bărbat, femeie sau animal. Canada este un exemplu clar al respingerii normelor biblice, iar prin lege oricine se opune homosexualilor este închis. Normele obligatorii de „libertate” din școli înseamnă că părinții care se opun vizibilității sunt lipsiți de autoritatea părintească, iar copiii lor sunt privați.

Versetul 28 El a răspuns că a fost făcută de un om ostil. Cu siguranță, El răspunde: „Isus cunoaște sursa”, așa că și credinciosul trebuie să cunoască sursa celui rău, Satana. Răul pe care îl vedem astăzi în lume (respingerea normelor biblice, drogurile, numeroasele crime, violența, tatuajele și piercingurile) își are originea în Satana.

Versetul 29 Când se îndepărtează buruienile, se poate pierde și grâul. Rădăcinile buruienilor și ale grâului au crescut împreună. Dacă buruienile sunt smulse, grâul este smuls odată cu ele, și ambele se pierd.

Versetul 30 La recoltare, se culeg atât buruienile, cât și grâul. Ambele sunt adunate, iar la locul de strângere, buruienile sunt separate de grâu. Buruienile sunt arse. În timpul judecății finale (Apocalipsa 14:14-20, 20:11-15), îngerii sunt trimiși pe pământ, iar buruienile și sămânța sunt adunate împreună și judecate. Buruienile, cei care nu sunt în cartea vieții, sunt arse; adică, ei merg în iazul de foc. Cei aleși, cei ale căror nume sunt în cartea vieții, intră în hambar, pe Pământul Nou.
Timpul secerișului se apropie. Acest secol și secolul viitor, adică două secole, adică 2000 de ani (Matei 12:32). Trăim în 2018 (anul acestui comentariu); acum este încă posibil să ajungi la credința în Isus Hristos; în câteva secunde, mâine s-ar putea să fie prea târziu. Depinde de tine dacă vei face parte din buruieni sau din sămânță!

Pilda cu sămânța de muștar

Versetele 31-32 Semința de muștar crește astăzi în toată splendoarea ei în Israel. Este o sămânță minusculă (aproximativ 740 de semințe într-un gram) care ajunge la o înălțime de 3 – 4,5 metri. Toamna, numeroase specii de păsări își găsesc adăpost sub ea, ferindu-se de furtună și de soarele strălucitor. La început este mică, dar crește până la înălțimi mari și, în cele din urmă, oferă o protecție deosebită. Cât de potrivită este această imagine pentru Împărăția lui Dumnezeu! Ea a început mică, odată cu lucrarea desăvârșită a lui Isus Hristos pe cruce, sămânța moartă. Dar milioane de credincioși au ajuns la credința în Isus Hristos, iar El a crescut și le oferă viața veșnică ca protecție.

Pilda aluatului:n

Versetul 33 O bucată de aluat, drojdie, față de o cantitate mare de făină de trei măsuri, aproape 40 de litri (Gen. 18:6). Cantitatea mică de drojdie pătrunde în întreaga făină după ce este lăsată să stea peste noapte. Puterea Evangheliei este mare. Ea a început cu lucrarea desăvârșită a lui Isus Hristos (drojdia) și cu vestirea Evangheliei de către cei 12 apostoli, având ca rezultat răspândirea ei pe tot pământul (trei măsuri de făină) și aducerea la credință în Isus Hristos a miliarde de oameni.
Dar drojdia reprezintă, de asemenea, lucrarea Domnului Isus Hristos în viața credinciosului. Cuvântul lui Dumnezeu, poruncile Lui și Duhul Sfânt trebuie să pătrundă adânc în viața credinciosului, în toate domeniile vieții, în faptele acestuia. Faptele și lucrările lui Isus Hristos ar trebui să devină vizibile în viața de zi cu zi a credinciosului.

Alte pilde ale lui Isus în

Versetele 34-35 Isus vorbește mulțimilor prin pilde și le dă tălmăcirea acestora numai ucenicilor Săi. Versetul 35 provine din gura lui Asaf, Psalmul 78:2. Psalmul 78:1-4 îndeamnă poporul lui Israel să asculte cu urechea cuvintele gurii mele și învățătura (aici: gura și învățăturile lui Isus), să audă faptele glorioase ale Domnului și să vadă minunile.
Ce a fost ascuns încă de la întemeierea lumii? Taina Bisericii: Viața veșnică este nu doar pentru poporul evreu, ci pentru întreaga lume. Nu doar pentru evrei, ci pentru oricine dorește să creadă în Isus Hristos ca Mântuitor al păcatului. Copiii lui Avraam nu sunt doar copiii naturali (evrei), ci toți copiii prin CREDINȚĂ. Aceasta înseamnă recunoașterea faptului că ești păcătos, că nu te poți mântui singur și că este necesară CREDINȚA în Isus Hristos.

Explicația parabolelor date de Isus

Versetul 36 Ucenicii nu au înțeles semnificația buruienilor din câmp și au cerut o explicație. Când un credincios nu înțelege ceva, nu este nimic greșit în a cere o explicație a unui text biblic. Duhul Sfânt este dat pentru a explica Biblia, dar credinciosul trebuie să-și ia timpul necesar și să ceară o explicație în rugăciune.

Versetele 37-40 Stăpânul câmpului: Isus Hristos este Stăpânul lumii. El este Regele Împărăției lui Dumnezeu (Apocalipsa 20:1-6) și Regele din Noul Cer și Noul Pământ (Apocalipsa 21:1-7).
Sămânța bună reprezintă copiii Împărăției lui Dumnezeu: toți credincioșii în Isus Hristos, care și-au pus viețile sub conducerea Duhului Sfânt.
Buruienile reprezintă copiii lui Satana care L-au respins pe Isus Hristos ca Mântuitor. Dușmanul este dușmanul lui Isus Hristos, toți demonii și Satana.
Sfârșitul lumii, vezi Apocalipsa 14, 16-18, 19:17-21, 20:11-15. Secerătorii sunt îngerii din Apocalipsa 14:15-16 și Matei 24:31.

Versetele 41-42 se referă la Apocalipsa 20:13-15.

Versetul 43 Cei drepți sunt credincioșii în Isus Hristos, care și-au pus viețile sub conducerea Duhului Sfânt. Ei vor străluci în împărăția Tatălui lor, căci ei sunt preoții din împărăție (1 Petru 2:5, 9; Apocalipsa 1:6).

Alte parabole spuse de Isus ucenicilor:

Urmează o continuare a parabolelor adresate exclusiv ucenicilor.

Versetele 43-44 Din cauza hoților și a războaielor, era obiceiul să se îngroape bunurile prețioase și să nu se păstreze în casă. Dacă persoana murea, soția și copiii adesea nu știau unde era îngropată comoara. Iată un om care găsește întâmplător o comoară ascunsă într-un câmp. Nu se menționează dacă era sclav, arendaș sau un zilier sărac, dar nu era proprietarul. Pentru a intra în posesia comorii găsite, a trebuit mai întâi să devină proprietarul de drept al câmpului. De aceea își vinde tot ce are pentru a cumpăra câmpul și a intra în posesia de drept a comorii. La fel se întâmplă și cu viața unei persoane care, din întâmplare, îl descoperă pe Isus Hristos ca Mântuitor al păcatului. Pentru a intra în posesia iertării păcatelor și a vieții veșnice în Ceruri, persoana respectivă trebuie mai întâi să vândă tot ce are. Viața sa păcătoasă, renunțând la viața din lume pentru a obține comoara, viața veșnică în Ceruri. Câți sunt pregătiți pentru aceasta? Mulți descoperă comoara, răscumpărarea prin Isus Hristos, dar nu vând tot ce au și continuă să trăiască în lume; ei fac parte dintre fecioarele nechibzuite (Matei 25:1-13) și nu obțin comoara, pierzând viața veșnică.

Versetele 45-46 Iată un om bogat, un negustor. Ar fi putut fi un negustor de tot felul de mărfuri, dar cu un interes special pentru perle. Perlele erau recunoscute și considerate bunuri de valoare. Perlele proveneau din Golful Persic sau din Oceanul Indian și erau extrem de scumpe, depășind cu mult posibilitățile unei persoane obișnuite. El a vândut, de asemenea, tot ce avea (inclusiv toate celelalte perle pe care le deținea deja) pentru a pune mâna pe acea singură perlă.
Putem compara acest lucru cu o persoană interesată de religii? Care caută în mod conștient mântuirea de păcat? Cineva care frecventează biserica? Dar odată ce descoperă că Isus Hristos este Mântuitorul de păcat, renunță la tot, se îndepărtează de viața lumească și de viața păcătoasă și își pune viața sub conducerea Duhului Sfânt, alături de fecioarele înțelepte (Matei 25:1-13), pentru a obține perla prețioasă, viața veșnică în Ceruri.

Versetele 47-48 Și aici tema principală este aceeași: abia în ziua judecății se face o separare între necredincioși și credincioși. Până atunci, ambii trăiesc împreună în lumea păcătoasă. Iar necredinciosul are șansa să ajungă la credință și să intre în posesia adevăratei comori. Până în ziua judecății (moartea noastră), trăim în câmp sau într-o singură plasă.
Pescarii lasă plasa în mare și o trag. Evanghelia este aruncată și trasă în mare (proclamată în întreaga lume). Când plasa este plină de pești (Evanghelia este proclamată pe tot pământul), plasa este trasă la țărm, unde are loc separarea între peștii buni și peștii nefolositori și alte obiecte. Peștii care pot fi vânduți erau puși în butoaie. Ziua judecății va veni atunci când se va ajunge la numărul complet al credincioșilor. Atunci are loc separarea dintre credincioși (peștii buni) și necredincioși (cei nefolositori: în lume au trăit atât credincioși, cât și necredincioși).

Versetele 49-50; vezi comentariul la versetul 40. Nu oamenii, credincioșii, sunt cei care judecă dacă cineva ajunge în Rai. Îngerii sunt cei care, la porunca lui Isus Hristos, fac separarea între cei buni și cei răi, stabilind dacă vor avea sau nu viața veșnică în Rai. Credinciosul are datoria să propovăduiască Evanghelia, nu să judece.

Versetul 51 Isus îi întreabă pe ucenicii Săi dacă au înțeles TOATE acestea și le oferă ocazia să pună întrebări. Toate acestea se pot referi fie la ceea ce este specific ucenicilor (versetele 44-50), fie la toate aspectele (versetele 1-50), dar acest lucru nu are nicio importanță. Întrebarea este: AU ÎNȚELES TOTUL? Răspunsul ucenicilor este simplu: DA. Cum stă lucrurile cu credinciosul? Înțelege el sau ea TOT ceea ce îl învață Isus Hristos și Biblia? Sau trebuie să te întorci la Isus și să spui: „Te rog, explică-mi, pentru că nu înțeleg”?

Versetul 52: Un cărturar este o persoană cu cunoștințe aprofundate și pregătire în Vechiul Testament, Legea și Tora. Un cărturar era capabil să-și conducă familia (1 Timotei 3:1-7) și să predea Scriptura. Un ucenic al Împărăției Cerurilor este un ucenic al lui Isus, care a dobândit cunoștințe noi și o explicație a Vechiului Testament. Nu prin Lege și Tora se obține viața veșnică în Ceruri, ci prin recunoașterea păcatului și CREDINȚA în Isus Hristos. Lucrurile vechi reprezintă învățătura Legii; lucrurile noi reprezintă mântuirea prin credință. Cele vechi nu pot exista fără cele noi. Nu există „nou” dacă nu există mai întâi „vechi”. Mai întâi, Legea a trebuit să conducă la conștientizarea păcatului, iar după cunoașterea Vechiului Testament, poate urma numai Noul Testament: mântuirea prin moartea și învierea lui Isus Hristos, prin credință.

Versetele 53-54 Isus părăsește Capernaum și se îndreaptă spre orașul Tatălui Său, Nazaret. Aici, Isus își continuă învățătura în sinagogă. Cei prezenți în sinagogă sunt uimiți de învățăturile, cunoștințele și puterile Sale.

Versetele 55-56 În orașul Său natal, Nazaret, Isus a crescut (Luca 4:16, unde a fost crescut), unde a trăit aproximativ 27 de ani (mai întâi s-a bucurat în Egipt), iar oamenii Îl cunosc ca tâmplar (Marcu 6:3) și ca fiul tâmplarului Iosif. Un tâmplar era, de obicei, o persoană care învăța meseria de la tatăl său și avea puțină educație. Oamenii sunt uimiți de cunoașterea aprofundată a Scripturii pe care o avea Isus, de explicațiile Sale și de minunile pe care le săvârșește.
Fratele Iacov: Epistola lui Iacov. Fratele Iuda: Epistola lui Iuda.
Frații și surorile Maicii Maria și soțul Mariei: Iosif. Isus a fost zămislit de Duhul Sfânt prin mama Sa, Maria, și nu de soțul ei, Iosif.

Versetele 57-58 Profeții Vechiului Testament au fost respinși, nu au fost crezuți și au fost uciși. Orașul natal și propria casă a profetului: evreii și israeliții. Isus nu a săvârșit multe minuni în propriul Său oraș pentru că nu a vrut, din cauza necredinței lor încăpățânate.

Înapoi la începutul paginii

Matei 14 – Uciderea lui Ioan Botezătorul

Versetele 1, 3-5 Din Matei 2:13 se cunoaște dușmănia lui Irod cel Mare; acum este vorba de fiul său, Irod Antipa. Născut în jurul anului 22 î.Hr., la moartea tatălui său, în anul 4 î.Hr., el nu primise de la împăratul Augustus titlul de rege al Galileei, ci doar cel de tetrarh. În această calitate, el era un vasal al Romei, dependent de monarh. În anul 26, Pontius Pilat a venit la putere și a rămas acolo până în anul 36. Irod Antipa era căsătorit cu soția fratelui său vitreg, Irod al II-lea. O astfel de legătură de consangvinitate era, conform normelor evreiești, interzisă (Lev. 18:16). Ioan Botezătorul îi reproșase acest lucru lui Irod; din acest motiv, acesta îl aruncase în închisoare. Din teamă față de poporul evreu, nu îndrăznise să-l omoare pe Ioan.

În versetul 2, Irod le-a spus slujitorilor săi că Isus este Ioan Botezătorul înviat din morți. Versetele 3-12 indică motivul.

Versetul 6 La ziua de naștere a lui Irod, fiica sa, Salomeea, dansează. Aceasta este deja o greșeală a lui Irod, deoarece această petrecere era destinată exclusiv bărbaților (vezi Estera 1:9-12).

Versetul 7 A doua greșeală a lui Irod este o promisiune făcută sub jurământ, pe care ea urma să o ceară.

Versetul 8 Soția sa, Irodiada, înțelesese prea bine cuvintele lui Ioan Botezătorul. Ea nu se temea de poporul evreu și vedea acum șansa de a-l ucide pe Ioan Botezătorul. Ea și soțul ei nu aveau niciun scrupul.

Versetul 9 Regele, deși nu fusese numit astfel de către Roma, era considerat rege de către poporul iudeu și i se cere acum ceva ce își dorea în inima sa, dar de care se temea din cauza poporului. Cu toate acestea, acum nu mai are de ales; a depus jurământul în prezența înalților demnitari, indiferent ce ar fi cerut fata (probabil în vârstă de 18 ani).

Versetele 10-11: Ioan a fost decapitat. Capul a fost arătat oaspeților de la petrecerea de ziua de naștere a lui Irod, iar apoi fata l-a arătat mamei sale. Ce oroare, petrecerea de ziua de naștere nu mai era un eveniment fericit pentru oaspeții de seamă. Biblia nu menționează care a fost reacția oaspeților de seamă. Poate că au fost dezgustați și au fugit.

Versetul 12: Biblia nu menționează cum au aflat ucenicii lui Ioan Botezătorul de moartea lui și cum au intrat în posesia trupului său. Știm însă că ucenicii lui Ioan aveau libertatea să-l viziteze în închisoare. Ei l-au îngropat și i-au spus acest lucru lui Isus.

Versetele 13-14: Isus, în firea Sa umană, este șocat de uciderea crudă a lui Ioan Botezătorul. El dorește să fie singur, se retrage din mulțime și pleacă împreună cu ucenicii Săi cu barca către un orășel izolat, Betsaida (Luca 9:10). Probabil că Isus avea nevoie de timp să se odihnească pentru a jeli uciderea lui Ioan.
Cu toate acestea, mulțimile au auzit vestea și au mers pe jos prin terenul accidentat, ajungând la Betsaida înaintea lui Isus. Isus a coborât din barcă și a văzut aceste mulțimi numeroase. Isus a fost cuprins de milă și a continuat să-i vindece pe bolnavi. Și-a pus deoparte propria suferință și a continuat să răspundă nevoilor acestor oameni. Cum stă lucrurile cu credinciosul și cu biserica? Când cineva se află în durere și în nevoie, punem noi asta deoparte? Și vom răspunde nevoii acelui om. Ne atrage acest lucru?

Versetul 15 Ucenicii sunt conștienți că nu pot hrăni aceste mulțimi numeroase (cinci mii de bărbați, versetul 21) din punct de vedere financiar (două sute de dinari nu sunt suficienți, Ioan 6:7); nu au această posibilitate. Probabil că trecuse deja timpul pentru a cumpăra mâncare din sate. Acest loc izolat era îndepărtat, iar aceste mulțimi numeroase trebuiau, prin urmare, trimise în diversele sate pentru a-și procura hrană. Un singur sat nu ar fi putut, probabil, să asigure hrană pentru cinci mii de bărbați, împreună cu femeile și copiii.

Versetul 16 Acum, Isus a pus la încercare credința ucenicilor Săi. El le poruncește: VOI să le dați să mănânce. Porunca este: voi, ucenicii Mei, voi, băieți, dați-le să mănânce. Sarcina fiecărui credincios este să ofere hrana Evangheliei, adevăratul și realul pâine vie care dă viață veșnică.

Versetul 17 Ioan 6:9 Se află că există un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Când vorbim de pâini de orz, trebuie să ne imaginăm niște clătite. Insuficient pentru a hrăni toți oamenii.

În versetele 18-19, Isus a poruncit: „Aduceți-Mi aceste cinci pâini de orz și cei doi pești.” Și a pus oamenii să se așeze pe iarbă în grupuri de cincizeci și de o sută (Marcu 6:39-40).
Conform obiceiurilor evreiești, Isus a mulțumit și a binecuvântat. Dar a adăugat: El Și-a ridicat privirea spre cer (cerul unde locuiește Tatăl Său). Un cap de familie evreu mulțumea înainte și după masă cu cuvintele „Lăudat fii Tu, YAHWEH, Dumnezeul nostru, Împăratul lumii”, după care pâinea era frântă în bucăți.
Isus este Cel care frânge și înmulțește pâinea și peștii (sursa, lucrarea desăvârșită pe cruce). Ucenicii sunt cei care împart, iar credincioșii sunt cei care împart Evanghelia și o vestesc tuturor oamenilor din lume (mulțimile).

Versetul 20 Nu este o masă sărăcăcioasă; TOȚI primesc SUFICIENT pentru nevoile lor. Lucrarea desăvârșită a lui Isus Hristos pe cruce este suficientă și dă viață veșnică; este de ajuns pentru totdeauna; ea dă belșug. Ucenicii, conform obiceiului iudaic, au strâns surplusul, întrucât era interzis să arunci mâncarea, iar acesta a ajuns la douăsprezece coșuri pline de surplus.

Versetul 21 Conform obiceiului iudaic, doar bărbații erau numărați. Deoarece oamenii stăteau grupați câte cincizeci și câte o sută, numărarea era ușoară. Dar pâinea și peștele nu erau doar pentru bărbați, ci ȘI pentru femei și copii. Evanghelia nu este destinată doar bărbaților; femeile și copiii sunt, de asemenea, incluși pentru a asculta Evanghelia și a participa la Împărăția lui Dumnezeu.

Versetul 22: Isus a arătat, hrănind mulțimile întregi, că El este adevăratul Profet, Mesia. Moise „a dat” mana poporului, Exodul 16:11-16. Ilie și văduva au primit mâncare și băutură (1 Regi 17:2-1). 6. Elisei le dă de mâncare celor o sută de oameni, 2 Regi 4:42-44. Cu toate acestea, timpul domniei Sale, ca Mesia, nu a sosit încă; de aceea, Isus trimite mulțimile acasă înainte ca acestea să-L facă rege cu forța (Ioan 6:15).

În versetul 23, Isus a hrănit mulțimile; acum este momentul Său să proceseze uciderea lui Ioan și să rămână singur. Isus avea nevoie de legătura Sa cu Tatăl Său prin rugăciune. La fel și credinciosul: puterea lui Isus, rugându-se în tăcere și singurătate. O conversație personală cu Isus, sursa de putere pentru fiecare credincios care Îl caută.

Versetul 24 Vântul bătea din direcția opusă, astfel încât ucenicii nu înaintau deloc. Ucenicii se îndreptau pe mare spre Capernaum și se aflau la o distanță de aproximativ 25-30 de stadii (aproximativ 3 mile).

Versetul 25 În a patra strajă, care se întinde între orele 3 și 6 din noapte, Isus și-a încheiat rugăciunea. Fără îndoială, Se ruga pentru ucenici, știind că aceștia se află în nevoie și sunt în mijlocul furtunii. El vine să-i ajute fizic pe ucenici. El este Domnul și Stăpânul asupra elementelor naturii, asupra mării și asupra furtunii. El a mers pe mare, ceea ce dovedește natura divină a lui Isus; El este Fiul lui Dumnezeu.

Versetul 26 Este posibil ca ucenicii să-L fi recunoscut pe Isus, dar un om nu poate merge pe mare, cu atât mai puțin pe valurile învolburate. După hrănirea miraculoasă, ei încă nu ajunseseră să înțeleagă că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Copleșiți de nedumerire, ei strigă: „Este o fantomă!” Frica îi cuprinsese pe măsură ce furtuna se dezlănțuia, iar acum vedeau o fantomă, un demon care voia să le facă rău.

Versetul 27 Imediat, Isus i-a mângâiat cu cuvintele: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți.”

Versetul 28 Petru, la fel ca și ceilalți, se teme, dar întreabă: „Dacă este porunca Ta și dacă ești Tu, atunci lasă-mă să merg pe apă.” Lecția pentru credincios: În primul rând, asigură-te că Isus este Cel care îți vorbește. În al doilea rând, așteaptă până când Isus îți dă instrucțiuni sau porunci. Nu te avânta pe propria ta putere, ci așteaptă porunca lui Isus.

Versetele 29-30 Petru așteaptă până când Isus spune: „Vino!” Cu credință, Petru coboară din barcă pe valurile învolburate ale mării. Probabil cu privirea îndreptată spre Isus. Dar apoi Petru aude zgomotul furtunii și al valurilor înfuriate și vede imposibilitatea de a merge pe mare. Își pierde privirea asupra lui Isus, iar frica îl cuprinde și, în consecință, se teme și se scufundă. Și strigă către Isus: „Doamne, salvează-mă!”
Credinciosul poate merge la porunca lui Isus, și totul merge bine atâta timp cât credinciosul continuă să se bazeze pe Isus și să nu se uite la condițiile și atacurile lui Satan și ale demonilor (furtuna înfuriată; „Adversarul vostru, diavolul, umblă ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită”, 1 Petru 5:8).

Versetul 31, „Om cu puțină credință”, nu înseamnă „cu credință mică”, ci mai degrabă „în momentul în care vine vorba de inimă, incapabil să se bazeze complet pe Isus”. Îndoiala îi clatină credința lui Petru și îl face un „om cu puțină credință”. Este omul responsabil pentru acest tip de îndoială? Dr. Nielsen consideră că nu este așa. Potrivit lui, este vinovat cel care se îndoiește de puterea lui Isus, lucru pe care, în cazul lui Petru, în opinia sa, acesta nu l-a făcut.
Isus îl întreabă pe Petru care este cauza îndoielii sale. Motivul este prezentat în versetul 30: a văzut vântul. Pe scurt: a văzut condițiile dificile.

Versetul 32: Isus și-a întins mâna, iar Petru a fost salvat, și împreună s-au urcat la bordul corabiei. În același timp, vântul și furtuna încetează. Isus are putere asupra elementelor naturii; Isus are putere asupra lui Satan și a demonilor.

Versetul 33 Toți cei din barcă ajung la înțelegerea faptului că Isus trebuie să fie Fiul lui Dumnezeu.

Versetul 34 Furtuna s-a potolit, iar barca cu ucenicii navighează în condiții de calm și își continuă drumul spre Ghenizaret.

Versetele 35-36 Oamenii de pe țărm trebuie să fi observat liniștea bruscă a furtunii și a mării. Isus este recunoscut când coboară din barcă. Fără îndoială, ucenicii au povestit ce s-a întâmplat, iar oamenii au recunoscut puterea lui Isus. Drept urmare, unul dintre ei aduce pe bolnavi și cere cu credință ca aceștia să poată atinge măcar poala hainei Lui, pentru a fi vindecați prin credință.

Înapoi la începutul paginii

Matei 15 — Isus, fariseii și cărturarii

Versetul 1: Fariseii și cărturarii din Ierusalim. De ce? Nu știm; este posibil ca scopul să fi fost acela de a-i susține pe fariseii și cărturarii locali. Sau poate au venit pentru a lua cunoștință de învățăturile lui Isus?

Versetul 2: Tradiția strămoșilor dobândise un rol major în viața evreilor. Era considerată o obligație la fel de importantă ca Tora, legile lui Dumnezeu. Ba chiar, tradiția strămoșilor era considerată mai importantă decât poruncile lui Dumnezeu.
Este adevărat că Dumnezeu cere sfințenie. Unele exemple sunt spălările preotului înainte de a îndeplini anumite slujbe (Ex. 30:17-21, Lev. 15:5-27). Dar poruncile lui Dumnezeu privind spălarea nu se aplică tuturor și nu înainte de fiecare masă. Aceasta a fost o interpretare pură a strămoșilor. În timpul exilului babilonian, poporul evreu a conștientizat necesitatea de a respecta poruncile lui Dumnezeu. Preoții Ezra și Neemia au învățat poporul din Israel după întoarcerea lor. Atunci a început explicația strămoșilor, care, prin tradiția orală (transmisă de elevul către învățător/erudit), a fost continuată de farisei și cărturari până când, în anul 200 d.Hr., aceste explicații ale strămoșilor au fost consemnate în scris în Mișna de către rabinul Iehuda. Explicațiile din Mișna au fost organizate în șase porunci: semințe, sărbători, femei, vătămări (sau răni), lucruri sfinte și spălare. Fiecare poruncă avea capitole și paragrafe. În cadrul capitolului „Curățenie” se afla o poruncă privind spălarea mâinilor. Se turna de două ori, de fiecare dată aproximativ 0,14 litri de apă curată și pură, care nu fusese folosită în altă parte. Trebuia folosit un vas sau un ulcior; era interzisă folosirea palmei goale. Prima dată, apa îndepărtează necurăția de pe mână și devine ea însăși necurată. A doua oară, curăță mâna. Degetele trebuiau ținute ridicate, astfel încât mâna până la încheietură să fie curățată.

Versetul 3 Fariseii și cărturarii se refereau la spălarea rituală a mâinilor, nu la spălarea obișnuită a mâinilor înainte de masă. Nu știm dacă ucenicii aveau mâinile murdare. Acuzația nu se referă la nerespectarea ritualului, ci la tradiția omenească. În acea vreme, oamenii nu cunoșteau încă bacteriile care pot provoca infecții.
Isus răspunde cu o contraîntrebare. Prin aceasta, devine clar că fariseii și cărturarii puneau tradiția lor orală mai presus de Tora scrisă.

Versetul 4 În exemplul dat, Isus face referire la a cincea poruncă dintre cele zece porunci (Ex. 20:12): „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”, și la (Ex. 21:17): „Cel ce blestemă pe tatăl său sau pe mama sa, va fi pedepsit cu moartea.”
A-i cinsti pe tatăl și pe mama înseamnă mai mult decât ascultare. Este atitudinea interioară a copilului față de părinți. Și exclude orice ascultare egoistă sau ascultare sub constrângere. Iubirea înseamnă cinste, respect și venerație față de tată și mamă.

Versetele 5-6 În zilele lui Isus, nu exista asigurare socială. Mame și tați în vârstă depindeau de copiii lor pentru întreținere și îngrijire în caz de boală. Tradiția strămoșilor permitea însă ca un copil să-și declare averea ca jertfă și, astfel, să fie scutit de îngrijirea părinților săi. Prin aceasta, poruncile lui Dumnezeu erau anulate, iar tradiția celui mai mare era pusă deasupra legilor lui Dumnezeu. Iar porunca lui Dumnezeu de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți era lăsată fără efect.

Versetele 7-9: Isus îi numește pe farisei și pe cărturari ipocriți, deoarece practicile lor contravineau poruncilor lui Dumnezeu. Era vorba doar de aparență exterioară și de pioșenie; cu toate acestea, inimile lor erau departe de Dumnezeu. Esența criticii lui Isus constă în a face ceea ce permite tradiția strămoșilor și, astfel, a face o excepție de la poruncile lui Dumnezeu. Isus face referire la Isaia 29:13. Pentru că acești oameni (aici fariseii și cărturarii) se apropie cu gura și Mă cinstesc cu buzele, în timp ce inimile lor sunt departe de Mine, iar frica lor față de Mine este o poruncă a oamenilor învățată pe de rost. Cuvintele de fațadă sunt fără valoare și periculoase. Ele dau impresia de evlavie, dar inima poate fi departe de Dumnezeu.
Cât de des oamenii nu sunt înșelați de evlavia exterioară a creștinilor: strigând „Aleluia”, vorbind în limbi, exorcizând demonii, slujbe de închinare lungi și zgomotoase (cu mulți decibeli, atât de puternice încât chiar și vecinii se plâng, iar membrii bisericii devin surzi) pentru a-L lăuda și a-L venera pe Dumnezeu. Gândiți-vă, de asemenea, la înșelăciunea „gospelului rock”. Sub pretextul faptului că tinerilor le place muzica rock, acesta este un mijloc de a atrage tinerii și de a le vesti Evanghelia. Cu toate acestea, dacă ascultăm cu atenție muzica tare (și uneori, prin urmare, inaudibilă) și textul cântecelor, atunci auzim sursa. Muzicienii de „gospel rock” care consumă droguri, practică sexul liber etc., oferă indicii suficiente cu privire la sursa greșită. Asta are puțin de-a face cu Evanghelia.

Versetele 10-11: Isus cheamă mulțimea. Probabil că oamenii stăteau la distanță din respect pentru fariseii și cărturarii care se aflau aproape de Isus. Isus continuă cu contrastul dintre curat și necurat, așa cum îl înțeleg fariseii și cărturarii. Nu necurăția lumii îl face pe om necurat; dimpotrivă, ceea ce vine din inimă – intențiile greșite și ceea ce se rostește cu gura (blesteme, minciuni și cuvinte care rănesc) – pe scurt, ceea ce vine din inimă. Curăția și necurăția nu sunt concepte exterioare, ci atitudinea interioară a omului față de Dumnezeu și față de aproapele său. Iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.

Versetul 12 Ucenicii sunt șocați. Isus îi arată deschis pe farisei și cărturari în prezența poporului aflat în apropiere. Isus arată deschis interpretarea greșită a strămoșilor și, astfel, le subminează autoritatea. Nu este de mirare că acești cărturari se simt ofensați de învățăturile lui Isus.

Versetul 13 Poporul iudeu era privit ca o plantă (Isaia 5:1, via; Ieremia 45:4). Orice ar fi sădit Domnul. Ei se considerau un popor al lui Dumnezeu pentru totdeauna, indiferent de modul lor de viață.

Versetul 14 Isus îi compară pe farisei și cărturari cu orbii. Ei sunt orbi față de interpretările și învățăturile lui Isus. Dacă doi orbi se conduc unul pe altul, nu văd fântâna din fața lor și amândoi cad în ea. Oamenii resping învățăturile lui Isus și sunt călăuziți de învățătorii evrei și de explicațiile lor; ei sunt orbi și nu moștenesc Împărăția lui Dumnezeu.
În mod similar, în prezent, cei care sunt călăuziți de lideri bisericești cu interpretări liberale și declară că anumite părți ale Bibliei nu sunt valabile pentru vremurile noastre, sau spun: „Dar acesta nu este sensul din Biblie”, lideri care oferă interpretări biblice false, ale căror inimi nu sunt centrate pe Dumnezeu, vor cădea în groapă, în iazul de foc.

Versetele 15-16 Și ucenicii trăiesc în neînțelegere. Petru, în calitate de purtător de cuvânt al ucenicilor, cere explicații. Isus este uimit de lipsa de înțelegere a ucenicilor Săi. Faptul că fariseii și cărturarii sunt orbiți de propria lor învățătură nu este surprinzător, dar ucenicii erau deja de mult timp alături de Isus și cunoșteau explicațiile și învățăturile Lui; ar fi trebuit să știe mai bine.

Versetul 17 Tot ce intră în gură ajunge în abdomen (sistemul digestiv). Acolo este digerat și neutralizat. Iar hrana digerată este eliminată prin anus (așa că trece mai departe).

Versetele 18-19 Ceea ce se rostește prin gură (care trăiește adânc în inimă) – aceea este ceea ce trăiește în om. Pot fi cuvinte de iubire (față de aproapele) și compasiune, milă, laudă și închinare adevărată aduse lui Dumnezeu, mijlocire etc. Dar și cuvinte necurate și pline de mânie — urmează un rezumat al poruncilor a șasea, a șaptea și a opta: minciuni și calomnie.

Versetul 20 Faptul de a nu mânca cu mâinile nespălate, spălarea rituală sau spălarea obișnuită, care îl face pe om necurat. Multe bacterii sunt neutralizate prin digestie. Acestea nu sunt necurate. Totuși, ceea ce provine din inima mâniată se manifestă prin gură (și, de asemenea, prin fapte), ceea ce îl face pe om necurat.

Versetele 21-22 Isus părăsește zona iudaică și se retrage în zona canaanită. Aici se observă un contrast izbitor: iudeii care nu cred, în contrast cu femeia canaanită păgână care crede. Credința ei este evidentă din cuvintele „Doamne” și „Fiul lui David”; ea recunoaște și crede că Isus este Mesia cel promis.
Ea este disperată deoarece fiica ei este posedată de demoni și apelează la mila lui Isus. Ea știe că Isus poate vindeca și este hotărâtă să obțină acest lucru de la Isus; ea nu renunță.

Versetul 23 Isus se preface că nu o aude și îi pune la încercare hotărârea. Ucenicii văd o femeie neevreică și sunt deranjați de hotărârea și strigătele ei. Drept urmare, ei, ucenicii lui Isus, doresc ca El să o alunge. Vă rog să fiți atenți; aici se pare că ucenicii îl recunosc pe Isus ca Domn și Stăpân, deoarece îi cer lui Isus să o alunge; ucenicii nu o alungă ei înșiși. Poate că femeia nu i-a ascultat pe ucenici, iar aceștia au fost nevoiți să-i ceară acest lucru lui Isus. Ucenicii nu arată nicio compasiune față de această femeie și de fiica ei. Cum se comportă credinciosul când este chemat?

Versetul 24 Isus nu acordă nicio atenție cererii nemiloase a ucenicilor de a o alunga pe femeie. El se adresează femeii și mamei. Într-adevăr, Isus venise pe pământ pentru poporul evreu rătăcit, Casa lui Israel; aceasta era prima Sa misiune. Abia mai târziu, după moartea Sa, Evanghelia urma să ajungă la neamuri.

Versetul 25 Femeia cade în genunchi din respect pentru Isus (cum este atitudinea noastră în rugăciune?) și cere: „Doamne, ajută-mă!” NU „ajută-mi fiica”, ci „ajută-mă”. Mama se identifică complet cu fiica sa bolnavă.

Versetul 26 Isus răspunde că El este trimis la Casa lui Israel (pâinea copiilor) și nu a venit la neamuri (câinii). Câinii în sensul de animale de companie și nu în sensul câinilor de stradă care sfâșie. Isus nu vindecă imediat, ci o lasă pe femeie să aștepte, punându-i la încercare credința și hotărârea. Vedem acest lucru încă de la Avraam și Sara, care au trebuit să aștepte mulți ani pentru fiul promis. Zaharia și soția sa s-au rugat ani de zile și abia la bătrânețe l-au primit pe fiul lor, Ioan Botezătorul. Lazăr, care a trebuit mai întâi să moară din cauza bolii sale pentru a fi înviat din morți. Totul se întâmplă așa cum vrea Dumnezeu și numai la timpul Lui. Gândiți-vă, de asemenea, la sclavia israeliților și la șederea lor de 430 de ani în Egipt, iar exodul lor a avut loc abia după cele zece plăgi.

Versetul 27 Animalul de companie mânca firimiturile de pe masă și nu avea drepturi egale cu cele ale copiilor casei.
Femeia rămâne smerită, în ciuda faptului că a fost comparată cu un animal de companie. Ea acceptă comparația. Cu toate acestea, ea nu renunță la cererea sa. La urma urmei, și animalele de casă mănâncă ceea ce cade de pe masă. Așadar, ele au parte de mâncare. De aceea, aș putea avea și eu parte de harul destinat poporului evreu. Pe baza acestor argumente, Doamne Isuse, ajută-mă. Ea îi prezintă lui Isus argumente pe baza cărora El ar putea să o ajute.
În rugăciune, credinciosul doar cere, sau prezintă și motivele pe baza cărora Isus trebuie să-l ajute, texte biblice și argumente clare?

Versetul 28 Rezultatul credinței stăruitoare este răsplătit de Isus. Femeia păgână dă dovadă de o credință hotărâtă, spre deosebire de necredința din Israel. Isus îi laudă credința și îi îndeplinește cererea; fiica ei este vindecată imediat. Ce lecție pentru ucenici, care și-au arătat necredința destul de des; gândiți-vă la furtuna de pe lac după hrănirea miraculoasă.

Pentru versetele 29-39, vedeți comentariul la Matei 14:13-21.
La prima hrănire miraculoasă, au rămas douăsprezece coșuri pline de bucăți. Aceste douăsprezece ar putea fi o aluzie la cele douăsprezece triburi ale lui Israel. După femeia păgână (necurată: păgână și femeie) urmează a doua înmulțire miraculoasă a pâinilor, cu resturi de bucăți care au ținut șapte luni. Șapte, numărul plenitudinii: Evanghelia nu este doar pentru poporul lui Israel (cei curați), ci este suficientă și pentru neamuri (necurate). Nu trebuie să existe foame nici pentru israeliți, nici pentru neamuri. Viața veșnică este disponibilă pentru oricine dorește să creadă.

Înapoi la începutul paginii

Matei 16 — Învățăturile lui Isus

Versetul 1 Fariseii și saducheii erau două grupări evreiești care se opuneau reciproc din cauza interpretărilor diferite ale Torei. Însă acum s-au unit pentru a-l înfrânge pe dușmanul lor comun, Isus, în fața poporului, cerându-i un semn din cer. Vindecările și hrănirea miraculoasă despre care scriau erau la fel de pământești ca cele ale lui Beelzebub (ale diavolului). Ei cereau un semn asemenea celui al lui Moise, care „a făcut să plouă mană din cer” (Exod 16:4); ca Iosua, care s-a rugat ca soarele și luna să se oprească (Iosua 10:12-14); ca în 1 Samuel 7:10, unde tunetul a luptat împotriva filistenilor la cererea lui Samuel; și ca în 1 Regi 18:30-40, unde focul a coborât din cer. Ei nu erau prezenți când Isus a potolit furtuna (Mt 14:32)? Și au sosit abia mai târziu din Ierusalim (Matei 15:1).

Versetele 2-3 Cât de orbi erau acești cărturari? Semnele culorii cerului puteau explica dacă vremea va fi bună sau rea. Dar semnele hrănirii miraculoase și vindecările de tot felul de boli, ei le-au atribuit diavolului. Cu insistență, L-au respins pe Isus ca Fiu al lui David, Mesia. Cum stau lucrurile în prezent cu oamenii? Primele semne ale venirii lui Hristos sunt evidente; Răpirea în văzduh este foarte, foarte aproape. Totuși, credincioșii Îi întorc spatele lui Isus, căzând din credință și întorcându-se la viețile lor (de lux) din lume. Ei sunt fecioarele nechibzuite din Mt. 25:1-13 și cei care vor fi lăsați în urmă pe pământ (Mt. 24:40-42) și vor trece prin Marea Tribulație.

Versetul 4 Acești învățați nu vor primi niciun alt semn asemănător celui al lui Iona, care a petrecut trei zile și trei nopți în burta peștelui uriaș înainte ca acesta să-i redea viața și să-l scoată afară. Cât de bine și-au amintit învățații acest lucru și au folosit acest argument din Matei 27:63-64 în cererea lor adresată lui Pilat de a pune o gardă la mormântul lui Isus? Ei au primit acest semn; Isus a înviat din mormânt după trei zile. Cu toate acestea, ei au refuzat să creadă și au persistat cu încăpățânare în necredința lor. La fel ca acum, semnele din Matei 24:4-27 sunt prezente și clar vizibile și observabile prin intermediul televiziunii și al internetului. Este destul de clar că prima venire a lui Hristos este iminentă. Mulți încă refuză să creadă. Puțini predicatori vorbesc despre venirea lui Hristos. Dar postul de televiziune RecordTV din Brazilia arată clar, de câteva luni, în cadrul seriei „Apocalipsa” (Apocalipsa), lucrurile care se vor întâmpla conform cărții biblice Apocalipsa și venirea lui Hristos. Omul dorește să știe și este capabil să dobândească cunoștințe despre ceea ce se va întâmpla. Niciun om nu are o scuză pentru a nu-L accepta pe Isus ca Mântuitor sau pentru a rămâne în necunoștință.

Versetul 5: Isus și ucenicii părăsesc locul în care se aflau și se îndreaptă spre cealaltă parte a lacului. Ucenicii uită să ia pâine cu ei.

Versetul 6: Aluatul fariseilor și al saducheilor este doctrina acestor cărturari. Aluatul despre care am învățat în Matei 13:33, acea cantitate mică de drojdie, care dospește întreaga masă (pâinea). Prin explicația lor falsă a Torei, ei au otrăvit întregul popor evreu.

Versetul 7 Cât de lumească este gândirea ucenicilor? Ei se gândesc la pâine, nu la învățătura fariseilor și a saducheilor.

În versetele 8-10, Isus le arată lipsa lor de credință. Dacă Isus s-ar fi referit într-adevăr la pâinea uitată, atunci de ce să-și facă griji? Oare Isus nu arătase de două ori înainte că cinci pâini erau suficiente pentru mii de oameni și chiar mai rămăsese ceva în plus? Așadar, o singură pâine, adică ceea ce aveau ei, era suficientă pentru cei doisprezece ai lor!

Versetul 11 Cât de de neînțeles este prostia voastră, încât nu înțelegeți că Mă refer la învățătura fariseilor și a saducheilor? Și nu înțelegeți că nu vorbesc despre pâinea fizică.

Versetul 12 În cele din urmă, ochii ucenicilor se deschid. Dar cum rămâne cu credincioșii? Ei citesc Biblia, fie zilnic, fie nu, dar ochii lor rămân închiși și rămân orbi. Ei nu înțeleg învățătura și educația biblică. Dumnezeu este iubire și, astfel, ei explică că nu poate exista un Lac de Foc. Cu toate acestea, ei uită că Dumnezeu NU tolerează păcatul și pedepsește (orice și fiecare) păcat. Iubirea lui Dumnezeu este revelată de Isus, care a luat asupra Sa păcatul omului și pedeapsa pentru păcat pe cruce pentru ORICINE crede. (Ioan 3:16 Căci oricine NU CREDE, pedeapsa pentru păcat rămâne asupra lui sau a ei!

Versetul 13: Zona Cezareei lui Filip este o regiune păgână situată la granița de nord a Israelului. Este posibil ca Isus să fi dorit să fie doar cu ucenicii, deoarece poporul evreu, conform versetului 20, nu trebuia încă să știe că El este Hristosul. Cezareea lui Filip trebuie diferențiată de Cezareea menționată în Matei 16:13, un important port maritim situat la sud de Muntele Carmel. Cezareea lui Filip este situată la unul dintre izvoarele râului Iordan, pe Muntele Hermon, la 2814 metri altitudine, și, iarna, este acoperită de zăpadă. Un loc retras prin excelență pentru rugăciune și singurătate.
Isus întreabă clar: „Cine spune poporul că sunt Eu?”

Versetul 14 Răspunsul este că oamenii spun că Isus este Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia sau unul dintre profeți. Oamenii încă nu au ajuns să înțeleagă că Isus este Mesia cel promis; ei îl văd pe Isus doar ca pe un profet. Ei sunt încă orbi.

Versetul 15 Acum Isus schimbă subiectul. Întrebarea Lui: „Voi, ucenicii Mei, cine credeți că sunt Eu? Sunteți deja de mult timp cu Mine; ați ajuns să înțelegeți cine sunt Eu?”

Versetul 16: Petru, personal sau ca purtător de cuvânt al ucenicilor, răspunde: „Tu ești Hristosul (=Mesia).” Petru și ucenicii nu mai sunt orbi; ochii lor sunt deschiși și îl recunosc pe Isus ca fiind Mesia cel promis.

Versetul 17 Nimeni nu poate ajunge la credință; Duhul Sfânt este Cel care convinge de păcat, iar omul ar trebui să reacționeze la aceasta și să facă o alegere. Este Dumnezeu, Tatăl. Cine este în ceruri? Cine i-a deschis ochii lui Petru și l-a făcut să recunoască că Isus este Mesia cel promis?

Versetul 18 Acest verset îl putem împărți în trei părți:
Îți spun că tu ești Petru.
Pe această petra (stâncă) îmi voi zidi Biserica.
Porțile iadului nu o vor birui.
Îți spun: tu ești Petru. Petru, cu toată mândria, impulsivitatea și slăbiciunile sale. Petru este reprezentarea cuvântului grecesc petros (piatră). O stâncă este tare și de neclintit; casa zidită pe stâncă (Mt 7:24-27) are temelia în Isus Hristos (1 Cor. 3:11-15).
Pe această petra (stâncă) Îmi voi zidi Biserica. Petru este cel care mărturisește că Isus este Mesia (Hristos). Omul (persoana) este cel care mărturisește că Isus este Mântuitorul de păcat. Prin mărturisirea lui Petru, în calitate de purtător de cuvânt, cei 12 apostoli mărturisesc că Isus este Mesia. Pe acești 12 apostoli este zidită Biserica lui Hristos (toți oamenii care mărturisesc că Isus este Hristosul). Iuda, ucenicul care L-a trădat pe Isus, va fi înlocuit de apostolul Pavel. Putem spune că Petru propovăduia Evanghelia iudeilor, în timp ce Pavel se ocupa în principal de neamuri. Atât Petru, cât și Pavel au întemeiat Biserica din Roma și, conform tradiției, atât Petru, cât și Pavel sunt îngropați în Roma.
Pretenția Bisericii Romano-Catolice că numai ea are dreptul să fie numită Biserica lui Hristos pentru că îl are pe Petru ca „Petra” nu poate fi justificată de acest text biblic. Biserica (Ecclesia) nu este o biserică anume, ci noul popor al lui Dumnezeu care, după moartea și învierea lui Isus Hristos, este format și adunat în Biserica lui Isus Hristos (atât păgâni, cât și iudei, și nu doar catolici). Originile sale se întind până la Avraam, părintele credinței. În cea mai veche Biserică, nu există primatul lui Petru; alături de el se află fratele său geamăn spiritual, Pavel.
Puterile morții nu o vor birui. La porțile de intrare în Hades, care, conform concepțiilor vremii, se afla în interiorul pământului. Acest Sheol, Hades, era locul în care oamenii rămâneau după moarte până la învierea morților.
Înțelegerea mea este că, într-adevăr, Hades, dar în sensul de iad, se află în interiorul pământului, unde se află necredincioșii și rămân până la Judecata de Apoi (Apocalipsa 20:11-15).
Nu vor birui asupra ei; adică, pentru cei care cred în Isus Hristos, Hades, sau iadul, nu mai are nicio putere. Credinciosul în Isus Hristos se duce după moartea sa în paradis și nu în Hades, adică în iad. Chiar la prima venire a lui Hristos (1 Tesaloniceni 4:13-18), atât cei morți care se află în paradis, cât și credincioșii care vor fi încă în viață pe pământ se vor duce împreună cu Hristos în Ceruri.

Versetul 19: „Vă voi da cheile Împărăției cerurilor.” După învierea și înălțarea lui Isus Hristos, Isus transferă misiunea de vestire a Evangheliei celor 12 apostoli (cei 11 apostoli și Pavel în locul lui Iuda, trădătorul). Puterea lui Isus (cheile), vindecările Sale și învierea din morți sunt transferate celor 12. Ei primesc puterea de a conduce, de a predica Evanghelia și de a exclude oameni din Împărăția Cerurilor (Faptele Apostolilor 5:1-11, 1 Corinteni 5:5-13, 1 Timotei 1:20 către Satana).
Și ceea ce veți lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri. Flavius Iosif relatează că fariseii au văzut o șansă, prin regina Alexandra (78-69 î.Hr.), de a obține favoare și de a câștiga toată puterea. Ei i-au judecat și i-au dezlegat din exil pe cei pe care îi doreau, așa că au legat și au dezlegat persoanele aflate sub interdicție. „A lega” capătă sensul de „a permite”, adică „permis”. „A dezlega” înseamnă a ridica interdicția asupra a ceva interzis. Celor 12 apostoli li se dă puterea de a declara ceva ca fiind obligatoriu sau de a-l anula; această poziție dominantă este unică și NU este transferabilă! Nu se menționează nimic despre un transfer în versetele 17 și 19 (nu există putere papală). Apostolii exercită această putere care le-a fost dată în Faptele Apostolilor 15:25-29. Pavel oferă îndrumări în 1 Corinteni 7. În 1 Timotei 3 se găsesc multe reguli privind căsătoria. Cerințele se referă la cine poate fi predicator, prezbiter și diacon și cine nu poate.

Versetul 20 Isus le interzice ucenicilor să dezvăluie că „El este Hristosul (Mesia)”. De ce? Pentru că Împărăția Cerurilor (Epoca Milenară?) nu a venit încă. Domnia lui Isus Hristos nu este încă aplicabilă. Iudeii nu pot folosi violența pentru a-L face pe Isus REGE. Mai întâi, Isus trebuie să moară pe cruce pentru păcatele omului și să învingă moartea prin învierea din morți. Mai întâi, Evanghelia trebuie predicată neamurilor.

Versetul 21 Acum că ucenicii știu că Isus este Mesia cel promis, Isus trebuie să le schimbe concepțiile și așteptările cu privire la Mesia. Iudeii se așteptau ca Mesia să-i elibereze de sub ocupația romană și nu aveau nicio conștiință a păcatului lor. Isus a venit pe pământ, născut ca prunc, cu scopul de a lua asupra Sa pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatul omului. Isus a trebuit să sufere mult din partea cărturarilor evrei și să moară (sub ispite imense; la urma urmei, Adam eșuase și nu trecuse testul de a nu mânca din fructul interzis) pe cruce. Apoi a trebuit să învingă moartea și să învie a treia zi din morți. În ciuda învierii lui Lazăr din morți, ucenicii au înțeles foarte puțin din cuvintele lui Isus.
Potrivit rabinilor, învierea morților în a treia zi avea loc după sfârșitul lumii, pe baza versetului din Osea 6:2: „După două zile ne va învia; în a treia zi ne va ridica, ca să trăim înaintea Lui.” Interpretarea mea a versetului din Osea 6:2 este diferită. O zi pentru Dumnezeu este ca 1000 de ani. Poporul evreu este „respingut de Dumnezeu” timp de două zile (= 2 x 1000 = 2000 de ani); în acest timp se formează Biserica. Urmează 1 zi = 1000 de ani, Împărăția milenară a lui Hristos. Și judecata finală a tuturor oamenilor, Apocalipsa 20:11-15.

Versetele 22-23 Petru, care tocmai mărturisise că Isus este Hristosul, Îl ia deoparte pe Isus și începe să-L mustre. Petru cade pradă lui Satana. Isus înțelege atacul lui Satana și îl pedepsește pe acesta. Satana este o piedică deoarece dorește ca Isus să nu fi murit pe cruce, să nu fi îndepărtat pedeapsa păcatului și să nu fi biruit moartea.
Fără îndoială, această izbucnire a lui Petru este bine intenționată, dar este o reacție omenească. El nu poate accepta faptul că Dumnezeu Tatăl ar permite ca Fiul Său să sufere teribil. Și dorește ca Dumnezeu Tatăl să împiedice acest lucru.
Ce se întâmplă cu credinciosul care, la început, plin de Duhul Sfânt, propovăduiește și face lucruri mărețe, iar apoi cade în capcana lui Satana? Depresie, adulter, păcat grav? Fiți cu băgare de seamă; după ce a făcut lucruri bune pentru Dumnezeu, Satana vine cu atacul asupra credinciosului.

Versetele 24-26 Refuzul lui Petru de a accepta suferința (lui Isus) înseamnă refuzul de a urma calea lui Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu este cu totul diferit de gândirea slabă a omului. Petru se poticnește și este mai pregătit pentru lucrurile oamenilor decât pentru cele ale lui Dumnezeu. Cuvintele acestor versete nu sunt destinate doar lui Petru, ci tuturor creștinilor credincioși. Renunțarea la sine este o cerință pentru a-L urma pe Isus. Cine nu este dispus să-și răstignească natura pământească pe cruce și dorește să continue să trăiască în lume nu practică renunțarea la sine. Se pot câștiga multe suflete pentru Isus Hristos; totuși, dacă acest lucru este însoțit de faptul că persoana respectivă continuă să trăiască în lume, atunci sufletul său suferă prejudicii. Numai cei care își pun viața complet sub controlul Duhului Sfânt și se lepădă de natura lor păcătoasă sunt demni de Isus Hristos. Isus a rezistat lui Satan și numeroaselor ispite de a alege o cale ușoară și a rezistat tentației de a nu aștepta timpul lui Dumnezeu.
În prezent, mulți sunt uciși pentru că refuză să-și renege credința în Isus Hristos. Gândiți-vă la țările musulmane unde creștinii sunt uciși. Mai târziu, în timpul Marii Tribulații, vor avea loc torturi îngrozitoare și execuții ale celor care refuză semnul 666. Cel care acceptă semnul 666 pierde viața veșnică în Ceruri. Cel care refuză semnul 666, în ciuda torturii, și este ucis, câștigă viața, și anume viața veșnică în Ceruri.

Versetul 27 „Căci Fiul Omului va veni cu îngerii Săi” este o referire la a doua venire a lui Hristos; vezi Matei 24:29-31. Prezentul în care trăiește omul acum este extrem de important; acesta este decisiv. Ceea ce face omul aici și acum se va reflecta în momentul în care Isus va veni ca judecător și va judeca. Pentru credincios, vezi 1 Corinteni 3:11-15. Pentru necredincios, vezi Apocalipsa 20:11-15.

Versetul 28 Sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moartea înainte de a-L vedea pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa. Prin „UNII”, ne putem gândi la Petru, Iacov și Ioan (Matei 17:1), care au fost duși de Isus, după șase zile, pe muntele înalt. Acolo au apărut Moise și Ilie, iar ei L-au văzut pe Isus transfigurat, „iar fața Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui au devenit albe ca lumina” (Matei 17:2-5). Ei au văzut demnitatea regală a lui Isus înainte de a muri.

Înapoi la începutul paginii

Matei 17 — Semnificația lui Mesia

Versetul 1 La șase zile după mărturisirea lui Petru că Isus este Hristosul (Mesia), Isus s-a urcat pe un munte înalt împreună cu trei dintre cei doisprezece ucenici. Care munte nu este menționat? Ar fi putut fi muntele Tamor sau Hermon. De ce doar trei dintre cei doisprezece? Nici acest lucru nu îl știm. Dar Matei 16:28 spune că unii dintre voi, cei care sunteți aici, Îl veți vedea pe Fiul Omului în măreția Sa regală.

Versetul 2 Trupul lui Isus se transformă în slava Sa regală. Se schimbă și înfățișarea lui Isus, așa cum s-a schimbat după învierea Sa din morți (Marcu 16:12). Credincioșii vor primi, de asemenea, un trup nou la prima venire a lui Hristos (1 Cor. 15:50-53).
Fața Lui este ca soarele (Apocalipsa 1:14: capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, iar ochii Lui ca o flacără de foc), iar veșmintele Lui sunt albe ca lumina. Isus este lumina (Ioan 8:12). Una dintre funcțiile principale ale luminii este aceea de a alunga întunericul. Acesta este și sensul faptului că Isus este lumina lumii. El este lumina lumii care risipește întunericul. El este mai mare și mai puternic decât lumina Soarelui. Isaia a profețit despre marea lumină. Isus împlinește profeția aceasta, îndepărtând întunericul total. Întunericul reprezintă răul, demonii și pe Satana. Lumina și întunericul sunt incompatibile: lumina și întunericul nu pot fi prezente niciodată în același timp; este fie lumină, fie întuneric. Isus a venit să distrugă păcatul și pe Satana.
Soarele este sursa unei energii uriașe, cu o temperatură foarte ridicată, care arde totul. La fel este și Isus, care distruge toate păcatele și, la sfârșitul timpurilor, îi va distruge complet pe toți cei care au refuzat să creadă în El.
Albul este culoarea purității, a lipsei de păcat, a învierii și a vieții noi.

Versetul 3: Moise și Ilie sunt menționați în Maleahi 4:4-5 la zorii Zilei Domnului. Apocalipsa 11:1-12 vorbește despre cei doi martori, probabil Moise și Ilie, care vor mărturisi timp de 1260 de zile la sfârșitul Marii Tribulații. Moise este cel care a provocat cele zece plăgi în Egipt. Ilie este cel care a săvârșit minuni supranaturale (din cer). Niciunul dintre cei doi nu a cunoscut moartea. Moise nu a fost găsit, iar Ilie s-a înălțat la cer. Ambii vor avea parte de moarte și înviere la sfârșitul Marii Tribulații.

Versetul 4 Petru, ca de obicei, plin de zel și cu intenții bune, răspunde: „Este bine că suntem aici.” Să ridicăm trei corturi. I se potrivește mai bine decât agonia pe care Isus o prezisese mai devreme.

Versetul 5 Un nor i-a acoperit. Din punct de vedere gramatical, nu este clar dacă acest lucru se referă doar la Moise și Ilie sau la toți cei șase. Un nor semnifică prezența lui Dumnezeu; gândiți-vă la norul de deasupra Cortului Întâlnirii. Se repetă cuvintele din Matei 3:17 (botezul lui Isus): „Acesta este Fiul Meu”, cu adăugarea: „ascultați-L”. Dumnezeu Tatăl a confirmat aici că trebuie să ascultăm învățăturile Fiului Său Isus și ceea ce spune El cu privire la agonia și învierea Sa.

Versetul 6 Cei trei ucenici se aruncă la pământ. Ceea ce fac ei este ceea ce făceau oamenii din Vechiul Testament când auzeau vocea lui Dumnezeu. Gândiți-vă la israeliți după ieșirea din Egipt, la Muntele Sinai; frica i-a cuprins.

Versetul 7 Isus îi atinge pe ucenici și le alungă frica. Ei s-au aruncat la pământ, nu din respect, ci din frică. Isus le dă încredere și le alungă neliniștea.

Versetul 8: Totul revine la normal, transformarea luând sfârșit; ei Îl văd din nou pe Isus în înfățișarea Sa pământească.

Versetul 9 „Le-a poruncit” (eneteilato) este un verb care înseamnă o sarcină precisă, o poruncă clară. Este destul de clar că acest eveniment nu trebuia spus celorlalți ucenici, mai ales suferința și pedeapsa păcatului. Abia după învierea lui Isus se putea face public acest lucru.

Versetul 10 Din reacția lor reiese clar că acești trei ucenici încă nu înțeleg lucrarea Mesiei. Așteptarea lor este ca Mesia să vină și să domnească ca Împărat. Încă nu au nicio noțiune despre un Mesia care eliberează de pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatul omului.

Versetul 11 Conform credinței iudaice, Ilie apare mai întâi înainte de venirea Mesiei. Ilie restabilește unitatea dintre evrei (două triburi) și israeliți (zece triburi).

Versetul 12 Ilie venise deja sub forma lui Ioan Botezătorul, care merge înaintea lui Isus. Ilie vine în Apocalipsa 11:3 la sfârșitul Marii Tribulații. Apoi Isus vine să pună capăt definitiv războaielor din Israel (Apocalipsa 1:7, străpuns în Ioan 19:34-37, Zaharia 12:8-11) împreună cu îngerii Săi (Apocalipsa 19:11-21). Această bătălie va avea loc la Armaghedon (Apocalipsa 16:16). Și ea va pune capăt, de asemenea, Marii Tribulații.
Ioan Botezătorul a fost ucis de Irod. Ioan Botezătorul a fost respins de conducătorii spirituali evrei. În mod similar, Isus va fi respins și ucis de conducătorii spirituali evrei.

Versetul 13 În cele din urmă, ucenicii au înțeles că Ioan Botezătorul este Ilie cel promis, care îl precede pe Mesia.

Versetele 14-16 Coborând de pe muntele înalt, un tată al cărui fiu suferă de epilepsie îl așteaptă pe Isus. Sau ar trebui să ne gândim la o posedare demonică (versetul 18), deoarece acest fiu cădea adesea în apă și în foc? Tatăl său este la capătul puterilor, deoarece ucenicii lui Isus nu sunt în stare să-l elibereze și să-l vindece. La urma urmei, Isus le dăduse această putere în Matei 10:1.

Versetul 17 Isus a răspuns indignat: „O, neam fără credință și pervers! Cât timp voi mai avea răbdare cu voi? Cât timp voi mai îndura?” Isus nu se referă doar la acești nouă ucenici rămași, ci la poporul iudeu. Un neam necredincios care nu dorește să-L recunoască pe Isus ca Mesia (ci doar ca profet). Și o generație perversă din cauza numeroaselor păcate, boli și posedări demonice din rândul poporului evreu. Cu toate acestea, Isus își arată compasiunea și poruncește să i se aducă băiatul.

Versetul 18 Aici devine clar că nu este vorba de epilepsie, ci de posedare demonică. Isus alungă duhul rău (demonul). În zilele noastre, trebuie să discernem ce este o boală reală și ce este cauzat de demoni. Astfel, observând faptele și prin rugăciune, Îi cerem lui Dumnezeu să ne dezvăluie sursa.
Isus NU inițiază un dialog cu demonul. Isus PORUNCEȘTE. Isus este suveran; toți demonii și Satana trebuie (nu au altă alegere decât) să se supună lui Isus. El este Fiul lui Dumnezeu. Și imediat băiatul este vindecat. INSTANTANEU, fără să cadă la pământ sau să aibă convulsii, a fost vindecat! Să fie aceasta o lecție pentru credincioșii și predicatorii de astăzi: astăzi există multe locuri unde se practică exorcizarea ritualică a demonilor, începând cu un dialog cu demonul (demonii), punerea mâinilor, convulsii și căderea la pământ. Acest lucru NU este biblic; NU este ceea ce arată Isus aici!

Versetele 19-20 Ucenicii sunt uimiți și Îl întreabă pe Isus de ce ei nu au putut. Isus le dă un răspuns scurt: din cauza credinței voastre mici. Credință mică înseamnă a avea o credință insuficientă în momentul critic pentru ca acea credință să funcționeze.
Un grăunte de muștar (vezi comentariul la Matei 13 versetele 31-32) este foarte mic. Dar, prin puterea lui Dumnezeu, este capabil să mute un munte. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. Întrebarea este dacă ar trebui să ne gândim cu adevărat la mutarea unui munte. Dar Dumnezeu folosește minuni mari pentru a-i convinge pe oameni de păcatele lor. Nimic nu este imposibil pentru credinciosul care trăiește în armonie perfectă cu Dumnezeu, cunoaște voia Lui și dorește să acționeze astfel spre cinstea și slava lui Dumnezeu.
Credința lui Avraam a avut nevoie de ani întregi pentru a crește, de fiecare dată. Poate fi foarte periculos pentru un credincios tânăr să alunge demonii. Un demon poate pune stăpânire pe credinciosul tânăr și neexperimentat. Aceasta este o credință dobândită prin experiențele vieții (ucenicii vindecaseră anterior bolnavi și alungaseră demoni), încercată și rafinată prin adversitate, necazuri și suferință, care, în această convingere, este capabilă „să mute munții”.

Versetul 21 Acest verset apare în mai multe manuscrise. RSV nu conține acest text. KJV: „Totuși, acest gen nu iese decât prin rugăciune și post.” În acea vreme, rugăciunea și postul erau considerate o metodă cunoscută și eficientă împotriva demonilor, în cadrul căreia se recitau Psalmul 91 și Psalmul 3. În prezent, (un grup de) credincioși recurg la o perioadă (lungă) de rugăciune și post înainte de a (încerca) să alunge unul sau mai mulți demoni. Aparent, Isus respinge această practică în acest verset. Rebecca Brown, însă, recomandă rugăciunea și postul în cărțile sale. Personal, am puțină experiență în alungarea demonilor. Dar, după înțelegerea mea, un ordin în numele lui Isus este suficient pentru a alunga un demon sau mai mulți demoni. Fiecare demon TREBUIE să fie ascultător față de Isus. FĂRĂ discuții cu un demon! UN ORDIN ÎN NUMELE LUI ISUS, iar demonul (demonii) trebuie să părăsească persoana respectivă. Prin această poruncă, fără îndoială, demonul (demonii) părăsește (părăsesc) persoana respectivă. După acest act, persoana poate fi unsă cu ulei de smirnă. Dar fiți ATENȚI; casa persoanei respective nu trebuie să rămână goală (Luca 11:24-26). Persoana eliberată trebuie să-L accepte imediat pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn, astfel încât Duhul Sfânt să locuiască în ea și să preia controlul imediat. În plus, noul credincios continuă să trăiască sub călăuzirea Duhului Sfânt și nu întristează Duhul Sfânt (Ef. 4:30) și nici nu-L stinge (1 Tes. 5:19). Iată sarcina bisericii: să-l învețe pe noul credincios învățăturile biblice și să-l ajute în creșterea spirituală. De asemenea, îndepărtarea din casă a obiectelor oculte (statui ale lui Buddha, suveniruri aduse din călătorii – care, inconștient, devin idoli) este, de asemenea, o cerință.
Deși nu face parte din învățătura lui Isus, ungerea persoanei și a casei sale (gândiți-vă la ungerea preoților din Vechiul Testament) cu ulei de smirnă, însoțită de rostirea sângelui lui Isus, reprezintă, din experiența mea personală, o continuare bună a alungării demonilor.

Versetele 22-23 Isus repetă învățătura explicată în 16:21: calea și misiunea Mesiei. Apoi El va ceda de bunăvoie; Cel care are putere asupra bolilor și a demonilor va pune această putere în mâinile omului (credinciosului). Ucenicii sunt foarte triști. Tristețea aduce confuzie și dezorientare, întunecă lucrurile și poate duce la disperare. A rămâne în voia lui Dumnezeu și a o vedea, fără a te uita la circumstanțe, este o cerință.

Versetul 24 În timp ce cineva ajunge în Capernaum, vin vameșii să încaseze taxa de jumătate de siclu. Taxa de jumătate de siclu (o jumătate de siclu conform Exodul 30:13) era o taxă pentru fiecare israelit de 20 de ani (și mai în vârstă) care servea ca plată pentru slujitorii templului. În interiorul țării, în a 15-a zi a lunii, și în a 25-a zi a lunii Adar, se percepea taxa de jumătate de siclu. Este posibil ca vameșii să fi mers din casă în casă și să fi ajuns la casa lui Isus. Conform Leviticul 6:16, preoții erau scutiți; rabinii înșiși își însușiseră această scutire. Având titlul de Învățător, este posibil ca Isus să fi fost considerat rabin, și astfel i s-a indicat dacă dorea să se prevaleze de scutirea ca rabin.
Răspunsul lui Petru este clar: DA. Prin aceasta, el neagă faptul că Isus ar fi trebuit să fie considerat rabin și să beneficieze de scutire. Isus rămâne în deplină conformitate cu Legea (Tora), care se aplica fiecărui evreu.

Versetul 25 Când a ajuns acasă, sau când Isus a ajuns la casa Sa. Sau când Isus a intrat în casa Sa pentru a lua banii. Isus se află în fața lui Petru, întrebându-l: „Se plătește impozitul corect?” Plata impozitului se referea la grâu, ulei, vite, alimente, îmbrăcăminte și taxă de trecere. Pe vremea lui Isus, impozitul roman era greoi; se plătea impozit și pentru apă, sare, carne și alte necesități zilnice. În teritoriile ocupate, impozitul era cel mai ridicat, dar nici locuitorii din Roma nu erau scutiți; totuși, acesta era mai mic.

Versetul 26: De la străini (de la alții), adică de la națiunile ocupate de romani.
Așadar, fiii sunt scutiți, ceea ce indică scutirea preoților. Schimbarea se referea la cult și nu era o schimbare impusă de ocupanții romani.

Versetul 27: Totuși, pentru a nu le da prilej de scandal. Isus nu dorește să se folosească de statutul Său de rabin pentru a acorda astfel scutirea elevilor rabinului. Strict vorbind, scutirea era valabilă doar pentru preoți, nu și pentru rabini și elevii lor. Isus respectă cu strictețe Legea. Isus nu dorește să dea impresia că nu respectă Tora. Dacă nu ar plăti impozitul, ar putea fi considerat un scandalagiu.
Petru primește porunca să meargă la lac, să arunce o undiță (nu o plasă) și să ia primul pește. Atunci va găsi o monedă de argint (șechel = estátar). Valoarea unui estátar era de patru drahme și reprezenta suma exactă a impozitului de jumătate de șechel pentru două persoane, Isus și Petru. Dumnezeu Însuși este Cel care asigură exact ceea ce are nevoie un credincios.

Înapoi la începutul paginii

Matei 18 — Împărăția Cerurilor

Versetul 1 Întrebarea poate fi deturnată de

1. Petru, pe care va fi zidită Biserica;
2. de Petru, Iacov și Ioan pe munte;
3. problema taxei de jumătate de siclu; și Isus și Petru

Întrebarea este de natură umană, dar pe fundalul iudaismului, ea are un înțeles mai profund. Cel mai mare merita cea mai mare venerație. De asemenea, în viitorul Împărăție a Cerurilor, va exista o diferență între cei mici și cei mari (gândiți-vă la locul de la nuntă). În iudaism, sunt considerați cei mai mari: martirii și cei drepți, cei cu o cunoaștere profundă a Torei și care, prin urmare, fac fapte bune, cei care au învățat copiii cu credință și sinceritate Scripturile și cei care i-au îndemnat pe mulți spre dreptate.

Versetul 2 Un copil nu era considerat nevinovat, ci era văzut ca fiind slab, neavând un rol în societate, deschis către toate posibilitățile și sărac în duh. Aici este vorba de un copil, nu de un bebeluș, nici de un adolescent.

Versetul 3 Cu cuvinte solemne, Isus răspunde: „Dacă nu vă întoarceți” (straphète) înseamnă a vă întoarce, a renunța la încrederea de sine a adultului în favoarea unei deschideri simple și copilărești. O recunoaștere a păcatului, dorința de a fi cel mai mic.
Deveniți ca niște copilași. În iudaism, era imposibil să-L numești pe Dumnezeu „Tată”. De aceea, iudeii i-au reproșat lui Isus că Îl numea pe Dumnezeu Tatăl Său (blasfemie). Îndrăzneala de a-I spune „Tată” lui Dumnezeu era un semn de pocăință și de a fi ca un copil. Recunoașterea faptului că ești minor, slab și sărac cu duhul în comparație cu un Dumnezeu atotputernic. A recunoaște că copilul este superior tatălui înseamnă mult mai mult decât a fi ca el.

Versetul 4 La fel cum un copil se consideră mic în prezența adulților, un credincios ar trebui să se considere mic în prezența lui Dumnezeu. Totul este lucrarea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Nu este lucrarea credinciosului, a omului, ci prin înțelepciunea și cunoașterea Duhului Sfânt că un credincios dobândește cunoștințe biblice și este capabil să predice și să evanghelizeze. Duhul Sfânt este Cel care l-a convins pe păcătos de păcat. Totul este har, nimic din ceea ce un credincios poate atribui propriului său merit. Parabola vameșului față de fariseu este foarte potrivită aici.

Versetul 5 Primirea unui orfan este considerată un merit în iudaism. Ceea ce un om face semenului său este ca și cum i-ar fi făcut lui Isus; vezi Matei 25:31-46.

Versetul 6 Oricine face pe unul dintre acești micuți să păcătuiască. Pentru fiecare credincios, prezbiter sau pastor care interpretează greșit Biblia sau care induce în eroare un păcătos sau un credincios cu o explicație falsă, ar fi mai bine ca acesta să fie înghițit în adâncurile mării cu o piatră de moară legată de gât. Să fie aceasta o lecție pentru credincios și pentru cel care explică Biblia. Fiindcă Dumnezeu este iubire, nimeni nu va ajunge în iad sau în Lacul de Foc; Biblia este tradusă greșit în ceea ce privește homosexualitatea și interzicerea relațiilor sexuale cu animale, adulterul etc. Leviticul 18-21 este foarte clar: cel care acționează în mod necuvios trebuie exterminat (ucis). Da, iubirea lui Dumnezeu se revelează prin faptul că Fiul Său, Isus, a luat asupra Sa pedeapsa pentru păcat pentru CEI CARE CRED (Ioan 3:16), dar Dumnezeu este dreptate, iar pentru cei care nu doresc să creadă, mânia și pedeapsa lui Dumnezeu rămân asupra lor. Ce tată sau ce mamă ar dori ca ucigașul copilului său să rămână nepedepsit? Dumnezeu nu tolerează păcatul. După moarte, fiecare va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru faptele sale (1 Petru 4:5).
O piatră de moară este o piatră mare și grea care era folosită pentru a măcina grâu la moară. În mijloc se afla o gaură prin care era introdus grâul. Prezența acestei găuri explică expresia „atârnată de gâtul său”. „Cu această greutate atârnată de gâtul unui om, acesta se scufundă ușor în adâncurile mării (sau, în acest context, în Hades) și nu mai iese niciodată; moartea este definitivă.”

Versetul 7 Din păcate, păcatul și ispitele există în lume. Plăcerile senzuale ale sexului, adulterul și bogăția, precum și interpretarea eronată a Bibliei, care duce la înșelarea omului. Ispitele vor fi mari în timpul Marii Tribulații (Apocalipsa 18). Cu toate acestea, omul are liber arbitru; omul poate spune NU păcatului, poftei și ispitelor, refuzând să creadă în interpretări false și cercetând singur adevărul. Această lume este încă opera celui rău. Gândiți-vă la legile din Canada și Suedia, menite să distrugă legile date de Dumnezeu. Magnetizatorii care pun mâinile pe oameni și pretind că vindecă prin puterea lui Dumnezeu (dar acești „zei” sunt idoli, Buddha și demoni). Scopul răului este destul de clar: înșelăciunea și distrugerea credinței în Isus Hristos și a adevărului Bibliei. Aceste înșelăciuni TREBUIE să vină și vor veni cu toată forța în Marea Tribulație; acesta este planul lui Dumnezeu.
Dar vai de omul prin care vin aceste înșelăciuni; soarta lor este alături de Satana și de demoni (Apocalipsa 20:10-14).

Versetele 8-9: Mâna și piciorul. Mâna cu care omul îndeplinește lucrări. Piciorul cu care omul aleargă. Ochiul cu care omul vede și poftește lucruri. Nu trebuie să le dai acestor membre ocazia să te ademenească spre păcat; mai bine să le amputezi decât să ajungi în Lacul de Foc. Dacă le permiți, atunci îți pierzi viața veșnică în Ceruri.

Versetul 10 Copiii sunt importanți. Fie că sunt tineri fizic, fie că sunt nou-născuți din nou în credință. Tatăl și mama, conducătorul spiritual, trebuie să asigure o educație corectă în credința creștină și să respecte și să păzească poruncile lui Dumnezeu. De ce? Îngerii lui Dumnezeu raportează totul lui Dumnezeu, care este în Ceruri; fie că este vorba de un necredincios sau de un credincios, tot ceea ce face o persoană pe Pământ este raportat lui Dumnezeu și consemnat în Cartea (Apocalipsa 3:5; 20:12; Maleahi 3:16; Ioan 3:16; 1 Ioan 5:3), pe baza căreia va fi judecat. Personal, cred că fiecare copil are propriul său înger (păzitor). Unele comentarii sunt de părere că nu ar trebui să se tragă o concluzie pe baza acestui verset.

Versetul 11 din RSV nu conține text; KJV are „Căci Fiul omului a venit să mântuiască ceea ce era pierdut”, deoarece în multe manuscrise acest verset nu apare, dar este o bună introducere la versetele 12-14. Versetul este clar: Isus, Fiul omului, a venit să moară pentru păcatul omului (cel pierdut = omul) pentru a-l elibera de pedeapsa pentru păcat.

Versetul 12, „Unul se rătăcește”, se referă la copilul mic. Nu este normal ca un păstor să lase 99 de oi nesupravegheate și expuse pericolelor (lupi, demoni și Satana). Isus subliniază cât de important este fiecare credincios. Cele 99 de oi își pun încrederea în Păstor, Isus Hristos. Oaia rătăcită nu-și mai pune încrederea în păstor, ci în propriile sale capacități. Păstorul Isus Hristos îi învață pe ucenici importanța căutării și aducerii înapoi a oii rătăcite, printr-o învățătură pură.

Versetul 13: În ceruri este bucurie când un păcătos sau un credincios rătăcit se pocăiește.

Versetul 14: Dumnezeu nu dorește ca vreunul să piară, ci ca toți să ajungă la pocăință (2 Petru 3:9) și să vină la credința în Isus Hristos ca Mântuitor de păcat și Domn (adică să se pună sub călăuzirea Duhului Sfânt). Omul este slab; credinciosul poate să se poticnească în credință și să cadă pradă înșelăciunilor lui Satan. Dumnezeu dorește ca păstorii (ucenicii, conducătorii spirituali) să aibă grijă de turmă, de oile rătăcite (păcătosul, credinciosul căzut), și ca toți să se alăture credinței în Isus Hristos (Împărăția Cerurilor).

Versetul 15: Du-te și spune-i greșeala lui, numai între tine și el. Aceasta indică o conversație personală, fără ca alții să știe. Această obligație revine fiecărui credincios, dar și fiecărui bătrân și predicator. Grija pastorală este personală și trebuie să fie mai întâi personală, fără a fi făcută publică în consiliul pastoral sau în biserică. Această poruncă decurge din Lev. 19:17. Este grija față de cei mici, față de copil și față de oaia rătăcită. Păcatul aduce separare între Dumnezeu și om. Păcatul aduce separare între Dumnezeu și credincios (întristează (Ef. 4:30) și stinge (1 Tes. 5:19) (lucrarea) Duhului Sfânt). Scopul este de a aduce înțelegerea faptului că s-a părăsit calea cea dreaptă.

Versetul 16 Dacă această discuție nu este suficientă și fratele sau sora refuză să asculte, da, DOAR ATUNCI ar trebui luate măsuri serioase, și abia atunci se trece la aducerea la cunoștință în cadrul consiliului pastoral sau prin predică. Disciplina: privarea de participarea la slujbele bisericii (fără împărtășanie, fără a cânta în corul bisericii etc.). Dar atenție, trebuie să existe doi sau trei martori care au văzut păcatul comis în mod deliberat. Pe baza mărturiei unei singure persoane, în timp ce alții nu au văzut, se pune problema: dacă persoana în cauză nu vrea să asculte, atunci nu ar trebui făcut public cazul? (Deut. 17:6; 19:15).

Versetul 17 Dacă credinciosul tot nu ascultă (refuză să-și recunoască păcatul, persistând în păcat, cum ar fi adulterul, consumul de droguri, relațiile sexuale în afara căsătoriei, alcoolismul și alte forme de păcat), atunci păcatul trebuie făcut public în cadrul propriei biserici. Pocăiește-te, credincios plin de rușine, iar atunci este perfect biblic să te conformezi acestui verset și poruncii lui Isus Hristos de a-l exclude din Biserică pe credinciosul păcătos care persistă în păcat (gândește-te la Pavel care îl predă lui Satana). Până când persoana în cauză se pocăiește și nu mai practică păcatul respectiv.

Versetul 18 Vezi și Ioan 20:23. Simon păcătuiește împotriva lui Dumnezeu în Faptele Apostolilor 8:19-24, iar Petru îi atrage atenția pe bună dreptate cu cuvintele: „Inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu”. Pavel hotărăște și îl predă lui Satana în 1 Corinteni 5:15 și 1 Corinteni 16:22. Vezi și Galateni 1:8-9. Aici li se acordă apostolilor (și nu numai lui Petru, Matei 16:19) dreptul de a lega și a dezlega. Prin urmare, „VOI” se referă la biserică, la pastor și la bătrâni (la credinciosul individual?).

Versetul 19: Acordul total al a doi sau trei credincioși că aceasta este voia lui Dumnezeu și că ei doresc acest lucru comun este condiția pentru împlinirea rugăciunii. Acest legământ unanim ar trebui să vizeze bunăstarea (promovarea) Împărăției Cerurilor.

Versetul 20 De ce sunt importanți doi sau trei: pentru că acolo Isus este în mijlocul lor. În țările persecutate, o biserică mare nu este importantă. Dacă doar doi sau trei credincioși se adună pentru a citi și a interpreta corect Biblia, atunci Isus este deja prezent; acolo lucrează Dumnezeu.

Versetul 21 Nici o oaie nu trebuie să se piardă; credinciosul care păcătuiește trebuie mustrat de trei ori (față în față, în prezența a doi sau trei martori, în biserică). Dar acum se pune problema iertării. Este conceptul central al credinței creștine, așa că această întrebare a lui Petru, în calitate de purtător de cuvânt, nu este deloc surprinzătoare.

Versetul 22 Conform obiceiului iudaic, cel care a suferit o nedreptate era obligat să ierte. Această iertare trebuia să aibă loc în prezența martorilor și trebuia repetată de trei ori dacă cel jignit era de neconciliat. A patra oară nu era necesară. Petru merge până la a o face de șapte ori. De la Isus, Petru învățase iertarea și acum întreabă care este limita iertării.
Isus folosește Geneza 4:24. Cain este răzbunat de 7 ori, dar Lameh de 77 de ori. Șaptezeci de ori șapte înseamnă 490, iar apoi am uitat deja să mai numărăm (și astfel ajungem la infinit). În comparație cu răzbunarea fără limite a lui Lameh, mentalitatea noului popor este aceea a Bisericii lui Hristos, a iertării. Dumnezeu Tatăl este Cel care iartă fără limite păcatul credinciosului prin credința în Fiul Său ca Mântuitor. Când cel care a primit iertare, la rândul său, nu este dispus să acorde iertare (versetele 28-30), atunci comuniunea cu Dumnezeu este ruptă. Cât de dificil poate fi acest lucru, ne putem imagina în situația oamenilor care au fost în lagărul de concentrare. Corrie ten Boom a fost abuzată în lagărul de concentrare în fiecare zi, timp de mulți ani; familia ei a pierit. Cu toate acestea, a trebuit să-l ierte pe comandantul nazist al lagărului atunci când acesta i-a cerut-o.

Versetul 23: Nu omul este cel care stabilește limita iertării; acest drept îi aparține lui Dumnezeu. Urmează o parabolă despre faptele din Împărăția Cerurilor (a lui Dumnezeu). Iertarea lui Dumnezeu este retrasă atunci când un om nu este dispus să-l ierte pe cel care a venit la el cu o datorie sau i-a făcut o nedreptate.

Versetul 24: Un talent grecesc, sau attic, cântărea 26 kg; un talent roman cântărea 32,3 kg; un talent egiptean cântărea 27 kg; iar un talent babilonian cântărea 30,3 kg. În antichitate, un talent era și denumirea unei valori mari, a unei anumite greutăți de aur sau argint; în Noul Testament al Bibliei, acesta este egal cu 34,2 kilograme. Valoarea este egală cu 6.000 de salarii sau cu salariul corespunzător a 20 de ani de muncă.
Prima datorie pe care primul debitor o avea față de rege era de 20 de ani de salariu zilnic × 10.000 = 200 de mii de ani de salariu zilnic. O sumă imposibil de plătit. A doua datorie, pe care al doilea debitor trebuia să o plătească primului debitor, se ridica la 100 de denari = 100 de salarii zilnice = 100/300, adică o treime dintr-un salariu anual. Cu alte cuvinte, o datorie de 60 de milioane de salarii zilnice comparativ cu o datorie de 100 de salarii zilnice. Prima datorie era de 600.000 de ori mai mare. Comparați acest lucru cu raportul definit ca o datorie de 600.000 de dolari față de o datorie de 1 dolar.

Versetul 25 Vânzarea soției era interzisă în Israel, în timp ce, în caz de faliment total, vânzarea copiilor era ultima soluție. Prin urmare, această vânzare se referă aici la o țară neevreiască. Prețul unui sclav era între 500 și 2.000 de denari, în timp ce această datorie se ridica la o sută de milioane de denari. Prin urmare, caracterul fără speranță al situației este evident. De asemenea, datoria păcatului zilnic al omului este un caz fără speranță de a primi în vreun fel împăcarea din partea lui Dumnezeu.

Versetul 26 Sclavul se aruncă la pământ și imploră să i se amâne plata datoriei pentru o dată ulterioară. El pretinde că va plăti totul, știind însă în inima sa că este un caz fără speranță și că nu își va putea achita niciodată datoria.

Versetul 27 Milostivirea este totalitatea compasiunii umane, pe care împăratul o manifestă aici. În mod similar, compasiunea totală a lui Dumnezeu se manifestă față de omul păcătos, care dorește să recunoască că datoria sa este infinită și că este imposibil să plătească pedeapsa pentru păcat și Îl imploră pe Dumnezeu să-i arate milă. Împăratul i-a iertat datoria. Astfel, Dumnezeu iartă pedeapsa pentru PĂCAT, cu condiția ca omul să-L accepte pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn.

Versetul 28 Scena următoare este de neînțeles și uluitoare. Sclavul tocmai a fost eliberat și scutit de datoria sa uriașă. El îl întâlnește pe un alt sclav, care îi datora o sumă foarte mică. Îl apucă de gât, dându-i de înțeles că, dacă nu-i plătește, va muri.
Se pare că acest sclav a folosit banii regelui pentru a-i împrumuta altor sclavi. De ce a făcut asta, nu știm. A cerut dobânzi mari la împrumuturi? În orice caz, este clar că acest sclav nu avea absolut niciun autocontrol și cheltuia banii fără măsură. Fie ca aceasta să fie o lecție pentru cei care folosesc cardurile de credit în mod nesăbuit și se îndatorează peste măsură, fără a putea rambursa datoriile. Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt credinciosului, pe care acesta îl poate folosi pentru autocontrol. Dumnezeu dorește ca copiii Săi să trăiască în conformitate cu onoarea și slava Lui și să fie un exemplu pentru lume.

Versetul 29 Colegul său folosește aceleași cuvinte (cu excepția cuvântului „tot”) pe care le-a folosit sclavul în versetul 26 în fața regelui. Poate că „tot” lipsește aici deoarece este vorba de o datorie foarte mică.

Versetul 30 Recunoașterea datoriei nu este onorată. Sclavul este nemilos față de colegul său, care are o datorie mult mai mică, și îl lasă să fie aruncat în închisoare. Astfel, îl privează de posibilitatea de a-și plăti datoria.

Versetul 31 Alți sclavi erau prezenți în versetul 23. Ei au fost martori la iertarea datoriei uriașe a sclavului. S-au întristat și s-au dus să-i raporteze împăratului ceea ce făcuse sclavul său coleg.

Versetul 32 Împăratul îl cheamă pe sclav să dea socoteală pentru comportamentul său față de sclavul său coleg, pentru comportamentul său moral reprobabil. Pentru că el ceruse și primise milă pentru sine, dar față de sclavul său a fost neîndurător. Regele a repetat: „Ți-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai implorat.”
Isus Hristos a luat asupra Sa toată vina și pedeapsa pentru păcatul credinciosului. Din acest motiv, omul nu trebuie decât să ceară și să-L accepte pe Isus Hristos ca Mântuitor al său. De aceea, credinciosul are, la rândul său, datoria de a ierta și de a-și iubi semenii (inclusiv pe dușmanii săi). La urma urmei, credinciosul a fost dușmanul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a iertat pe credincios în Hristos. Datoria noastră este uriașă și copleșitor de mare. Ceea ce ne face cineva nu are nicio legătură cu viața noastră păcătoasă în fața lui Dumnezeu.
Iar prin această poveste, întrebarea lui Petru despre de câte ori trebuie să iertăm primește un răspuns definitiv.

Versetul 34 Același împărat care avusese milă s-a transformat acum în mânie și nemiloșenie. Sclavul este singurul vinovat pentru propriul său comportament; i s-a arătat milă pentru o datorie uriașă, iar el însuși a fost nemilos față de o datorie foarte mică. Sclavul a fost predat torționarilor; el trebuie să suporte pedeapsa până când o va plăti pe deplin.
Dumnezeu Tatăl Și-a arătat iubirea, iar Fiul Său a fost dispus să ia asupra Sa pedeapsa pentru păcat pe cruce. Dumnezeu Și-a arătat compasiunea față de om în ceea ce privește incapacitatea acestuia de a-și plăti datoria. Depinde de fiecare individ să accepte această ofertă a lui Dumnezeu Tatăl și să o transforme într-o închinare cuvenită, punându-și viața sub controlul Duhului Sfânt și iertându-și aproapele. Dacă omul refuză acest lucru, da, vina va cădea asupra lui și va suferi mânia lui Dumnezeu, căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor (Evrei 12:29), iar oamenii vor trebui să-și plătească datoria în Lacul de Foc.

Versetul 35 Vă rugăm să observați că, în acest verset, Isus nu vorbește despre necredincioși, ci despre frații Săi, adică despre ceilalți credincioși în Hristos. Credinciosul care nu-și iartă fratele sau sora (dar cred că și necredinciosul care cere iertare și iertarea datoriei) înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5:10) trebuie să dea socoteală și să sufere consecințele. Măsura în care acest lucru afectează mântuirea nu este precizată în acest verset. Potrivit unora, credinciosul pierde viața veșnică în Ceruri. Personal, nu vreau să merg atât de departe, dar este clar că acest comportament nu rămâne nepedepsit!

Înapoi la începutul paginii

Matei 19 – Căsătoria și divorțul

În versetele 1-2, Isus părăsește Galileea și traversează râul Iordan pentru a ajunge în zona de dincolo de Iordan. Acest lucru dovedește că Israelul nu ocupă teritoriile iordaniene, deoarece această zonă aparținea deja Israelului pe vremea lui Isus. Organizația Națiunilor Unite este cea care nu respectă pe Dumnezeu, Biblia și țările antice.

Versetul 3 De data aceasta, fariseii din teritoriile de dincolo de Iordan sunt cei care îi adresează lui Isus o întrebare capcană. Aceasta se înscrie în dezbaterea vremii respective. Școala lui Hillel, care declara divorțul legal. Școala lui Shammai, care recunoștea divorțul, dar pe baza unor motive mult mai restrânse. Fariseii doreau să-L pună pe Isus în conflict cu (legea lui) Moise.

Versetele 4-6 Cu toate acestea, Isus face un pas înapoi, mai înainte de Moise, până la creația lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat pământul; Dumnezeu este mult mai mult decât Moise. Moise a primit poruncile lui Dumnezeu; prin urmare, Dumnezeu este mai presus de Moise. Dumnezeu a creat bărbatul și femeia ca o unitate, legați unul de celălalt în mod independent. În virtutea faptului că un bărbat își părăsește tatăl și mama și se lipește de soția sa, iar ei devin un singur trup (relație sexuală) (Geneza 2:24). Căsătoria este instituită de Dumnezeu încă de la începutul creației, o comunitate deplină de viață între bărbați și femei, incluzând aspectul sexual. Această unitate este formată din două persoane: un bărbat și o femeie. Aici nu este loc pentru bigamie și poligamie. Regele David și Solomon au încălcat instituția lui Dumnezeu prin poligamia cu multe femei, ceea ce a dus și la căderea lor.
Prin urmare, niciun bărbat nu are dreptul să provoace separarea și să încalce porunca lui Dumnezeu.
Căsătoria începe odată cu primul act sexual între bărbat și femeie. Fără relații sexuale înainte de căsătorie, așa cum ilustrează cuvintele Mariei din Luca 1:34! Atitudinea și respectul față de Cuvântul lui Dumnezeu se întorc la porunca lui Dumnezeu dată acum 4000 de ani. Prin urmare, acum (la 2000 de ani după Maria, la 6000 de ani de la prima dată când Dumnezeu a dat această poruncă), noi NU PUTEM spune că aceasta nu se aplică acestei epoci. Fiecare credincios care întreține relații sexuale înainte de căsătorie arată că el sau ea NU ARE NICIUN RESPECT FAȚĂ DE DUMNEZEU și nu se poate aștepta la prea multe binecuvântări din partea lui Dumnezeu până când nu își mărturisește păcatul grav (de gradul al doilea) și nu se căsătorește cu partenerul său.
Apostolul Pavel este foarte clar în 1 Corinteni 6:16: „Nu știți că cel ce se unește cu o prostituată devine un singur trup cu ea?” Prin aceasta, Pavel face referire la Geneza 2:24, conform căreia actul sexual reprezintă o unire între bărbat și femeie. Din momentul în care un bărbat și o femeie întrețin relații sexuale, din acel moment, aceste două persoane sunt căsătorite în ochii lui Dumnezeu. Dacă bărbatul și femeia nu respectă acest lucru, atunci nu arată niciun respect față de Dumnezeu. Dacă bărbatul insistă spunând „asta e demodat”, atunci arată clar că nu are respect față de Dumnezeu și că îi lipsește stăpânirea de sine. Este mai bine să se pună capăt acestei relații decât să o mențină. Cercetările au arătat clar că rata divorțurilor în rândul persoanelor care au avut relații sexuale înainte de căsătorie este mult mai mare decât în cazurile în care ambii parteneri au intrat în căsătorie ca virgini. Acest lucru nu este atât de surprinzător; la urma urmei, este o lipsă de respect față de Dumnezeu și unul față de celălalt, o lipsă de stăpânire de sine (un rod al Duhului Sfânt). Căsătoria necesită respect reciproc și respect pentru opiniile și acțiunile celuilalt. Lipsa de respect și de stăpânire de sine duce la tensiuni în cadrul căsătoriei, ceea ce poate duce la divorț. Partenerii care au mult mai puține tensiuni conjugale au, prin urmare, mult mai puține divorțuri. Dumnezeu știe ce este mai bine pentru om — în acest caz, nicio relație sexuală înainte de căsătorie.

Versetul 7 Fariseii se apără făcând referire la Moise și la instituirea scrisorii de divorț; vezi Deuteronom 24:1-4. Isus se bazează pe Scriptură; la rândul lor, și fariseii se bazează pe Scriptură. Cu toate acestea, ei trec cu vederea faptul că Moise a instituit acest lucru personal, și că nu este o instituție a lui Dumnezeu, ci este menționată abia după prima poruncă, la creație.

Versetul 8 Răspunsul lui Isus este clar: încă de la creație, NU este așa. Este vorba de împietrirea voastră și de împietrirea omului, care nu știe să se împace. Încăpățânarea persistentă de a nu dori să accepte calea lui Dumnezeu și pofta de adulter. Nu este suficient să ai o singură soție (sau un singur soț). Actul de divorț al lui Moise avea un scop, și anume, acela de a nu lăsa femeia fără drepturi. Citiți și studiați ce învață apostolul Pavel în numele lui Isus și în numele său în 1 Corinteni 7.
Da, dar cum rămâne cu cazurile de bătăi (violență) în cadrul căsătoriei și cu cazurile de alcoolism și consum de droguri? Bine, răspunsul meu personal este să părăsești casa și să te duci să locuiești într-un loc sigur (necunoscut) (împreună cu copiii). Dar, ca credincios, nu cere divorțul. De asemenea, nu întreține relații sexuale cu o altă persoană. Apoi, în cazul eliberării partenerului de alcoolism sau de consumul de droguri, o întoarcere ar putea fi posibilă și, astfel, continuarea căsătoriei.

Versetul 9 Când este vorba de curvie (necastitate) sau de a avea relații sexuale cu altcineva decât partenerul de căsătorie. Atunci căsătoria este deja ruptă. Curvia și adulterul față de promisiunea de căsătorie au fost deja anulate, iar căsătoria este ruptă.
Instituția lui Dumnezeu prevede că atât soțul, cât și soția sunt obligați la fidelitate conjugală, o credincioșie pe viață unul față de celălalt până când moartea pune capăt căsătoriei.
În vremea lui Isus, statutul femeilor era scăzut; în Palestina, era permis ca bărbații să aibă concubine, iar numai bărbatul avea dreptul să-și alunge soția.
Se ridică întrebarea controversată: Oare Isus permite în acest verset o nouă căsătorie (recăsătorie) pentru cel nevinovat? Cel care a comis adulter a desființat căsătoria și, prin relația sexuală, a intrat deja într-o nouă căsătorie cu o altă persoană (s-a căsătorit cu altcineva) și, astfel, a comis adulter. Opiniile sunt foarte împărțite cu privire la interpretarea acestui verset referitor la partenerul nevinovat. Unii cred că aici Isus nu acordă permisiunea partenerului nevinovat, iar acesta nu ar trebui să se recăsătorească. De asemenea, în legătură cu 1 Timotei 3, care se referă la o singură soție. Alții (inclusiv eu) cred că, întrucât partenerul adulterin a rupt deja căsătoria, aici Isus permite partenerului nevinovat să aibă libertatea de a alege între a rămâne celibatar sau a se recăsători. Dar ținând cont de 1 Timotei 3 în cazul recăsătoririi. La aceasta nu am un răspuns. În această privință, opiniile sunt, de asemenea, împărțite, chiar și în cadrul bisericii.

Versetul 10 Ucenicii nu înțeleg intenția explicației lui Isus. De ce nu ar fi recomandabil să te căsătorești (la urma urmei, majoritatea oamenilor au nevoi sexuale)? Câte căsătorii nu durează și nu au probleme sexuale? Rata divorțurilor este de aproximativ 40%; 60% rămân căsătoriți. La urma urmei, de la începutul creației, Dumnezeu a creat căsătoria și relația sexuală. Căsătoria este o instituție a lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spune în 1 Cor. 7:9 că este mai bine să te căsătorești decât să arzi de pasiune, iar în versetul 5 amintește: „Să nu vă refuzați unul pe altul, decât poate de comun acord pentru o vreme, ca să vă dedicați rugăciunii.”
Biserica Catolică folosește acest verset și următorul ca argument în favoarea celibatului. Dar acest lucru este în contradicție cu instituția căsătoriei stabilită de Dumnezeu și cu cuvintele apostolului Pavel. În rândul iudeilor, era o obligație pentru omul religios (fariseul) să fie căsătorit. Cel care studia Tora era căsătorit.

Versetele 11-12: Isus răspunde la lipsa de înțelegere a ucenicilor, numind trei categorii:

1. eunucul născut astfel din pântecele mamei, adică fără nevoie sexuală sau imatur din punct de vedere sexual
2. Eunucul a fost circumcis de oameni (castrare) (ceea ce era interzis în Israel); gândiți-vă la un eunuc dintr-un harem.
3. Omul, credinciosul care se dedică complet lui Dumnezeu prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu și a lucrării lui Dumnezeu (Împărăția Cerurilor). Cel care, prin Duhul Sfânt, primește și stăpânirea de sine necesară pentru aceasta și se abține de la relații sexuale și de la pornografie.

Isus confirmă astfel instituția căsătoriei de către Dumnezeu. Cu toate acestea, rămânerea voluntară în celibat pentru a se dedica complet Împărăției lui Dumnezeu își găsește un loc legitim în rândul noului popor al lui Isus Hristos, creștinii. Ne putem gândi la Pavel, care după căsătorie (ca urmare a morții soției sale?) a rămas celibatar. El era fariseu, așa că trebuia să fie căsătorit. De asemenea, priviți numeroasele experiențe despre care scrie el cu privire la căsătorie.

Punerea mâinilor — Matei 19:13-15

Versetul 13 După instituirea căsătoriei (și porunca lui Dumnezeu de a se înmulți) urmează cuvântul „atunci”. Atunci copiii au fost aduși la Isus. Conștienți că Isus este divin și pur, fără niciun fel de rău. În comunitățile carismatice și penticostale, este o obicei și a devenit un fenomen cultural să se pună mâinile în timpul rugăciunii și să se binecuvânteze copiii, pe baza acestui verset. Isus, divin și pur, este cel care binecuvântează și transmite binele. În Noul Testament, nu citim nicăieri că această punere a mâinilor asupra copiilor este moștenită și nici că este continuată de apostoli. Apostolul Pavel avertizează cu seriozitate în 1 Timotei 5:22: „Nu te grăbi să pui mâinile asupra nimănui și nu te face părtaș la păcatele altuia; păstrează-te curat.” Prin urmare, este clar că păcatul altui credincios este transferabil prin punerea mâinilor. Există multe cazuri în care, prin punerea mâinilor (asupra copiilor, în cadrul slujbelor de rugăciune, când se roagă pentru cineva), păcatul celui care pune mâinile este transferat celui asupra căruia sunt așezate mâinile (pe cap). În parte, acest lucru se datorează faptului că nu se cunoaște păcatul ascuns al predicatorului, cel mai în vârstă dintre cei care pun mâinile. Se cunosc cazuri de credincioși care, după punerea mâinilor, comit ulterior adulter, își bat copiii, consumă alcool și droguri în exces etc.
Acest lucru nu este atât de surprinzător; punerea mâinilor înseamnă TRANSFER. Preoții își puneau mâinile asupra jertfei de ispășire și își transferau păcatul (și pe cel al poporului) asupra jertfei de ispășire (animalul care urma să fie sacrificat pentru împăcarea PĂCATULUI). Mai mult, cunoaștem punerea mâinilor în momentul binecuvântării copiilor săi de către TATĂL (Iacov); prin aceasta, nu se pune problema unui străin, așa cum se întâmplă în cazul unei predici sau al celui mai în vârstă. În Noul Testament, punerea mâinilor avea loc la transferul (numirea) într-o funcție: Anania l-a numit pe Pavel, fiind împuternicit de Dumnezeu (Faptele Apostolilor 9:10-18); consiliul bătrânilor apostolilor (care nu mai erau prezenți) din 1 Tim. 4:14 l-a învestit pe Timotei în slujba sa; iar în Iacov 5:14 bătrânii bisericii se rugau și ungeau cu untdelemn. Totuși, nu este vorba de punerea mâinilor!
Când Isus binecuvântează, El NU își pune întotdeauna mâinile. În momentele de putere miraculoasă, Isus Și-a ridicat mâinile spre cer și a binecuvântat poporul, la fel cum făcea și preotul când binecuvânta poporul.
O serie de biserici își bazează botezul copiilor mici pe acest verset; nu există niciun temei. La slujba de dedicare a unui nou-născut are loc, de asemenea, punerea mâinilor; părerea mea este că aceasta ar trebui făcută simultan de către predicator ȘI de către cel mai în vârstă dintre prezenți.
Pe scurt, să luăm foarte în serios sfatul lui Pavel cu privire la punerea mâinilor și să nu o folosim ca pe o practică culturală, fiind conștienți de pericolele pe care le implică. În rândul magnetizatorilor, punerea mâinilor este o practică obișnuită prin care oamenii sunt vindecați. Cu greu putem descrie sursa acestei practici ca provenind de la Dumnezeu Tatăl și de la Isus Hristos (în ciuda textelor biblice afișate în cabinetele lor).
Ucenicii încearcă să-i împiedice pe oameni să-și aducă copiii pentru a fi binecuvântați de Isus. Trebuie să privim această reacție prin prisma credinței iudaice conform căreia copiii nu sunt luați în seamă. Copiii trebuiau să asculte și să învețe. Pe de altă parte, copiii evrei erau mult mai alintați, îmbrățișați cu dragoste, crescuți cu grijă și educați de părinți (gândiți-vă la Fecioara Maria, care știa totul despre sexualitate).

Versetul 14: Isus le dezvăluie din nou ucenicilor gândurile greșite. Din cuvintele lui Isus reiese clar că și copiii fac parte (inclusiv din Împărăția Cerurilor). Nu ar trebui să-i împiedicăm pe copii să vină la Isus. Chiar de la o vârstă fragedă, cu condiția să știe ce face, un copil (de la vârsta de opt ani?) poate ajunge la credință și îl poate accepta pe Isus Hristos ca Domn, punându-și viața sub călăuzirea Duhului Sfânt. Aici se află sarcina părinților de a-l călăuzi și învăța pe copil. Personal, nu văd nicio obiecție ca copiii (bebelușii) să participe la Cina Domnului, dar copilul care are conștiință trebuie să știe ce face. Copiii părinților credincioși sunt sfințiți prin părinții credincioși.

Versetul 15: Isus binecuvântează copiii și își pune mâinile peste ei. Rețineți doar că Isus este complet curat și că nu se poate transmite niciun rău.

Urmarea lui Isus — Matei 19:16-30

Versetul 16: Unul, numit „tânărul” în versetul 20, a venit la Isus. El s-a adresat lui Isus cu „Învățătorule”, recunoscând că El este o autoritate în interpretarea Torei. Din întrebarea sa: „Ce faptă bună TREBUIE SĂ FAC pentru a avea viața veșnică?”, reiese clar că nu există conștiința păcatului, iar el crede că prin propriile fapte se poate ajunge în cer (o gândire catolică și, mai ales, o gândire omenească). Gândirea iudaică se baza pe ideea că soarta omului depindea de ascultarea față de Tora. O gândire ireală — nu trebuie decât să ne uităm la cele zece porunci, și atunci toată lumea știe că niciun om nu este în stare să respecte cele zece porunci. Gândiți-vă doar la iubirea față de Dumnezeu. Ce om este în stare să-L iubească pe Dumnezeu în întregime? Câți oameni nu se închină sfinților? Nu se închină icoanelor?

Versetul 17 Isus se concentrează pe „binele”. „Numai Dumnezeu este bun; niciun om nu este bun, iar faptele bune nu există (sunt egoiste deoarece se concentrează pe interesul propriu, pe ideea că prin fapte bune ajungem în Rai). Care este voia lui Dumnezeu? Ea este revelată în Tora: recunoașterea faptului că ești un păcătos. Recunoscând acest lucru și trăind în consecință, Dumnezeu are o atitudine de bunăvoință față de păcătos, dar omul rămâne un păcătos care are nevoie de mântuire. Isus îl îndrumă către Tora, către toate poruncile pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise.

Versetele 18-19 Tânărul se consideră nevinovat și întreabă: „Care?”. Isus se referă la poruncile a șasea până la a noua din Exodul 20 și înlocuiește a zecea poruncă cu „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” din Leviticul 19:18. Ciudat, Isus nu face referire la primele cinci porunci privind cinstirea și iubirea față de Dumnezeu.

Versetul 20 Dar acest lucru îl dezamăgește pe tânăr. Potrivit lui, el respecta cu strictețe cerințele Torei. Conform rabinilor, omul are capacitatea de a respecta întreaga Tora. Ei vorbesc cu seriozitate despre respectarea Torei de la A la Z. Se pare că acesta este și cazul acestei persoane. Dar, întrucât l-a recunoscut pe Isus ca autoritate și poate că avea îndoieli în inima sa, a continuat cu întrebarea: „Ce îmi mai lipsește?”

Versetele 21-22 Isus este consecvent și duce lucrurile la bun sfârșit în mod perfect. Perfect (tamin) este cel care împlinește voia lui Dumnezeu în întregime. Ale cui gânduri sunt îndreptate în întregime spre Dumnezeu? Dumnezeu dorește binele tuturor oamenilor, bogați și săraci. Cei bogați trebuie să-și împartă averea cu cei săraci. Răspunsul lui Isus este: dacă dorești o comoară în Ceruri, împarte averea ta cu cei săraci; vezi 1 Cor. 3:11-15.
Acum, tânărul bogat are probleme, pentru că era foarte bogat. Ceea ce cere Isus ține de învățăturile Torei: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Nu se poate fi împărțit între Dumnezeu și averea de pe pământ. Isus l-a orientat pe tânăr către esența Torei: iubirea lui Dumnezeu care se revarsă asupra tuturor oamenilor, bogați și săraci. Modul în care se raportează la averea sa este punctul critic. Este el dispus să asculte de Dumnezeu și să-și împartă averea cu cei săraci? El este total concentrat asupra lui Dumnezeu, așa cum afirmă în versetul 20.
Isus îi cere să-și vândă toată averea și să-L urmeze (fără casă, rătăcind, fără locuință stabilă, o viață foarte simplă): URMEAZĂ-MĂ. Tânărul nu este în stare să facă acest lucru și pleacă întristat. Nu poate împlini până la capăt ceea ce a declarat în versetul 20. Acest lucru este diferit de situația celor bogați din Faptele Apostolilor 4:34-35.

Versetul 23 Bogăția în sine nu este o problemă, dar duce rapid la egoism, la dorința de a avea tot mai multe bunuri, la indiferență și la rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Ea aduce pierzanie (și pierderea vieții veșnice?) atunci când cei bogați își țin mâinile închise față de săraci. Cel bogat uită că trebuie să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru bogăția sa și că bunurile sale sunt ale lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a rânduit pe om ca administrator. Fiecare om este răspunzător în fața lui Dumnezeu. Un om bogat își poate folosi bunurile pentru binele celor săraci. El poate deține o companie cu mulți angajați (asigurând astfel hrană și salariu), poate distribui pachete cu alimente, poate sprijini evanghelizarea și misiunile, poate contribui parțial la salariul unui predicator etc.

Versetul 24 Isus a subliniat că este foarte dificil pentru cei bogați să ajungă la credință și să trăiască conform poruncilor și voinței lui Dumnezeu. Niciun cămilă nu poate trece prin urechea unui ac, dar există excepții în rândul celor bogați care renunță la averea lor, începând cu Zaheu, șeful vameșilor din Ierihon, care își dăruiește averile în Luca 19:1-10.

Versetul 25 Ucenicii sunt nedumeriți, sunt complet dezorientați și pun o întrebare.

Versetul 26 Răspunsul lui Isus este clar: pentru oameni, acest lucru este imposibil, dar este posibil cu Dumnezeu. Duhul Sfânt poate convinge omul de păcat și de modul său greșit de a trăi și poate aduce înțelegere și pocăință, așa cum s-a întâmplat cu Zaheu. Este clar că, prin această afirmație, atât cei bogați, cât și cei săraci au nevoie de Dumnezeu pentru a avea acces la Împărăția Cerurilor. Atât bogăția, cât și sărăcia pot împiedica accesul.

Versetul 27 Petru s-a alăturat celorlalți ucenici. „Noi am lăsat totul și Te-am urmat.” Ei și-au părăsit casele și slujbele și L-au urmat pe Isus. De asemenea, și-au lăsat familiile acasă sau au călătorit împreună cu familiile lor acolo unde mergea Isus. Știm puține lucruri despre acest lucru. Petru avea o soacră, deci o familie. Vezi 1 Cor. 9:5.
„Ce vom avea atunci?” poate fi înțeles ca ceea ce vom primi în Împărăția Cerurilor; vom avea acces.

Versetul 28 Voi, cei care M-ați urmat, voi, cei 12 apostoli (dar amintiți-vă că trădătorul Iuda este înlocuit de apostolul Pavel), veți sta pe douăsprezece tronuri pentru cele 12 triburi (Iuda: două triburi; Israel: 10 triburi). În primul rând, pentru a lucra împreună cu Isus la judecarea faptelor fiecărui evreu/israelit din timpul vieții sale și apoi pentru a domni peste noul Israel pe noul Pământ. Vezi Apocalipsa 4:4, cei 24 de bătrâni fiind acești 12 apostoli și cei 12, care reprezintă Biserica lui Hristos.

Versetul 29: Răsplata pentru urmarea și împlinirea voii lui Isus Hristos este prezentată în Matei 25:31-46 și 1 Corinteni 3:11-18.
„De dragul Meu”, prin aceasta putându-se înțelege renunțarea la membrii familiei și la un cămin pentru a pleca pe câmpul de misiune (de exemplu, în Africa). A-ți părăsi copiii adulți (fără a mai ține legătura cu ei și fără a-ți mai vedea nepoții) dacă lucrezi pe câmpul de misiune.

Versetul 30 Acest verset este clarificat în Matei 20. Acest verset subliniază că „muncitorii din ora a unsprezecea” vor fi tratați în același mod ca și cei care au lucrat o viață întreagă pentru Isus Hristos.

Înapoi la începutul paginii

Matei 20 — Muncitorii din vie și plata lor

Versetul 1: Programul de lucru al muncitorilor începea în zori și se încheia odată cu apariția stelelor. Stăpânul casei este proprietarul viei, care avea nevoie de muncitori pentru a culege strugurii.

Versetul 2: A avut loc o negociere cu muncitorii: s-a convenit asupra unui salariu obișnuit de un denar. Având în vedere modul de viață complet diferit din vremea lui Isus, nu se poate face nicio comparație cu o valoare exprimată în euro sau dolari.

Versetul 3 Ora a treia, adică ora nouă dimineața. Proprietarul vede încă muncitori fără de lucru. Ziua iudaică începea la apusul soarelui (din ziua precedentă). Totuși, orele se numărau de la răsăritul soarelui. Noaptea era împărțită în patru veghe.

Versetul 4 De asemenea, acești șomeri au fost angajați, dar fără ca proprietarul să fi stabilit un acord privind salariul. Acești șomeri s-au dus la muncă fără să știe ce plată vor primi. Proprietarul a spus doar că le va da un salariu corect.

Versetele 5-7 La fel s-a întâmplat și la ora a șasea, a noua și a unsprezecea. „Origenes” se referă la aceste ore ca la diferite vârste la care un om îl accepta pe Isus Hristos ca Mântuitor.
Ora a unsprezecea corespunde cu ora cinci după-amiaza. Munca ar fi trebuit să fie terminată, și de aceea stăpânul s-a dus încă o dată să vadă dacă mai sunt muncitori disponibili pentru a finaliza lucrarea.
De ce stați aici degeaba toată ziua? Probabil că acești șomeri au stat toată ziua sub soarele dogoritor, așteptând ca cineva să-i angajeze. Stăpânul îi angajează și pe ei.

Versetul 8 Conform Lev. 19:13, salariul trebuia plătit în aceeași seară: „Salariul unui slujitor angajat să nu rămână la tine toată noaptea până dimineața.” Stăpânul (Dumnezeu) îl cheamă pe administrator (Isus Hristos) să plătească salariile. Începând cu ultimii, adică cei care au fost angajați la ora a unsprezecea.

Versetul 9 Acești muncitori din ora a unsprezecea au primit fiecare câte un dinar, salariul zilnic complet, în ciuda faptului că au muncit doar o oră. Proprietarul acționează aici complet diferit față de ceea ce ne-am aștepta. Cu toate acestea, oricine ajunge la credință în Isus Hristos ca Mântuitor târziu în viață va primi viața veșnică în Ceruri. Nu este vorba despre faptul dacă ajungi la credință la o vârstă fragedă sau la o vârstă înaintată.

Versetul 10 Din punct de vedere uman, muncitorii de la prima oră se așteptau la un salariu mai mare. Ei munciseră toată ziua, nu doar o oră.
Sau trebuie să ne gândim la predicatori, evangheliști sau misionari care au început să lucreze pentru Isus de la o vârstă fragedă, în comparație cu cel care L-a slujit pe Isus doar în ultimii ani ai vieții sale? Sau la numărul de ani pe care un credincios i-a trăit sub călăuzirea Duhului Sfânt? Este această parabolă în contradicție cu 1 Cor. 3:10-15?

Versetele 11-12 Această răsplată, deși a fost convenită cu stăpânul, nu este pe placul muncitorilor din prima oră. Ei murmură deoarece, în ochii lor, s-a produs o nedreptate. Argumentul lor este că ei au muncit toată ziua sub soarele arzător și în căldură, iar cei din urmă au muncit seara, când era mult mai răcoare. Comparați, de asemenea, reacția fiului mai mare din povestea fiului risipitor (Luca 15:11-32).

Versetele 13-16 Proprietarul reamintește înțelegerea privind un dinar. Proprietarul nu contestă condițiile lor grele de muncă, ci face referire la înțelegerea stabilită. El este Domnul suveran, proprietarul viei. Adică, Isus Hristos este Domnul suveran al viei – Biserica. El îi permite lui Dumnezeu să acorde milă așa cum dorește.
Răutate: invidios, a-i da altuia mai puțin, răuvoitor. Generozitate: Dumnezeu dorește să dăruiască viața veșnică în Cer tuturor celor care, mai devreme sau mai târziu, au ajuns la credință. Comparați cu Iona, care se plânge pentru că, în ultimul moment, Ninive se pocăiește, primește iertare și este cruțată. Isus, care îl mântuiește pe ucigașul care își mărturisește vina și Îl recunoaște pe Isus. Mulți se întreabă de ce Isus mântuiește un ucigaș. Mă gândesc la o poveste în care un ucigaș a fost condamnat la moarte și a ajuns la credință în Isus; el le-a cerut părinților iertare, dar a răspuns că sentința sa de moarte pe scaunul electric era corectă.
Ucenicii/credincioșii nu pot revendica drepturi. Este harul lui Dumnezeu; este lucrarea Duhului Sfânt, care îl face pe credincios capabil să lucreze în vie, în Împărăția Cerurilor și în Biserica lui Isus Hristos.

Isus se îndreaptă spre Ierusalim — Matei 20:17-34.

În versetul 17, Isus se îndreaptă spre Ierusalim, pregătindu-Se pentru sarcina grea a celor 40 de lovituri de bici și a morții pe cruce. Fără îndoială, o mulțime numeroasă L-a urmat, așa că El îi ia deoparte pe cei doisprezece și le explică ce urmează să se întâmple.

Versetul 18 Cu cuvântul „iată”, Isus subliniază schimbarea situației. Nu mai este Mesia care vindecă și alungă demonii, ci un Mesia care va suferi și va muri. Care va fi maltratat de conducătorii spirituali evrei și care vor cere moartea Lui?

Versetul 19 Conducătorii spirituali evrei sunt cei care Îl vor preda pe Isus neamurilor (Pilat, guvernatorul roman). Pe lângă Sinedriul, și neamurile (neevreii) sunt pe deplin responsabile pentru răstignirea lui Isus. Soldații romani sunt cei care îl batjocoresc, îl biciuiesc și îl răstignesc pe Isus. Predarea și acțiunea deliberată a marilor preoți, a cărturarilor și a Sinedriului. Cu vina neamurilor, care aveau dreptul ultim și definitiv de a-l răstigni sau nu pe Isus. Astfel, vina revine atât evreilor, cât și neamurilor, iar prin urmare vina păcatului, fie că este vorba de evrei sau de neamuri, este accentuată.
Batjocura: batjocura sarcastică din partea romanilor.
Biciuirea era efectuată atât de romani, cât și de evrei în sinagogă.
Răstignirea era permisă doar romanilor ca pedeapsă necunoscută evreilor. Tora cunoștea lapidarea, spânzurarea (o pedeapsă blestemată de Dumnezeu, Deuteronom 21:22-23) și arderea cu foc (Leviticul 20:14, Iosua 7:15, 25); prin urmare, nu se practică incinerarea în cazul morții unui credincios. Incinerarea înseamnă arderea cu foc, care este o pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Un credincios este doar îngropat (se întoarce în țărână, Geneza 3:19).
Condamnatul trebuia să care traversa până la locul execuției. Acolo, trupul era bătut în cuie pe traversă, iar ulterior traversa cu trupul era ridicată pe un stâlp înfipt perpendicular în pământ. Nu era vorba de un suport pentru picioare. Ambele picioare erau fixate cu un singur cui în lemn. Înălțimea crucii varia. Puțin peste înălțimea unui om sau mai sus, pentru a fi vizibilă de la distanță. Pe o placă era scris motivul condamnării și era așezată lângă cruce.
Matei a folosit forma pasivă pentru a clarifica faptul că Dumnezeu Tatăl este Cel care L-a înviat pe Isus în a treia zi.

Versetul 20 Conform obiceiului iudaic, mama este cea care dorește binele copiilor săi și îl roagă pe Isus. Se pare că ea îl recunoaște pe Isus ca fiind Mesia (versetul 21: „în Împărăția Ta”). Ea este cea care îl va urma pe Isus până la răstignire. Cu respect, aplecându-se până la pământ, ea îl roagă pe Isus. Ea își cunoaște locul.

Versetul 21 Isus o vede plecându-se și o întreabă: „Ce vrei?” Isus se îndreaptă spre Ierusalim; ea așteaptă ca Isus să-Și instaureze Împărăția și să domnească ca Împărat. Conform obiceiului evreiesc, persoana cea mai importantă se afla în mijloc, a doua ca importanță la dreapta, iar a treia (cea mai tânără) la stânga. Probabil că ea nu era prezentă când Isus a spus că Petru era piatra pe care se va zidi Biserica și căruia i-au fost date cheile Împărăției.

În versetul 22, Isus se adresează direct celor doi fii, fără mânie și fără acuzații, cu întrebarea: „Sunteți în stare să beți paharul pe care trebuie să-l beau Eu?” Paharul avea semnificația de „soartă”. Răspunsul lor este „ușor” sau nu? Isus le spusese despre soarta Sa în versetele 18-19.

Versetul 23: „Veți bea paharul Meu”. Din scrierile lui Iacov se știe că acesta a murit cu aproximativ 44 de ani în urmă (Faptele Apostolilor 12:2). Biblia nu menționează dacă Ioan a murit ca martir. Potrivit lui Papias, da; potrivit lui Irineu, nu, și anume, ar fi murit de moarte naturală în Efes.
Dar locul pe care îl va ocupa în Împărăția Cerurilor este stabilit de Dumnezeu Tatăl și nu de Isus Însuși.

Versetul 24 Ceilalți ucenici sunt deranjați de cererea de a fi duși la cele mai înalte locuri.

Versetele 25-26 Totuși, Isus a pus lucrurile la punct. El face referire la conducătorii lumii. Aceștia domnesc din pofta de putere, bogăție și influență, în beneficiul propriu și în detrimentul poporului, pe care îl asupreau și îl supuneau la impozite grele. Nu așa stau lucrurile în Împărăția lui Dumnezeu. Acolo, Regele Isus dorește ce este mai bun pentru poporul Său. Mare este cel care dorește să slujească. Isus Și-a dat viața prin biciuire și răstignire. El va fi primul. Cel mai mare este cel care dorește să-și dea viața și dorește să slujească, ceea ce era considerat a fi inferior. La Dumnezeu, a sluji înseamnă a împlini porunca de a-ți iubi aproapele.
Sclavul era considerat disprețuit și inferior. În Împărăția lui Dumnezeu, stăpânul și sclavul sunt egali între ei, fără ierarhie.

Versetul 28 La fel ca Fiul omului, urmând astfel exemplul lui Isus. Isus a lăsat toată puterea și stăpânirea în Ceruri, S-a născut ca prunc și a venit pe pământ. S-a născut ca om, lăsându-Și în urmă divinitatea în Ceruri. El a venit să ia asupra Sa pedeapsa pentru păcat, biciuit, disprețuit și batjocorit de evrei și de romani (neamuri), și murind pe cruce.
Răscumpărarea era prețul care trebuia plătit pentru un prizonier sau un sclav, pentru ca acesta să devină liber. Isus a plătit cu moartea Sa pe cruce și a luat asupra Sa pedeapsa pentru păcat, ca răscumpărare pentru moartea și pedeapsa păcatului omului (pentru fiecare care dorește să creadă în Isus Hristos ca Mântuitor).

Versetul 29: Ierihonul era un loc de tranzit pe drumul spre Ierusalim, prosper și bogat.

Versetul 30: Doi orbi care stăteau lângă drum, fără îndoială pentru a cere milă ca să-și câștige traiul. Ei speră la o vindecare și se adresează lui Isus ca Domn și Fiu al lui David. „Domn” este o recunoaștere a învățătorului (rabin), iar „Fiu al lui David” se referă la Cel care urma să-i distrugă pe dușmanii lui Israel și să conducă poporul evreu spre desăvârșire.

Versetul 31 Mulțimea îi mustră; ei nu doresc ca Isus să fie deranjat. Dar cei doi orbi nu renunță; ei știu că Isus le poate vindeca orbirea, neputând să vadă, cerșind bani și având nevoie să fie călăuziți.
Credincioșii îi alungă pe cei care vor să-L cunoască pe Isus? Îi îndemnăm să tacă, ca să putem asculta o predică. Sau luăm persoana deoparte și îi explicăm Evanghelia? Arătăm milă?

Versetul 32 Isus arată milă și se oprește. Îi cheamă și îi întreabă ce doresc. Desigur, Isus știe deja ce își doresc. Chiar înainte ca un credincios să-I ceară ceva lui Isus, El știe deja de ce are nevoie și ce își dorește credinciosul. Cu toate acestea, Isus dorește ca credinciosul să-și elibereze inima și să ceară ceea ce își dorește.

Versetul 33 Din nou, Domnul plin de respect. Cu o cerere simplă: să putem vedea.

Versetul 34 Isus are milă și atinge ochii orbilor. Imediat, aceștia văd. Reacția celor doi orbi este aceea de a-L urma pe Isus. Astfel, Matei încheie povestirea vindecării făcute de Isus, precum și a urmării Lui.

Înapoi la începutul paginii